Interviu cu Avocat Georgiana – Ioana Havrileț, Fondator, GEORGIANA-IOANA HAVRILEȚ – CABINET DE AVOCAT: Rolul avocatului rămâne central în sistemul de drept

Interviu cu Avocat Georgiana – Ioana Havrileț

Fondator, GEORGIANA-IOANA HAVRILEȚ – CABINET DE AVOCAT

Rolul avocatului rămâne central în sistemul de drept

Companiile caută avocaţi care să le înțeleagă afacerea și industria, care să ofere consultanță în zone care depășesc sfera juridică, care să ofere servicii multidisciplinare în domenii juridice multiple și să folosească mai eficient tehnologia. Cât de mult a schimbat tehnologia modul de lucru al avocaților și comunicarea acestora cu autoritățile și clienții?

Odată cu evoluția tehnologică și extinderea acesteia inclusiv asupra ariei juridice, mulți avocați și-au pus problema dacă meseria de avocat va fi preluată de inteligența artificială sau roboți. Eu cred că avocatul poate fi ajutat de inteligența artificială, dar cu certitudine nu poate fi înlocuit de ea. Sau, cel puțin, nu de către clienții care caută servicii personalizate și de calitate.

Companiile, și nu numai, clienții, în general, caută într-un avocat în primul rând un partener de încredere. În orice problemă solicită asistența juridică, clientul și avocatul formează o echipă care luptă împreună pentru atingerea rezultatului dorit. Preponderent în domeniul penal, dar e valabil în orice alt domeniu, între client și avocat se creează o legătură de încredere, clientul nu înfruntă nedreptățile singur, ci are un aliat care luptă pentru și împreună cu el, iar acest lucru nu poate fi înlocuit niciodată de un robot, un algoritm ori un motor de căutare. 

Tehnologia a avansat incredibil, dosarele la instanță pot fi consultate electronic, inculpații/părțile pot fi audiați prin mijloace audio-video de comunicare la distanță, înscrisurile pot fi transmise semnate electronic prin email la instanță, întâlnirile cu clienții pot avea loc virtual și inteligența artificială poate fi utilizată pentru a eficientiza munca de „research” a avocatului. Chiar și în acest context care a simplificat substanțial activitatea juridică, rolul avocatului rămâne central în sistemul de drept, asistarea clientului în fața procurorului / judecătorului, într-o negociere sau chiar și într-un litigiu civil neputând fi realizată decât personal.

Alegerea avocatului este un proces care se realizează în general „intuitu personae”, adică considerația persoanei avocatului sau calitățile lui personale sunt determinante pentru client, aspect care nu poate fi valabil în ceea ce privește inteligența artificială.

Care este rolul avocatului în gestionarea riscurilor de natură penală în afaceri pentru o companie, o instituție, un proprietar de afacere sau un înalt funcționar public? 

În ceea ce privește prevenția penală, avocatul realizează un așa-zis „audit penal” în care analizează activitatea/ conduita/ acțiunile clientului și atrage atenția asupra potențialelor riscuri la care se expune, propune soluții și le pune în aplicare.

Trebuie să facem o distincție esențială aici, între clienții privați și cei din sfera publică. O companie, respectiv un proprietar de afacere solicită consultanța unui avocat pentru prevenție, pentru identificarea riscurilor de natură penală și nu numai, dispunând neîngrădit de fondurile sale. Este o solicitare frecventă din partea particularilor, în condițiile în care doresc să se asigure asupra legalității unor acțiuni ori activități pe care le desfășoară, costurile de prevenție fiind mai mici decât costurile pe care le implică rezolvarea ulterioară a unor probleme.

În ceea ce privește instituțiile publice însă, în măsura în care au în structura de personal consilieri juridici, în general acestea se bazează pe consilierea acestora, fără a putea apela la un avocat extern specializat. Înalții funcționari publici, în măsura în care doresc să apeleze la un avocat pentru prevenție în materie penală, trebuie să suporte financiar aceste costuri, instituția din care fac parte neacoperind astfel de cheltuieli, deși justificate la un anumit nivel, în contextul în care răspunderea penală a acestora este mai mare decât cea a particularilor.

Din ce sectoare economice provin clienții dumneavoastră? Cum a evoluat numărul de dosare și gradul lor de complexitate? 

Specializarea mea principală este dreptul penal, primii 5-6 ani de profesie activând exclusiv în aria dreptului penal. Infracțiunile de tip „white collar” sau „criminalitatea gulerelor albe” au constituit majoritatea în portofoliul de cauze pe care le-am avut în lucru. Dacă, așa cum am spus, între client și avocat se formează o relație de încredere, ei bine, pornind de la această relație, clienții pe care i-am asistat inițial în cauze penale   mi-au solicitat ajutorul și în zone care au depășit această sferă, ajungând astfel să îmi extind activitatea și la zona de business și chiar dreptul familiei.

În prezent, ofer consultanță atât în cauze penale, cât și în domeniul dreptului comercial ori în domeniul energiei, portofoliul de clienți fiind format atât din funcționari publici și particulari, cât și din antreprenori ori investitori care ocupă un rol important pe piață.

Complexitatea cea mai mare o au cauzele penale, dreptul penal fiind un domeniu care cuprinde elemente din toate celelalte ramuri de drept. Totodată, complexitatea mai ridicată a acestor cauze decurge și din faptul că implică riscuri mai mari și consecințe juridice mai importante pentru client.

Cu toate acestea, pot confirma că și consultanța acordată în business poate avea un grad mare de complexitate, în contextul imprevizibilității și a dinamicii continue a legislației naționale.

Care sunt cele mai frecvente litigii cu care se confruntă antreprenorii români? 

În mod indubitabil recuperările de creanțe ocupă locul principal. Fie că antreprenorii se află în poziția de creditor ori în cea de debitor, litigiile cu acest obiect sunt cele mai frecvente, indiferent dacă ajung în fața instanțelor sau dacă se sting prin înțelegeri amiabile. În oricare dintre aceste modalități, avocatul ocupă un rol important, fie pentru a conduce negocierile și pentru a creiona acorduri de înțelegeri amiabile, fie pentru a reprezenta clientul în fața instanței. Destul de frecvente sunt și acțiunile în răspundere contractuală, ivite ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale de către parteneri.   

Sunt multe instanțe care nu stau bine cu echipamentele IT&C și care duc lipsă de personal și de experți judiciari. În ce mod contribuie aceste neajunsuri la finalizarea cu întârziere a proceselor?

Finalizarea cu întârziere a proceselor are mai multe cauze, care depind de la caz la caz. Pe de-o parte, există cauze care necesită un interval foarte mare de timp pentru soluționare datorită complexității lor, mă refer aici la multitudinea părților implicate, a mijloacelor de probă administrate, la expertize care necesită o perioadă mare de timp pentru a fi realizate etc. Spre exemplu, am avut un dosar de represiune nedreaptă care   s-a judecat definitiv în 10 ani, din care peste 9 ani în fața instanței de fond și de apel. Dar a fost un dosar complex, cu peste 120 de martori, 8 inculpați și sesizarea Curții Europene de Justiție.

La polul opus, am în lucru un dosar de abuz în serviciu care de 11 ani se află în fața instanței de fond. Complexitatea acestuia nu este foarte ridicată, însă datorită lipsei experților care să realizeze expertizele de specialitate necesare, precum și a schimbărilor administrative succesive intervenite (completul de judecată a fost schimbat de 3 ori) ne aflăm în prezent la finalul judecății în fond a cauzei, după 11 ani și peste 350 de volume în arhivă.

În ceea ce privește cauzele civile, ține și de noroc, la ce complet se repartizează cauza. Poate fi un complet supra-încărcat sau poate fi un complet care soluționează cauzele cu celeritate. 

Am avut un dosar cu un asigurator de răspundere civilă cu care ne-am judecat 8 ani în civil, după finalizarea procesului penal, din care aproape doi ani a durat motivarea hotărârii instanței de fond și încă un an rejudecarea fondului. În mod cert una dintre cauzele principale de întârziere a finalizării proceselor civile, în situațiile în care nu vorbim de cauze complexe, este lipsa de personal, care se răsfrânge direct în încărcătura de dosare a completelor de judecată și care conduce la fixarea de termene de judecată la intervale de 3-6 luni de zile, la motivarea cu întârziere a hotărârilor și la trimiterea cu întârziere a dosarelor la instanțele superioare.  

Companiile românești sunt sub presiunea instituțiilor – ANAF, Consiliul Concurenței, Garda de Mediu, Inspecția Muncii, etc. Când vor înțelege funcționarii publici că ei trebuie să stimuleze mediul de afaceri, și nu să-l timoreze?

Funcționarii publici nu sunt ei direct vinovați de procedurile greoaie la care este supus mediul de afaceri. Problema vine de sus, respectiv de la persoanele cu capacitate de dispoziție care stabilesc procedurile și care, din păcate, pornesc de la premisa că toți antreprenorii încearcă să eludeze dispozițiile legale. Antreprenorii nu încearcă să eludeze legea, ci mai degrabă încearcă să se conformeze tuturor regulilor, pentru a-și realiza  într-un termen cât mai scurt proiectele. Însă formalismul impus de instituțiile statului face ca orice proces să dureze mai mult decât este necesar, implică un mai mare volum de muncă din partea funcționarilor publici și implicit, conduce la depășirea termenelor rezonabile ori legale pentru obținerea avizelor/autorizațiilor/permiselor etc. 

Ce ar trebui să facă Executivul pentru a sprijini mai eficient companiile românești?

Executivul trebuie să înțeleagă necesitatea primordială a creării unui mediu de afaceri stabil. Asta presupune ca, chiar în situația schimbării decidenților politici, aceștia să acorde prioritate păstrării unui mediu previzibil pentru investitori și antreprenori, fără schimbări legislative bruște, fără taxe noi implementate de azi pe mâine. Orice antreprenor își estimează un buget pentru anul următor, bazându-se pe dispozițiile legale aplicabile referitoare la taxe și impozite, de exemplu. Ca atare, orice schimbare în acest sens, trebuie să fie implementată în așa manieră încât să nu modifice substanțial bugetul previzionat de mediul de afaceri, în caz contrar existând riscul intrării în incapacitate de plată și chiar a retragerii investitorilor străini de pe piața românească. 

Cât de mult își cunosc românii drepturile? Cine ar trebui să se ocupe constant de creșterea nivelului de educație juridică în țara noastră? Cum se pot implica avocații în acest proces?

Din păcate, românii își cunosc drepturile preponderent de pe internet, fie prin accesarea motoarelor de căutare, fie din social media. Este mai ușor să cauți pe internet decât să programezi o consultație la un avocat, însă internetul oferă informații brute, care necesită filtrul unor cunoștințe de specialitate.

S-a încercat creșterea nivelului de educație juridică, în 2024 a existat un program al UNBR, implementat la nivel național – ”FAST – Fii avocat în școala ta!”, un proiect prin care avocații din România au împărtășit elevilor noțiuni de educație juridică.

Avocații au arătat că sunt dornici să contribuie la educația juridică a românilor, însă nu este suficient. Este necesar ca proiecte de genul acesta să fie susținute și dezvoltate de la nivel central, pentru a fi apte să aibă și rezultatele țintite.

În momentul de față există și o lege care permite introducerea educației juridice în curriculum-ul național, însă deocamdată acest lucru nu s-a realizat, din câte cunosc.

Recomandarea Consiliului Uniunii Europene din 2018 include necesitatea înțelegerii conceptelor juridice în cadrul competențelor cetățenești, care conferă capacitatea de a acționa în calitate de cetățeni responsabili  și de a participa pe deplin la viața civică și socială.

 Str. Lev Nicolaevici Tolstoi nr. 4B, ap. 0, Sector 1, București

 e-mail: georgiana@havrilet.ro     

 www.havrilet.ro