marți, octombrie 15, 2024

Startup-ul biotech Peelhy vrea să revoluționeze piața globală a igienizării fructelor și legumelor

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Interviu cu Eugen Iordache, cofondator Agrihub

Cum / de unde ați aflat de Food & Agri Tech Challenge, inițiativa Impact Hub Bucharest și EFSE DF de susținere a antreprenorilor?

Am aflat urmărind pagina de Facebook a Impact Hub, venindu-mi astfel în newsfeed.

În ce domeniu ați activat până acum / activați? Ce studii și specializări aveți dumneavoastră și ceilalalți fondatori / asociați?

Eu am activat în domeniul managementului de spații de networking și investiții și am studii doctorale și post-doctorale în domeniul bioeconomiei și economiei circulare. Colegul meu, co-fondator, activează în învățământ și cercetare având studii doctorale și post-doctorale în domeniul biotehologiilor alimentare.

Prin ce se distinge start-up-ul dumneavoastră? Ce aduce nou? Ați avut un model / un exemplu din străinătate / statele dezvoltate?

Startup-ul Peelhy aduce nou o metodă invoativă de a igieniza fructele și legumele cu coajă comestibilă. Nu am avut un model sau exemplu din străinatate decât în materie de abordare de business a unei piețe globale.

Cât timp a durat de la idee / proiect până la lansarea soluției / aplicației?

Cercetarea biotehologiei de biorafinare a etichetei a durat 3 ani și vor mai fi nevoie de alți cel puțin 3 ani până la lansarea soluției.

Care a fost investiția necesară demarării activității? În cât timp estimați că vă recuperați investiția?

Investiția totală va fi în jurul sumei de 5 milioane de euro și planuim să o recuperăm în maxim 5 ani.

Ce potențial de creștere are business-ul dumneavoastră (cifră de afaceri, profit anual, număr de angajați)? Ce strategie de dezvoltare aveți pe termen mediu și lung?

Doar piața igienizării piersicilor și nectarinelor indică un potențial de venituri de circa 600 de milioane de euro anual pentru valoarea adusă de comania noastră. Apoi se poate scala către celelalte fructe și/sau legume cu coajă comestibilă. Strategia pe termen mediu și lung este să fim lideri pe piața UE-28, iar apoi pe piața globală.

Cum ați planificat să vă atrageți clienții? Ce mijloace de promovare folosiți în prezent?

Vom folosi evenimente de prezentare a produsului nostru profilate pe tipul nostru de client: producatorii și distribuitorii de fructe și legume cu coajă comestibilă.

Câți angajați aveți în prezent? De unde sperați să atrageți noi colegi, atunci când va fi cazul? Cum colaborați cu facultățile de Informatică?

Nu avem angajați momentan, dar plănuim să atragem din zona cercetătorilor în domeniul biotehnologiilor.

Cum apreciaţi condiţiile oferite investitorilor locali şi străini de către administraţiile locale şi de către Executiv?

În ultimii ani condițiile au fost din ce în ce mai bune, iar anul acesta noi am avut parte de ceea ce aveam nevoie în materie de investiții, de la toate categoriile mai sus menționate.

Cu ce consultanți (avocați, consilieri în proprietate intelectuală, contabili, evaluatori, consultanți fiscali, specialiști în proiecte cu fonduri europene, experți în resurse umane, etc.) colaborați?

Colaborăm cu Impact Hub, Ilfov Business Hub și casa de avocatură Laurențiu, Laurențiu și Asociații.

Ce impact credeți că va avea această Pandemie asupra business-ului dumneavoastră, având în vedere o comprimare / reducere a consumului, un număr ridicat de insolvențe, o creștere a șomajului, etc., așa cum anunță majoritatea instituțiilor de profil și analiștii economici?

Pentru noi, pandemia este o oportunitate, având în vedere că produsul nostru vine în întâmpinarea unei nevoi din ce în ce mai acute, cea de igienă și siguranță (alimentară)

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Startup-ul biotech Peelhy vrea să revoluționeze piața globală a igienizării fructelor și legumelor, în contextul Covid-19, printr-o bio-etichetă antimicrobiană dezvoltată în România

23 iulie 2020. Peelhy, start-up românesc de biotehnologie, dezvoltă, ca răspuns la actualul context epidemiologic, o bio-etichetă care va îmbunătăți igienizarea suprafeţei fructelor și legumelor cu coajă comestibilă.

Aflată în prezent în stadiul de dezvoltare de la prototip de laborator brevetat în Romania către „Minimum Viable Product”, inovaţia biotehnologică unică în lume le va oferi producătorilor și consumatorilor o soluție sigură și accesibilă prin care să obțină igienizarea fructelor și legumelor cu coajă comestibilă, îndepărtând microbii și ceara prin expunere la jet de apă, înainte de consum.

Pandemia de COVID-19 a adus recomandări și reglementări sporite ȋn ceea ce privește igiena, pe toate planurile. Consumatorii sunt mult mai atenți la igienizarea produselor pe care le cumpără, cu atât mai mult dacă sunt comestibile, ȋn timp ce comercianții implementează diverse măsuri pentru a răspunde acestor cerințe suplimentare de salubritate. Peehly vine ȋn ȋntâmpinarea acestor exigențe sporite, care vor deveni, ȋn viitorul apropiat, noile standarde. ”, explică Marius Pașculea, fondator și CEO al Peelhy.

Biotehnologia antimicrobiană Peehly a fost concepută ca o soluție inovatoare de diferențiere pe piață pentru producători și distribuitori. Utilizând bioeticheta, aceștia pot limita expunerea consumatorului final la toxiinfecțiile generate de bacteriile E-Coli, Listeria și Salmonella sau de ceara pe bază de petrol, reducând în același timp riscurile de dezvoltare a unor alergii.

„Dezvoltarea unei astfel de biotehnologii inovatoare pentru industria alimentară implică un proces complex de cercetare și, ulterior, de testare a tehnicilor de aplicare la scară industrială. Poate dura și doi ani, însă, pentru a accelera dezvoltarea, ne vom concentra în perioada următoare să atragem finanțare suplimentară pentru a suplini sprijinul logistic, de consultanță, mentorat și finanțare obținut pentru următorii 3 ani prin programul de incubare al Ilfov Business Hub, astfel încât să definitivăm Peelhy într-un timp mai scurt. Dezvoltarea unei astfel de inovații implică o investiție de cel puțin un milion de euro, parțial acoperită în acest moment, o sumă relativ redusă în raport cu potențialul comercial al bio-etichetei pe piața globală”, explică Marius Pașculea.

Soluția inovatoare va putea fi integrată în viitor în procesele de producție și distribuție a fructelor și legumelor cu coajă comestibilă, limitând semnificativ riscurile de expunere la bacterii a consumatorului final.

Peelhy a fost fondat la ȋnceputul acestui an de Marius Pașculea, unul dintre cei mai specializați bioeconomiști din România și Dan Vodnar, doctor în biotehnologii. Start-up-ul este unul dintre cele 8 proiecte din programul de pre-accelerare Food & Agri Tech Challenge lansat la începutul acestui an de Impact Hub Bucharest și EFSE DF, care se va încheia în iulie odată cu prezentarea proiectelor în fața publicului, a juriului, a investitorilor și specialiștilor din domeniu.

Despre Peelhy

Peelhy este un start-up biotech ce detine un prototip brevetat de bio-detergent pentru fructe și legume cu coajă comestibilă, care se poate aplica pe suprafața acestora sub forma unei bio-etichete antimicrobiene dizolvabile prin spălare sub jet de apă. Aflat în prezent în stadiul de dezvoltare, Peelhy își propune să inoveze domeniile agriculturii și siguranței alimentare, oferind producătorilor și distribuitorilor de fructe și legume cu coajă comestibilă o soluție pentru îmbunătățirea produselor lor în beneficiul sănătății consumatorilor. www.peelhy.com

Despre Food & Agri Tech Challenge

Food & Agri Tech Challenge este o inițiativă Impact Hub Bucharest și EFSE DF de susținere a antreprenorilor care își doresc să aducă schimbări inovatoare prin tehnologie în industria alimentară și în agricultură. Cu o componentă de bootcamp și una de pre-accelerator de 6 luni, Food & Agri Tech Challenge a ajutat 8 startup-uri să înțeleagă oportunitățile oferite de cele două industrii și cum să accelereze procesul de creștere de la idee la prototip validat și intrare în piață. La finalul lunii iulie 2020, participanții programului vor prezenta proiectele și evoluția lor din ultimele 6 luni în cadrul unei întâlniri la care vor fi prezenți mentori și investitori.

Despre Ilfov Business Hub

Incubatorul este fondat de Consiliul Județean Ilfov și administrat de Loop Operations, o companie de consultanță cu vastă experiență în incubarea start-up-urilor și în dezvoltarea de proiecte finanțate din fonduri europene. Misiunea incubatorului este crearea unui mediu dinamic și sustenabil atât pentru întreprinderi experimentale, cât și pentru cele orientate spre comunitate. Ilfov Business Hub este locul unde creștem talentele inovative, unde ideile mari se transformă în afaceri mari care modelează viitorul comunităților. Misiunea sa este să îi sprijine pe antreprenorii pasionați de tehnologie șă își transforme start-up-urile în afaceri globale puternice.

Urmărește-ne:

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -evenimentul Forumul National De Vocație Antreprenoare 9 octombrie 2024

Latest News

Mindset de Campion 2024: Cum să dezvolți o mentalitate de succes cu ajutorul campionilor români

Pe 24 octombrie 2024, la Palatul Universul din București, are loc evenimentul Mindset de Campion, unde sportivi de elită...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor