duminică, 9 februarie, 2025

Avocat Dr. Daniel MOREANU: A fost publicată OUG a programului „Noua casă”! Urmează normele metodologice.

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Noua casă permite achiziționarea de locuințe noi, cu o valoare de maximum 140.000 EUR și un avans de minimum 15%. Normele metodologice de aplicare urmează să fie publicate în cel mult 30 de zile. Cu aproimativ 96%, România se află pe primul loc în U.E. în privința procentului populației care locuiește în case cumpărate.

Avocat Dr. Daniel MOREANU
Avocat Dr. Daniel MOREANU

La finalul săptămânii trecute, după mai multe versiuni prezentate public, a fost publicată Ordonanța de Urgența a Guvernului privind modificarea programului „Prima casă” din anul 2009, devenit în luna aprilie a acestui an „O familie, o casă” pentru ca acum să fie redenumit Noua casă”. Normele metodologice de aprobare ale noii Ordonanțe urmează să fie publicate în termen de maximum 30 de zile, adică până la începutul lunii septembrie 2020.

Printre modificările cele mai importante se numară aceea conform căreia pentru locuințele noi, adică acelea care au fost finalizate cu cel mult 5 ani anterior cererii de finanțare, valoarea maximă finanțată este de 140.000 EUR, din care avansul minim este de 21.000 EUR (15%). În categoria locuințelor noi se includ și acelea supuse unor lucrări de intervenție în vederea consolidării și/sau reducerii riscului seismic, ce au fost recepționate cu cel mult 5 ani anterior cererii de finanțare. Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, va garanta maximum 60% din finanțarea acordată de instituția de credit.

Valoarea finanțată poate fi de maximum 70.000 EUR

Pentru locuințele vechi, valoarea finanțată poate fi de maximum 70.000 EUR, iar într-un asemenea caz, procentul avansului care trebuie achitat de către cumpărator este de minimum 5%.

În ipoteza în care contractul de vânzare este rezoluționat ca urmare a viciilor ascunse ale locuinței, cumpărătorul are dreptul de a beneficia de o a doua locuință garantată în cadrul programului, numai dacă primul credit a fost stins.

În cazul rambursării anticipate înainte de împlinirea unui termen de 5 ani, nu se va percepe comision de rambursare anticipată. Locuințele achiziționate în cadrul programului nu pot fi înstrăinate timp de 5 ani.

Pentru a putea beneficia de dispozițiile noii Ordonanțe, persoana fizică nu trebuie să dețină singură sau împreună cu soțul ori soția, mai mult de o locuință mai mare de 50 m.p. suprafață utilă.

Aproximativ 96% din populația României locuiește în case pe care le deține în proprietate

Conform datelor Eurostat, aproximativ 96% din populația României locuiește în case pe care le deține în proprietate, cel mai mare procent din Uniunea Europeană, procentul mediu fiind de aprox. 70%. Prin comparație, în Germania procentul este de aproximativ 51%.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Advertising Club Antreprenor

Ultimele Știri

Raiffeisen Bank continuă investițiile în digitalizare. IMM-urile din România pot deschide conturi bancare 100% online

Raiffeisen Bank România lansează o platformă digitală care le permite IMM-urilor să-și facă cont de firmă exclusiv digital, în...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor