sâmbătă, septembrie 7, 2024

Libra Internet Bank a continuat creditarea și în prima jumătate a anului, înregistrând o creștere de 14% a soldului de credite, în comparație cu valoarea din iunie 2019

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

După primele 6 luni ale anului, soldul creditelor acordate de către Libra Internet Bank a ajuns la 4,27 miliarde de lei, față de 3,74 miliarde de lei, la jumătatea anului trecut. De asemenea, banca a realizat venituri totale operaționale nete de peste 164 milioane de lei, în creștere cu 11%, în raport cu perioada similară din 2019.

“În prima jumătate a anului, ne-am confruntat cu toții cu o situație excepțională. Din fericire, strategia noastră de specializare pe nișe ne-a ajutat să traversăm în mod pozitiv această perioadă. Suntem optimiști în privința revenirii economiei și credem că strategia pe care am urmat-o constituie un avantaj în meținerea unui ritm solid de creditare, în condiții responsabile”, a declarat Emil Bituleanu, Director General al Libra Internet Bank.

La 30 iunie 2020, valoarea activelor Libra Internet Bank a fost de 6,59 miliarde de lei, în creștere cu 18%, față de valoarea înregistrată la jumătatea lui 2019 (5,57 miliarde de lei). În contextul economic generat de pandemie, după primul semestru, banca a obținut un profit net de peste 25,7 milioane de lei, mai mic decât cel înregistrat în iunie 2019 (51 milioane de lei), diminuare determinată și de schimbarea metodologiei de constituire a provizioanelor, cu un model axat mai mult pe prognozele economice pozitive sau negative. Rata de neperformanță a rămas la un nivel sub media pieței, cu o valoare înregistrată de 1,77%.

Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:

24 septembrie 2024: ESG – noua moralitate de business, Ediția a II-a
26 septembrie 2024: Gala Club Antreprenor, Ediția a XVI-a
3 octombrie 2024: Viitorul afacerilor de familie în România, Ediția a II-a
15 octombrie 2024: Soluții pentru finanțarea companiilor, Ediția a III-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP

Libra Internet Bank, membră a grupului american de investiții New Century Holdings (din 2003), este una dintre cele mai dinamice bănci din România. Cu o rețea de 55 de sucursale, banca este specializată în domenii precum profesiile liberale, dezvoltatorii imobiliari, agribusiness-ul sau segmentul IMM-urilor și acordă o atenție deosebită tehnologiei moderne și parteneriatelor cu fintech-urile.

Urmărește-ne:

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 2024

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -RoHealth

Latest News

Pentru noul an școlar, eMAG are peste 640.000 de produse în ofertă ce pot fi achitate în 12, 24 sau 36 de rate 

97% din articolele aflate în oferta back-to-school eMAG beneficiază de livrare gratuită cu Genius Familiile plătesc, în medie, aproape...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT 2024 Club Antreprenor Ziarul Pozitiv