vineri, 27 iunie, 2025

Interviu cu doamna Claudia Nacu, Fondator, TUAL FAST CHANCE ’98: Nu există succes fără un standard de calitate foarte ridicat, fără respect și seriozitate

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Interviu cu doamna Claudia Nacu

Fondator, TUAL FAST CHANCE ’98

Nu există succes fără un standard de calitate

foarte ridicat, fără respect și seriozitate

Ați fondat firma în 1998. Ce reprezintă acum compania pe care o conduceți?

Împreună cu soțul meu, am fondat compania TUAL FAST CHANCE’98 SRL în anul 1998. Am început activitatea de distribuție la nivel național și de import produse alimentare, în special produse de patiserie și cofetărie.

Având o rețea de distribuție la nivel național bine pusă la punct, în anul 2006 am avut curajul de a începe propria producție de produse de patiserie și cofetărie.

La numai 3 ani după ce am devenit și producători, pe lângă distribuția la nivel național, am reușit să semnăm contracte de colaborare cu foarte multe rețele de retaileri din România, contracte care se păstrează și în momentul de față. De asemenea, exportăm în țări ale UE și nu numai.

Cum s-a modificat comportamentul consumatorilor în această perioadă?

Consumatorii au început să fie mult mai atenți la ceea ce consumă, ceea ce pe noi ne avantajează, deoarece întotdeauna am pus accent pe calitatea produselor noastre.

Ce investiții faceți în pregătirea profesională a angajaților?

Compania a investit și investește în pregătirea profesională a angajaților prin înscrierea și participarea acestora la diverse cursuri necesare în domeniul de activitate pe care îl avem.

Prin ce se caracterizează stilul dumneavoastră de leadership?

Ca lider, am transmis întotdeauna colegilor mei convingerea că putem obține tot ceea ce ne propunem, dacă abordăm fiecare subiect în discuție cu seriozitate, respect și perseverență. Nu există nimic pe lume ce nu poate fi făcut, important este să ai încredere în tine, să perseverezi, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.

Aveți două branduri care s-au impus pe piață, Secretul Bunicii și Doctor Fursec. Care sunt cele mai solicitate produse?

Într-adevăr, în momentul de față avem două branduri: Doctor Fursec, primul brand introdus pe piața din România, apoi în anul 2013 am lansat în piață brandul Secretul Bunicii, care pentru mine personal nu este doar un brand, este și povestea de suflet a mea și a familiei mele.

Acest brand este inspirat și dedicat mamei mele, dumneaei fiind bunica din povestea brandului Secretul Bunicii.

De la dumneaei am învățat să fac dulciuri din frageda copilărie. Întotdeauna pregătea în casă dulciuri pentru mine și frații mei.

După ce am devenit mama, am observat cum mama pregătea dulciuri la fiecare doua – trei zile pentru nepoții dumneaei. De fiecare dată făcea doua rețete diferite, bineînțeles copiii mei având gusturi diferite.

Așa am avut inspirația și pasiunea de a concepe și dezvolta acest brand de suflet pentru noi. Având și studii în domeniu, a fost destul de simplu și este în continuare. Mă inspiră și mă susțin ambii mei copii, care, deși foarte tineri, sunt deja implicați în businessul nostru. Ei vin cu idei noi, participă împreună cu mine la expozițiile internaționale unde facem prezentările de produse etc.

Cu ce furnizori de materii prime aveți parteneriate?

Colaborăm în mare parte cu furnizori locali, dar și din UE.

Ați reușit să adaptați rețetele tradiționale românești la o scară semi industrială. Ce echipamente folosiți în activitatea de zi cu zi?

Echipamentele pe care le avem în momentul de față sunt linii semi industriale care au fost comandate special pentru a putea produce rețetele de fursecuri, prăjituri și specialități pe care le oferim clienților noștri și care au la bază rețetele de casă.

Lucrați cu cei mai mari retaileri din România. Cât de dificil este să îndeplinești standardele de calitate și de volum / producție solicitate?

Am început să colaborăm cu cei mai mari retaileri din România în anul 2009, deci la numai trei ani de când am început să avem propria producție. Nu a fost și nu este dificil să îndeplinim standardele de calitate solicitate de retaileri, deoarece de la începutul activității noastre, prioritatea numărul unu a companiei a fost impunerea și implementarea unui standard de calitate foarte ridicat.

Unde vă vedeți peste 5 ani, ca dimensiune a business-ului, anvergură a clienților și poziționarea în piață?

Exact cum am menționat mai devreme, deși tineri, ambii noștri copii au început să se implice în businessul nostru. Fiica noastră, la numai 20 de ani are deja 17 participări la expoziții internaționale, iar fiul nostru are 3 participări, el având doar 16 ani.

Suntem foarte mândri ca și părinți că am reușit să le captăm atenția și să-i implicăm în business, ceea ce este de la sine înțeles că vor duce mai departe afacerea familiei.

Deci, peste cinci ani dimensiunea businessului va fi mai mare față de ce este în prezent și va ocupa un loc important pe segmentul de piață în care activăm.

Ați participat la multe târguri internaționale de profil. Ce sugestii / propuneri aveți pentru ca firmele cu capital românesc să fie mai incisive pe piața externă?

Participarea la aceste târguri internaționale ne-a ajutat să ne întărim convingerea că nu există succes fără un standard de calitate foarte ridicat, fără respect și seriozitate.

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

eLog intră pe piața din România cu un nou spațiu de depozitare și birouri în CTPark Bucharest North

CTP consolidează hub-ul logistic din București cu un nou client internațional în sectorul ambalajelor pentru retail CTP, cel...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor