Interviu cu Dr. Dana Ivan
Fondator, PROKINDER DENT CLINIC
ProKinder Dent – Unde zâmbetele cresc cu încredere
Care au fost principalele motive și inspirații care au stat la baza înființării ProKinder Dent?
Nu am știut dintotdeauna că voi deschide un cabinet stomatologic, nu a fost un vis, nici un plan bine stabilit. A fost, mai degrabă,un drum care s-a conturat treptat. În 2021 am înființat Prokinder Dent – un loc special sufletului meu, unde copiii și adolescenții beneficiază de servicii medicale la cele mai înalte standarde. Un loc unde am adunat toată energia, respectul și pasiunea pentru această profesie.
Care sunt aspectele care determină ca ProKinder Dent Dr. Dana Ivan să fie remarcabil și distinct în contextul stomatologiei moderne?
- A. Abordarea centrată pe pacient – modul în care punem pacientul în prim plan, adaptând tratamentele la nevoile reale ale acestuia.
- B. Viziunea umană asupra stomatologiei – Prioritizarea relației medic-pacient și a confortului emoțional, nu doar a actului medical propriu-zis. La noi copiii descoperă că stomatologia poate fi prietenoasă, blândă și chiar distractivă.
- C. Profesionalism combinat cu empatie prin oferirea unor servicii medicale la cel mai înalt standard, alături de o abordare caldă și empatică.
- D. Educație și prevenție și nu doar tratarea problemelor dentare, punând accent și pe formarea unor obiceiuri sănătoase pentru viitor. Implicarea și pasiunea pentru profesie, felul în care reușesc să creez un impact real în viața micilor pacienți.
- E. Redefinirea modului în care pacientul experimentează vizita la dentist prin crearea unui mediu prietenos, de încredere, care transformă vizita la dentist într-o experiență pozitivă, educativă, atât de importantă pentru copii.
Cum a evoluat relația cu pacienții de-a lungul anilor?
Relația cu pacienții a evoluat treptat, devenind din ce în ce mai profundă și bazată pe încredere.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
3 aprilie 2025: Acces la Capital – Finanțare și Fiscalitate pentru Antreprenori
16 aprilie 2025: Criminalitatea cibernetică în perioada digitalizării economiei și în vreme de război – Ediția a IV-a
15 mai 2025: Forumul antreprenorilor din construcții și imobiliare – Ediția a II-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
La început, poate veneau cu o oarecare reținere, nesiguri de cum va fi experiența copilului lor, dar odată ce au simțit empatia, profesionalismul și grija autentică, această relație s-a consolidat.Cu fiecare interacțiune, cu fiecare zâmbet de copil care pleacă fericit, relaxat și dorință de reîntoarcere, legătura s-a întărit.
Ce considerați că a determinat fidelizarea acestora?
Fidelizarea pacienților nu a fost rezultatul unei strategii anume, ci mai degrabă modul de a practica stomatologia pentru copii, felul în care este tratat. Fiecare copil este unic, iar tratamentul său nu este doar o procedură medicală, ci o experiență adaptată nevoilor și sensibilității lui. Crearea unui mediu sigur și confortabil pentru copii, în care teama este înlocuită cu încredere și curiozitate.
Consecvența și profesionalismul oferit – Părinții revin atunci când văd rezultate bune și o echipă dedicată, care pune suflet în ceea ce face. Oferirea de explicații clare, sprijin și încredere părinților a contat foarte mult în construirea unei relații solide. Și cel puțin la fel de important ca cele de mai înainte enumerate, educația privind sănătatea orală a pacienților. Nu doar tratăm, ci și educăm, iar acest lucru ajută la formarea unor obiceiuri sănătoase și la o relație de lungă durată cu pacienții noștri.
În esență, fidelizarea pacienților nu a fost un scop în sine, ci un efect natural al modului în care pacienții au fost tratați- cu respect, grijă și profesionalism.
Care sunt principiile sau valorile care stau la baza serviciilor oferite de ProKinder Dent?
Principiile și valorile care stau la baza serviciilor oferite de Prokinder Dent nu sunt doar niște concepte teoretice, sunt niște elemente vii, care ghidează fiecare interacțiune cu micii pacienți și părinții lor. Acestea definesc experiența pe care ne dorim să o oferim și relația pe care o construim cu fiecare copil care ne trece pragul.
A. Respect pentru unicitatea fiecărui pacient
Fiecare copil este diferit, cu propriile temeri, curiozități și nevoi. Nu avem un protocol rigid care se aplică tuturor copiilor. Tratamentul și abordarea sunt personalizate, adaptate vârstei copilului, gradului de cooperare și confortului său.
B. Crearea unei experiențe pozitive
Stomatologia pediatrică nu este doar despre tratamente, ci și despre modul în care copilul percepe vizita la dentist. Scopul este ca această experiență să fie una pozitivă, plăcută, astfel încât viitorul adult sa aibă o relație sănătoasă cu îngrijirea orală.
C. Conexiune autentică și empatie
În cabinet, copilul nu este doar un pacient, ci o persoană cu emoții, trăiri, gânduri. Comunicăm pe înțelesul lui, cu răbdare și înțelegere, pentru a construi o relație bazată pe încredere.
D. Profesionalism și servicii medicale premium
Chiar dacă factorul uman este esențial, calitatea actului medical rămâne o prioritate. Investesc constant în pregătirea profesională și tehnologii moderne, dar fără a pierdere latura umană a profesiei.
E. Educație și prevenție înainte de tratament
Scopul nostru nu este doar să tratăm problemele dentare, ci să educăm copiii și părinții în privința sănătății dentare. Un pacient informat va avea grijă de zâmbetul său pe termen lung.
F. Relația de lungă durată, bazată pe încredere și respect reciproc
Pentru Prokinder Dent pacienții nu sunt clienți, ci membrii ai unei comunități pe care o construim împreună. Ne dorim să fim alături de copii pe termen lung, să le urmărim evoluția și să contribuim la dezvoltarea zâmbetelor sănătoase, dar și a unei relații pozitive cu medicul dentist.
Care sunt cele mai frecvente probleme pe care le au pacienții care vin să se trateze la clinica dumneavoastră?
Copiii se confruntă frecvent cu o serie de probleme de sănătate, care variază în funcție de vârstă, mediu și stil de viață. Cele mai comune sunt cariile dentare, demineralizarea urmată de traumatismele dentare și malocluziile. Deși este o afecțiune care poate fi prevenită, caria dentară rămâne pe primul loc în rândul afecțiunilor copiilor.
Tehnologiile actuale au simplificat, eficientizat și robotizat medicina dentară. Ce echipamente folosiți?
Într-adevăr, tehnologiile moderne au transformat medicina dentară, aducând mai multă precizie, confort și siguranță pentru pacient, cât și pentru medic. Cu toate acestea, în stomatologia pediatrică, tehnologia nu poate înlocui factorul uman, iar relația medic-pacient rămâne esențială.
Echipamentele pe care le folosim sunt:
Unituri dentare ergonomice și prietenoase pentru copii, proiectate pentru confort maxim, cu funcții adaptate micilor pacienți, lumină ambientală care reduce stresul și creează o atmosferă relaxantă.
Aparatură de sterilizare modernă, care respectă cele mai înalte standarde de igienă și siguranță.
Cameră intraorală – este un instrument extrem de util în stomatologia pediatrică, mai ales pentru că ajută la educarea copilului și a părinților într-un mod vizual și interactiv, crește încrederea și cooperarea.
Anestezia computerizată care ne ajută să administrăm anestezia lent și controlat, fără durere.
Sisteme de izolare atraumatice care izolează zona de lucru și permite copilului să respire mai ușor, eliminând reflexul de vomă.
Sistem de inhalosedare MATRX, DM care ajută copiii anxioși să se relaxeze prin inhalarea unui amestec de oxigen și protoxid.
Care sunt pilonii pe care se bazează un plan de tratament?
Un plan de tratament bine structurat în stomatologia pediatrică trebuie să fie personalizat și să ia în considerare atât nevoile medicale, cât și factorii psihologici și emoționali ai copilului care sunt foarte importanti
La Prokinder Dent, unde abordarea este centrată pe pacient, se bazează pe următorii piloni esențiali:
Diagnosticul corect și precoce
Individualizarea planului de tratament
Controlul anxietății și al durerii
Tratamentele minim invazive și conservatoare
Educația și prevenția
Monitorizarea pe termen lung
Un plan de tratament eficient la copii nu este doar o listă de proceduri. Este o strategie care combină tratamentele, psihologia copilului și educația. La ProKinder Dent, acest lucru face diferență în tratarea pacientului.
Prevenția prin controale regulate și igienizare poate face tratamentele dentare să fie accesibile tuturor. Ce măsuri propuneți pentru intensificarea activității de prevenție?
Educație și conștientizare prin programe educaționale în grădinițe și școli
Prin materiale informative către părinți
Implicarea medicilor de familie, medici pediatri
Dezvoltarea unor strategii naționale care să includă finanțarea distinctă a activităților preventive față de procedurile terapeutice
Parteneriate cu organizații non-guvernamentale – Colaborarea cu ONG-uri pentru a desfășura campanii de conștientizare și prevenție în comunități
Implementarea acestor măsuri poate contribui semnificativ la îmbunătățirea stării de sănătate orală a copiilor și implicit la reducerea costurilor asociate tratamentelor dentare pe termen lung.
Care au fost cele mai mari provocări pentru dumneavoastră în calitate de medic stomatolog?
Construirea încrederii pacienților care este strâns legată de dobândirea experienței, autodisciplina și învățarea continuă sunt esențiale pentru a ține pasul cu evoluțiile din domeniu, gestionarea situațiilor neprevăzute. Sunt multe, dar cred că abordarea cu perseverență și dedicare poate ajuta la o carieră de succes.
Dar ca antreprenor?
Tranziția de la medic stomatolog la antreprenor a fost o experiență plină de provocări, dar și de satisfacții, din care învăț zi de zi.
Cea mai mare provocare a fost schimbarea mentalității de la medic la antreprenor. Stomatologia este o profesie medicală, iar în antreprenoriat te confrunți cu o altă dimensiune – una comercială și de management. Schimbarea mindset-ului de la “a trata pacienți” la “a construi o afacere” a fost o provocare semnificativă.
A învăța cum să gestionezi toate aspectele unei afaceri (financiare, administrative) este o tranziție mare și necesită o adaptare continuă. Ca antreprenor, este greu să-ți găsești timp pentru a oferi îngrijire pacienților și, în același timp, să te ocupi de managementul afacerii. A găsi un echilibru între a fi medic și a fi antreprenor este o provocare continuă. Nu mai vorbim de faptul că sunt mamă și soție.
O altă provocare este menținerea viziunii mele de a pune pacientul în centrul atenției, chiar și atunci când cerințele de afaceri pot să te direcționeze către alte aspecte comerciale. Să rămân fidelă principiilor mele, în ciuda presiunilor externe, concurenței, lucrul acesta rămâne cea mai mare provocare, dar consider că este esențială pentru a construi o practică autentică și de succes.
Cum vedeți evoluția Prokinder Dent Dr. Dana Ivan?
Prin creșterea notorietății brandului personal și prin formarea unei echipe care să împărtășească viziunea mea și să mențină aceeași abordare personalizată. În continuare vom dezvolta programe educaționale pentru copii și părinți, creșterea comunității de pacienți ProKinder Dent și extinderea serviciilor prin mai multe parteneriate strategice.
Observ o tendință de consolidare a cabinetelor stomatologice în grupuri mai mari sau rețele, ceea ce poate oferi avantaje competitive, precum resurse partajate și o prezență mai puternică pe piață.