miercuri, ianuarie 15, 2025

Interviu cu Marcela Gheorghică, Fondator, M’light artisan spa: Întâlnirea naturii cu tehnologia, în formulări cosmetice complexe și atent studiate, stă la baza produselor noastre

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Interviu cu Marcela Gheorghică

Fondator, M’light artisan spa

Întâlnirea naturii cu tehnologia, în formulări cosmetice complexe și atent studiate, stă la baza produselor noastre

Care au fost principalele motive pentru care ați decis să vă înființați propria firmă? Ce a stat la baza alegerii numelui brandului M’light artisan spa, brand de cosmetice naturale pentru îngrijirea feței și a corpului, precum și lumânări parfumate?

Am dorit să oferim o gamă completă de îngrijire naturală a pielii și de relaxare a corpului. Cu produsele M’light artisan spa putem să continuăm acasă, zilnic, experiența de îngrijire de lux, asemenea celei din saloanele de tratamente faciale și corporale sau spa. 

La baza alegerii numelui a stat exact acest principiu de creare a propriei experiențe spa acasă, cu produse cu formulări ușoare, care să ofere beneficii vizibile fără a încărca sau agresa pielea. 

Trăim într-o eră în care putem să ne bucurăm de beneficiile naturii, dar și de evoluția tehnologiei. Avem la dispoziție unturi și uleiuri vegetale pure, extracte vegetale și active cosmetice din baze naturale obținute în siguranța laboratorului.

Lumânările din ceara de soia au venit ca o completare a efectului de spa dorit, prin stimularea unui mediu ambiental plăcut și relaxant.

Ce produse cosmetice fabricați și care sunt ingredientele principale?

Întâlnirea naturii cu tehnologia, în formulări cosmetice complexe și atent studiate, stă la baza produselor noastre. Oferim o gamă completă de îngrijire a feței și a corpului, axată pe regenerarea și revitalizarea pielii. Creme antirid și măști de față, creme, unturi și uleiuri de corp pentru îngrijire, dar și anticelulitice. Săpunuri naturale vegetale și sare de baie efervescentă cu sare roz de Himalaya. 

De asemenea, produsele noastre de îngrijire și lumânările, pot în orice moment să constituie și un cadou special, unic. Clienții pot apela la noi pentru a-i ajuta să aleagă cea mai bună opțiune și oferim și ambalarea cadoului ales.

În ceea ce privește ingredientele, utilizăm ape florale, unturi și uleiuri vegetale (borago, babassu, kokum, orez, migdale dulci, cacao, shea), însoțite de extracte vegetale și active cosmetice antirid (cafeină, acmella, chili, iederă, centella asiatica, alge marine, acid hialuronic, coenzima Q10).  De asemenea, folosim pudre vegetale (aloe, manjistha) și argilă caolin, uleiuri esențiale și parfumuri fără parabeni și ftalați.

Pentru lumânări folosim ceară de soia nemodificată genetic și parfumuri fără parabeni și ftalați, cu fitil din bumbac.

De unde vă procurați materiile prime necesare?

O parte din materia prima e procurată din România, o parte din Franța, Germania, Olanda și Marea Britanie. Am reușit să facem o selecție riguroasă a celor mai bune ingrediente și a furnizorilor care pot oferi continuitate a stocurilor și calitate stabilă. În domeniul cosmeticelor naturale, cred că aceasta este una dintre cele mai mari provocări. 

Cum funcționează exact procesul de fabricație a produselor dumneavoastră? 

Pentru partea de cosmetice de îngrijire, crearea și producția de probă a rețetelor se întâmplă la M’light artisan spa. Ulterior, ne consultăm cu un biochimist cu experiență în cosmetice naturale, pentru a ne reasigura că rețeta este calitativă și eficientă. Pentru producție, colaborăm cu un laborator din România, și tot în România efectuăm si analizele de laborator ale produsului finit.

Lumânările din ceară de soia le realizăm prin turnare manuală în atelierul nostru. 

Ce dificultăți ați întâmpinat ca mic producător de cosmetice naturale?

Ca mic producător în domeniul cosmeticelor naturale, întâmpini mai multe dificultăți, în special la început de drum. În primul rând pentru că, legal, nu există nici o diferențiere între micul producător și o fabrică. Ceea ce înseamnă că investiția va fi mult mai mare decât s-ar putea presupune. 

Din experiența noastră, o altă dificultate este aceea că ingredientele naturale se comportă diferit în timpul producției față de ingredientele chimice de sinteză. De aceea, procedurile folosite nu sunt în totalitate aceleași cu cele pentru cosmeticele cu ingrediente chimice de sinteză. Laboratorul în care vei produce trebuie să se plieze pe nevoile produselor tale. 

Produsele din ingrediente naturale (cosmetice sau lumânări) sunt mai scumpe din cauza costurilor mai mari de producție și a ingredientelor de calitate superioară. Cererea este destul de mare, dar aceasta nu înseamnă că prețurile nu sunt un factor important în decizia de cumpărare. Uneori, tendința publicului larg este aceea de a-și dori ca micul producător să propună prețuri mai mici față de o producție în masă. Sau de a considera că ingredientele naturale sunt mai puțin costisitoare decât cele de sinteză.

Aici intervine nevoie de informare despre ingredientele folosite și proprietățile lor. Despre sinergia lor în produsul finit în scopul pe care îl propui (antirid, emolient, hidratant, calmant, regenerant).

Care sunt prețurile creațiilor dumneavoastră? Cum se pot achiziționa?

La categoria cosmetice de îngrijire, prețurile se situează între 50-100 lei, iar la lumânări, între 30-120 lei. 

În prezent, avem magazinul online, unde se pot comanda produsele aflate pe stoc. De asemenea, produsele noastre pot fi găsite și într-un magazin specializat pe parfumuri, cosmetice, cadouri, din Arad.

Periodic, participăm la expoziții cu vânzare, pentru a nu pierde contactul direct cu clienții și pentru a înțelege în ce direcție se situează preferințele lor. În perioada 18-23 decembrie, vom fi la Iulius Town, Timișoara. 

Pentru a fi la curent cu noutățile sau pentru un acces mai rapid, putem sa fim urmariti și contactați și pe Instagram sau pe Facebook.

În cât timp ajunge comanda unui client la adresa acestuia? Cu ce firme de curierat colaborați?

Comanda ajunge în termen de 24-48 ore. În prezent, colaborăm cu un agregator de curierat; pe viitor dorim să efectuam livrări și prin Easybox. 

Cum percepeți nivelul de concurență /competiție în acest segment în care activați? 

Segmentul de cosmetice din ingrediente naturale din România se află într-o perioadă de dezvoltare rapidă, tendințele globale favorizand acest tip de produse. Tot mai mulți consumatori sunt interesați de produsele care respectă principiile fair trade, sustenabilitate și protejarea mediul.

Nivelul de concurență din România este semnificativ, dar nu neapărat descurajant. În special în mediul online, competiția este destul de activă. Diferențierea se poate face prin produse de calitate superioară, originale și cu o promovare corectă, precum și prin comunicarea bună a brand-ului. 

Care este profilul clienților dumneavoastră? 

De obicei, aceștia sunt persoane cu un interes deosebit în menținerea unui ten sănătos și bine îngrijit. În căutarea produselor care nu conțin substanțe chimice agresive, cu reale efecte de îmbunătățire și regenerare a pielii prin ingrediente sigure și blânde. Cosmeticele naturale pot oferi hidratare, întârzierea îmbătrânirii tenului și nutrienți esențiali pielii, fără efecte secundare dăunătoare. 

O altă categorie este aceea a iubitorilor de lumânări din ceară naturală și a celor care doresc să facă daruri inedite, originale. Faptul că îi consiliem în alegerea unui cadou pe baza preferințelor și nevoilor destinatarului, constituie un plus. Ca un exemplu, ar fi compunerea unui set spa pentru luna de miere sau pentru împlinirea unei vârste cu importanță majoră pentru destinatar. 

Ce oferte speciale aveți pentru luna cadourilor/perioada sărbătorilor?

Vorbind tot despre tematica aceasta a cadourilor, am pregătit pentru luna decembrie lumânări care să transmită relaxare în serile reci ale sezonului și care să poată fi dăruite persoanelor speciale din viața noastră.

Care este strategia de dezvoltare în următoarea perioadă?

În viitorul apropiat, dorim să ne mărim gama și cu produse destinate îngrijirii părului. În ceea ce privește dezvoltarea brandului, intenționăm să încheiem colaborări cu saloane de înfrumusețare și cu magazine din nișa cosmeticelor bio de lux. 

Ce credeți că ar trebui să facă viitorul Executiv pentru a moderniza administrația, a reduce birocrația și a stimula mediul de afaceri?

Mediul de afaceri ar fi stimulat prin crearea unui climat favorabil investitorilor prin politici economice și fiscale stabile și predictibile. 

Consider că birocrația în administrație ar putea fi redusă prin digitalizare reală, simplificarea procedurilor și transparență. De asemenea, accesul mai rapid și facil al afacerilor mici la informare privind detaliile practice ale legislației în vigoare pentru domeniul lor de activitate, ar duce la o dezvoltare mai rapidă și durabilă a acestora.

Implementarea unui sistem clar, accesibil și cu rezultate vizibile pentru raportarea abuzurilor sau a neregulilor, ar conduce la un alt pilon stabil al încrederii în executiv. 

Municipiul Arad și județul Arad au avut o evoluție consistentă, în ultimii ani. Cum apreciați dezvoltarea mediului antreprenorial de aici?

Mediul de afaceri din Arad prezintă un potențial considerabil de dezvoltare, cu o comunitate de antreprenori în creștere. Sunt sigură că investiții suplimentare în educație, inovare și infrastructură, dar și mai multe măsuri pentru sprijinirea micilor antreprenori și a startup-urilor, pot transforma Aradul într-un hub economic și tehnologic.

Autoritățile locale au implementat anumite măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri și există un interes tot mai mare pentru atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea, modernizarea și diversificarea sectoarelor economice. Totuși, birocrația și provocările administrative îngreunează încă procesul de dezvoltare a afacerilor mici și mijlocii.

Urmărește-ne:

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Advertising Club Antreprenor

Ultimele Știri

Forumul de concurență, francize și antreprenoriat – 19 martie 2025

Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv, două organizații dedicate promovării inițiativelor educaționale și de dezvoltare în diverse domenii, au plăcerea de a...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor