vineri, noiembrie 8, 2024

Interviu cu Bogdan Cornigeanu, MET România: Am rămas consecvenți principiului de a oferi consumatorilor produse inovative complete

Evenimente Club Antreprenor

Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

MET România – Interviu cu Bogdan Cornigeanu, Chief Operating Officer

MET România Energy furnizează energie electrică, gaze naturale și servicii energetice unui număr din ce în ce mai mare de consumatori casnici și industriali din România. Cât de mult a contat know-how-ul elvețian în evoluția companiei?

Există un important schimb de valori și expertiză între grupul din care facem parte și filiala locală. MET Group contribuie la crearea unui set comun de proceduri și valori și definitivarea unei strategii menite să ajute filialele să-și atingă potențialul. MET este o companie robustă, cu activitate diversificată și un model de afaceri integrat, dedicată sprijinirii unui viitor energetic sustenabil pentru Europa.

În același timp, însă, calificarea și talentul angajaților din România a fost constant remarcat și valorizat la nivel de grup. În acest context, avem specialiști locali cu importante funcții regionale, în zona de producție, resurse umane sau politici energetice.

În ultimii ani v-ați axat pe dezvoltarea de servicii în zona de inovație și tehnologie. Care sunt cele mai solicitate servicii?

MET România este formată dintr-o echipă solidă de profesioniști români, cu experiență și nivel ridicat de înțelegere a nevoilor clienților, indiferent de sectorul de activitate. Astfel, suntem printre puținii furnizori de servicii integrate pentru parteneri, cu expertiză vastă pe segmentul gazelor naturale, energiei electrice și în zona de servicii de echilibrare sau a producției de energie din surse regenerabile.

Un serviciu solicitat în ultimul an, în special de investitori, este consultanța în dezvoltarea de parcuri fotovoltaice sau eoliene. Serviciile populare rămân cele de furnizare energie sau gaze naturale, segmente pe care am rămas un partener de încredere într-o perioadă fără precedent, reușind să le oferim clienților noștri prețuri nemodificate pe toată durata contractului.

Cum s-a modificat comportamentul consumatorilor industriali de pe piața de energie din România în ultimul an? Care sunt principalii factori?

Contextul regional a adus schimbări semnificative asupra piețelor de energie electrică și gaze naturale, consumatorii industriali fiind cei care au resimțit aceste modificări încă de la început. Volatilitatea și lipsa de lichidiate crescute din ultimele 18 luni au pus în dificultate participanții la piață. Astfel, lipsa stabilității contractuale, atât din perspectiva siguranței în alimentare cât și a prețului contractual a fost principalul efect resimțit de consumatorul final. Totuși, în ciuda crizei energetice și a volatilității din piață, MET a reușit să ofere clienților din portofoliu prețuri nemodificate pe întreaga durată a contractului, garantându-le acestora stabilitatea contractuală și siguranța în alimentare.

Pe de altă parte, în 2022, am putut observa în piață o rescriere a strategiilor de achiziții de energie electrică și gaze naturale ale consumatorilor industriali. Aceștia s-au orientat către perioade contractuale relativ reduse, iar MET și-a adaptat imediat produsele și oferta noilor cerințe.

Ce soluții ați identificat pentru a vă adapta la nevoile clienților având în vedere schimbările și instabilitatea din piață?

În echipa MET am rămas consecvenți principiului de a oferi consumatorilor produse inovative complete, astfel încât, pe lângă adaptabilitate la solicitările consumatorilor de a contracata serviciile de furnizare pe termen scurt, am pus la dispoziția acestora și posibilitatea de contractare pe termen mai lung. În prezent, observând apetitul în creștere pentru contracte cu perioade de 12-24 luni și chiar mai mult, MET oferă și are în portofoliu consumatori cu contracte de furnizare încheiate chiar și până la sfârșitul anului 2025, fie cu prețuri fixe sau indexate.

Din ce sectoare economice provin clienții dumneavoastră? Ce alte industrii / domenii au potențial de creștere, în sensul că vor avea nevoie de serviciile dumneavoastră?

Portofoliul de clienți este eterogen. Consumul energetic este mai ridicat pentru companiile cu activități de producție, motiv pentru care ponderea acestora este mai mare. Astfel, printre clienții noștri se numără companii de top din industrii importante, precum cea chimică, auto, panificație sau materiale de construcții, dar avem parteneriate îndelungate cu instituții sau rețele naționale de retail.

Remarcăm un interes crescut pentru instalarea de centrale pentru producția de energie la punctul de lucru. Aceste proiecte au nevoie de consultanță adecvată pentru a fi eficiente pe termen lung.

Cum vă motivați echipa? Pe ce abilități puneți accent atunci când luați în considerare recrutarea de noi colaboratori sau promovarea unor angajați?

Activitatea din domeniul energetic este foarte ofertantă din punct de vedere al oportunităților de dezvoltare în carieră. Nu este de mirare că MET România are o echipă formată din mulți tineri, care au reușit să avanseze rapid, inclusiv pe poziții cu responsabilități la nivel regional. Vârsta medie a angajaților MET din România este 37 de ani.

Profesioniștii cu care interacționăm în procesul de recrutare sau în proiecte de colaborare punctuale sunt bine pregătiți, creativi și dornici să facă o diferență.

Liberalizarea pieței de energie, care este parte a angajamentelor europene asumate de România, conform unui calendar stabilit prin Legea energiei electrice și a gazelor naturale, a survenit într-un context dramatic, de criză pandemică și de scumpire a produselor energetice la nivel european. Cum credeți că vor evolua prețurile în perioada următoare?

Piața energetică trece, într-adevăr, prin transformări importante, necesare pentru a răspunde nevoilor actuale de consum, sustenabilitate, independență energetică și stabilitate a prețurilor. Provocările sunt mari, iar o creștere a ponderii energiei din surse regenerabile ar fi de ajutor.

Acesta este și motivul pentru care MET Group investește în dezvoltarea competențelor pe fiecare dintre segmentele pieței energetice, cu obiectivul de a rămâne alături de partenerii săi cu soluții moderne, adaptate necesarului de consum actualizat.

Cum vedeți viitorul sistemul energetic din România, ținând cont de evoluțiile din ultimii ani – Green Deal, PNRR, creșterea exponențială a prețurilor la utilități, investițiile anunțate în toate sectoarele – producție, distribuție și transport de energie electrică și gaze naturale? Este capabil sectorul energetic să facă față valului imens de investiții care se anunță?

România are obiective importante cu privire la ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut. De altfel, întregul sector energetic, la nivel european și în România, este în plin proces de tranziție către energia verde.

Înlocuirea parcului actual de producție de energie electrică și consolidarea infrastructurii de transport poate fi o problemă și, în același timp, o oportunitate. Această temă trebuie să fie o prioritate națională, dat fiind faptul că afectează atât categoriile de consumatori, cât și securitatea energetică.

În paralel, credem că este nevoie și de investiții în dezvoltarea de active intermediare, care să faciliteze tranziția spre un viitor verde în domeniul energetic. Câteva exemple în acest sens sunt: centralele electrice cu ciclu combinat, centralele cogenerare, depozitele gaze sau bateriile pentru înmagazinarea energiei electrice.

MET România promovează utilizarea energiei verzi. Care sunt ultimele tendințe și tehnologii în acest sector?

Grupul MET are o experiență vastă în producția de energie din surse regenerabile, fiind un investitor major în proiecte inovatoare. Creșterea capacității de producției de energie din surse regenerabile în Europa Centrală și de Est, precum și în Europa de Vest, este parte esențială a strategiei MET Group. Astfel, urmărim oportunități pe segmentul de energie din surse regenerabile în vedea extinderii portofoliului, în acord cu politicile europene în domeniul tranziției energetice.

În România am făcut recent primii pași pe segmentul de producție, printr-un proiect fotovoltaic. În prezent, analizăm și alte oportunități de dezvoltare a surselor de energie regenerabilă.

În decembrie 2022 MET a semnat un acord pentru achiziția companiei care deține drepturile pentru un proiect fotovoltaic de 52 MWp, situat în sudul României, în apropiere de București. Ce semnifică această tranzacție? Aveți în vedere și alte achiziții, în viitor?

Acest proiect reprezintă un moment notabil pentru noi, fiind prima investiție în producția de energie din surse regenerabile din România. MET România asigură o simbioză perfectă între noua capacitate de producție de ultimă generație și portofoliul local de energie și servicii conexe oferit consumatorilor. Astfel, MET își propune să contribuie cât mai mult la tranziția energetică a României.

MET ROMÂNIA ENERGY

MET România Energy este unul dintre cei mai importanți furnizori locali de servicii integrate în domeniul energetic, cu operațiuni pe piețele gazelor naturale și energiei electrice, care includ activități de furnizare, consultanță, servicii de echilibrare și producție de energie din surse regenerabile. Compania are o experiență de peste 13 ani pe piața locală și este parte din MET Group, cu sediul central în Elveția și prezență în 14 țări, 30 de piețe naționale de gaze naturale și în 22 de centre internaționale de tranzacționare.

Urmărește-ne:

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -evenimentul Forumul National De Vocație Antreprenoare 9 octombrie 2024

Latest News

CPE România anunță achiziționarea integrală a acțiunilor de la Custom Group și lansează o nouă eră de inovație tehnologică în automatizarea retailului

CPE România, lider global în soluții de tehnologie pentru retail, aviație și logistică, anunță cu mândrie o etapă de...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Zilele Biz noiembrie 2024 bilete inscriere
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor