vineri, 26 septembrie, 2025

Interviu cu fondatoarea WENS Travel: Turism cu sens: Cum a transformat Mihaela Călușer călătoriile în experiențe memorabile

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Interviu cu
Fondatoarea WENS Travel

Turism cu sens: Cum a transformat Mihaela Călușer călătoriile în experiențe memorabile

Mihaela Călușer are aproape 30 de ani de experiență în domeniul turismului. În urmă cu 28 de ani, a fondat la Cluj-Napoca WENS Travel, agenție recunoscută în prezent pentru abordarea personalizată a fiecărui client și crearea de experiențe de călătorie memorabile. Drumul său este o poveste despre pasiune, viziune și dorința de a transforma fiecare călătorie într-o experiență autentică, plină de sens personal și valoare culturală.

WENS Travel a fost fondată în 1997. Cum au evoluat cerințele turiștilor în ultimii ani?

Când am pornit la drum, piața era dominată de sejururi standard și vânzarea de bilete de avion, într-o formulă clasică de turism „de masă”. Astăzi, lucrurile arată complet diferit: oamenii caută experiențe personalizate, preferă grupurile mici, pun accent pe responsabilitate și aleg ritmul de „slow travel”, unde descoperirea autentică este mai importantă decât bifarea rapidă a obiectivelor.

Pandemia a accelerat această schimbare: a adus nevoia de siguranță și predictibilitate, dar și dorința de flexibilitate, posibilitatea de a modifica sau anula planurile fără stres. Tot atunci, mulți au redescoperit natura și proximitatea, au căutat retreat-uri în sate pitorești, experiențe gastronomice locale sau city-breakuri alternative. A apărut și nevoia de suport constant, 24/7, de acces digital rapid și consultanță personalizată.

Și pe segmentul corporate regulile s-au schimbat. Întâlnirile nu mai sunt simple obligații, ci experiențe care aduc valoare echipelor: de la motivare și creativitate, până la wellbeing și componenta de bleisure. Evenimentele MICE (Meetings, Incentives, Conferences, Exhibitions) ajută la construirea culturii unei organizații, sunt locuri unde oamenii se reconectează și găsesc inspirație.

Care au fost destinațiile externe ale turiștilor, în primele 8 luni ale anului 2025?

În primele opt luni ale acestui an, am observat câteva direcții în preferințele turiștilor noștri. Asia rămâne în top, cu Japonia ca destinație-vedetă în sezoanele de primăvară și toamnă, atunci când natura și tradițiile oferă un spectacol unic. Apoi Vietnam, Cambodgia și Thailanda atrag turiștii prin experiențe autentice, explorarea în grupuri mici și interacțiuni reale cu localnicii. În Africa, principalele destinații sunt Kenya și Africa de Sud pentru safari, peisaje spectaculoase și experiențe inedite alături de comunitățile locale. Europa rămâne însă principala atracție pentru mulți dintre clienții noștri: Grecia este favorita verii, cu sejururi pe litoral și insule, Italia și Portugalia au fost alese pentru city-break-uri și gastronomie, iar destinațiile nordice, precum Norvegia și Islanda, sunt preferate pentru peisaje impresionante și experiențe de tip „bucket list”, pe care fiecare călător vrea să le bifeze măcar o dată în viață.

Ce orașe, stațiuni și destinații preferă turiștii străini în regiunea Clujului / în Transilvania?

Când vorbim de incoming, cele mai multe trasee încep din Cluj-Napoca, care a devenit hub cultural și punct de plecare firesc pentru explorarea Transilvaniei. Orașul cucerește prin energia lui cosmopolită, festivalurile de renume și viața culturală vibrantă, iar de aici turiștii aleg excursii de câte o zi către obiective spectaculoase și ușor accesibile: Salina Turda impresionează prin galeriile sale subterane, Cheile Turzii atrag prin trasee de drumeție spectaculoase, iar zona Rimetea-Colțești, din județul Alba, își păstrează farmecul autentic: case tradiționale albe, munți de poveste și mese simple, pregătite din produse locale.

Dincolo de natură și patrimoniul rural, vizitatorii străini sunt fascinați de istoria și arhitectura orașelor transilvănene. Alba Iulia, cu Cetatea Alba Carolina, Sibiu, cu aerul său central-european și muzee în aer liber, sau Sighișoara, singura cetate medievală locuită din Europa, devin repere obligatorii. Iar castelele și ansamblurile nobiliare, precum Castelul Bánffy de la Bonțida, adaugă un plus de magie. De cele mai multe ori, turiștii combină tururile istorice cu experiențe de natură accesibilă, se bucură de gastronomie locală reinterpretată și iau parte la ateliere de meșteșuguri, de la ceramică și țesături, până la gătit sau broderie.

Ați lansat la începutul lunii iulie 2025, în satul Plăiești, comuna Moldovenești, la aproximativ 40 de minute de Cluj-Napoca, conacul Quo Vadis, o proprietate boutique, destinată evenimentelor private și corporate. Ce beneficii au oaspeții?

Conacul Quo Vadis este amenajat într-o fostă casă parohială restaurată cu grijă, înconjurată de livadă și grădină. Este un spațiu potrivit pentru evenimente private și corporate, care pune accent pe conexiunea dintre oameni, ritm lent și apropierea de natură. Experiențele pe care le propunem la conac sunt variate: reuniuni de management, teambuilding-uri în natură, lansări de produs, sesiuni strategice și workshopuri de creativitate sau retreaturi de wellbeing, degustări de vinuri locale și cine tematice, ateliere creative de ceramică, workshopuri gastronomice.

Mi-am dorit un spațiu care respiră istorie și tradiție, dar este modern și surprinzător de relaxant, capabil să găzduiască evenimente non-convenționale și „de suflet”. Ce am realizat până acum la Plăiești este doar prima etapă a unui proiect mai amplu, care presupune ca, în anii următori, să construim șapte unități de cazare independente. Quo Vadis va deveni astfel o destinație integrată, care susține economia locală și promovează valorile autentice rurale și meșteșugurile pe cale de dispariție.

Prin această proprietate, înconjurată de o livadă generoasă, sărbătoriți gastronomia tradițională, sprijiniți producătorii locali și creați conexiuni reale între oaspeți. Prin ce se distinge domeniul dumneavoastră?

Prin filosofia „sophisticated simplicity”, Quo Vadis cultivă un rafinament discret, prezent atât în design, cât și în experiențele oferite. Totul pornește din atenția pentru detalii: furnizori locali atent aleși – vinuri de la crame de familie, produse de sezon din gospodării locale – și ritualuri culinare reinterpretate, care transformă rețete tradiționale în povești gastronomice contemporane. Mai exact, oamenii și poveștile locului devin centrul experienței, invitând la o trăire autentică și fără grabă. Astfel, fiecare eveniment, fie că este privat sau corporate, devine memorabil.

Ce pachete de servicii și oferte aveți pentru companii și persoane fizice?

De-a lungul timpului, WENS Travel a devenit un partener de încredere pentru companiile care caută soluții complete și memorabile. De la teambuilding-uri tematice, unde natura, meșteșugurile și gastronomia locală creează un cadru autentic de conectare, până la evenimente de strategie și management desfășurate în atmosfera exclusivistă de la Quo Vadis sau oriunde în lume, fiecare proiect este gândit pentru a stimula creativitatea și pentru a aduce oamenii mai aproape unii de alții. La acestea se adaugă conferințe și programe de motivare, care îmbină logistica impecabilă cu experiențe locale autentice. În zona de business travel, avem tot mai des solicitări de tip bleisure, prin care o deplasare de afaceri se transformă într-o experiență completă, cu extensii de relaxare sau activități dedicate însoțitorilor.

Pe zona de leisure, portofoliul include circuite în grupuri restrânse, atât în destinații din Europa, cât și în cele exotice, unde accentul cade pe confortul explorării și pe valoarea culturală a experienței. În plus, prin parteneriatul exclusiv cu Intrepid Travel, WENS aduce în România programe internaționale în limba engleză, cu grupuri mici, ce pun accent pe turism responsabil și pe contactul direct cu localnicii. Pentru clienții individuali, agenția dezvoltă sejururi personalizate, adaptate intereselor fiecăruia: de la gastronomie și vin, la natură, drumeții sau descoperiri culturale.

WENS Travel a devenit din acest an partener exclusiv al Intrepid Travel din Australia, cel mai mare operator de turism de aventură din lume. Cum apreciați evoluția acestui segment – turismul de aventură?

Parteneriatul exclusiv cu Intrepid Travel confirmă apetitul tot mai clar al turiștilor români pentru aventură responsabilă. Călătoriile în grupuri mici, cu impact redus asupra mediului și beneficii directe pentru comunități, devin criteriu esențial în alegerea vacanțelor. Am observat o cerere în creștere pentru rutele din Asia și America Latină, unde turiștii caută experiențe care îmbină trekking-ul ușor cu natura, întâlnirile autentice cu localnicii și gastronomia tradițională.

Acest segment este în creștere în România și ne așteptăm să crească și mai mult în următorii ani. Fiind unicul reprezentant Intrepid în România, oferim acces la peste o mie de itinerarii din peste o sută de țări, de pe șapte continente, în grupuri restrânse de 12-14 persoane, alături de ghizi locali. Potențialul este mare, iar beneficiile pentru turiști sunt clare: costuri cu 30-40% mai mici decât dacă ar merge pe cont propriu și, mai ales, conexiuni autentice cu oameni, culturi și locuri noi.

Fenomenul „bleisure” (combinație între „business” și „leisure”), sau călătoriile combinate, câștigă teren, cu o creștere notabilă a numărului de angajați care își aduc însoțitori în călătoriile de afaceri. Cum vedeți interesul companiilor și al antreprenorilor pentru acest tip de turism?

Interesul pentru bleisure a crescut vizibil în ultimii ani. Dacă odinioară călătoria de business însemna strict întâlniri, agendă fixă și apoi zbor înapoi acasă, astăzi vedem din ce în ce mai des extensii de weekend, prezența partenerilor sau a familiei și chiar mici experiențe locale incluse direct în program: un prânz într-o cramă, un tur ghidat de o oră prin centrul vechi sau o cină tematică.
Motivațiile clienților sunt foarte clare: pe lângă partea de retenție și recompensare a angajaților, există un accent tot mai puternic pe wellbeing, echilibru între viața profesională și cea personală și, desigur, pe eficiență, pentru că o singură deplasare atinge două obiective. La WENS, am anticipat fenomenul și am creat produse dedicate de bleisure, în care combinăm rigurozitatea travel management-ului cu experiențe autentice, create împreună cu furnizori locali. În felul acesta, delegațiile de business nu mai sunt doar „un drum dus-întors”, ci prilej de conectare, descoperire și chiar relaxare.

WENS Travel

În 1997, WENS Travel era specializată în vânzarea de bilete de avion, dar apoi s-a extins rapid, oferind organizare de evenimente corporate și pachete turistice menite să transforme călătoriile în experiențe memorabile. În prezent, agenția oferă o gamă variată de servicii, de la vacanțe personalizate, sejururi standard și călătorii de grup, până la pachete exotice și city break-uri, inclusiv cu plecare din Cluj-Napoca. WENS Travel are 27 de angajați și un portofoliu impresionant: peste 195.000 de itinerarii, 11.500 de călătorii de afaceri și 29.000 de clienți. În 2024, agenția a înregistrat venituri de 10 milioane de euro, serviciile B2B generând 70% din venituri, iar cele B2C, 30%.



 

WENS Travel

Str. Clinicilor, nr. 39, Cluj-Napoca

Tel: 0264.590.748

E-mail: travel@wens.ro

 

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Doctorul în Achiziții din Timișoara recomandă – Doctorul în Achiziții din București răspunde – Episodul 5 – „AI-ul din caietul de sarcini : între...

Autori: Ovidiu Slimac – Timișoara; și Alin Izvoran – București Episodul 5 – „AI-ul din caietul de sarcini : între robot și magician” Într-o miercuri...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA