Articol de Emanuela Anton, Managing Partner, Paradise Tour
Nimic nu prevestea, la începutul anului 2020, ceea ce urma să se întâmple. Liniile de croazieră operau normal, oamenii abia se întorseseră din vacanța de iarnă și își făceau planurile pentru sărbătorile de Paste și pentru vacanța de vară, nimic nu anticipa blocajul care urma să vină. Ba chiar, în Februarie 2020, când primele televiziuni de știri anunțau existența unui „nou coronavirus”, mulți am spus „va trece”, „este o alarmă falsă”.
Din păcate, n-a fost așa. Turismul a fost prima ramură economică mondială afectată din plin. S-au închis aeroporturi, navele de croaziere au fost definitiv oprite la țărm, industria hotelieră s-a închis, și, în general, industria ospitalității a intrat în lockdown. Zeci de mii de angajați din întreaga lume s-au văzut, peste noapte, nevoiți să lucreze de acasă sau, mai rău, să-și caute alt job. Lumea se oprise. Granițele erau închise una câte una, iar condițiile de acces sau tranzit frontalier căpătau noi atribute.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
10 decembrie: Future Energy Europe Summit, Ediția a IV-a
17 decembrie - Gala Club Antreprenor, Ediția a XVII-a
19 decembrie - Viitorul asigurărilor în domeniul transporturilor, expedițiilor și logisticii
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Într-o asemenea situație, cu toții – să recunoaștem! – ne-am temut de faptul că, poate niciodată, n-o să ne mai revenim. Dacă îmi spunea cineva în Martie 2020 că un an mai târziu, Egiptul, ca destinație turistică pentru români, va aduce tuturor agențiilor de turism românești venituri istorice, aș fi râs. Dacă îmi spunea cineva în Aprilie 2020, că, un an mai târziu, agențiile de turism vor suplimenta zborurile în regim charter pentru destinații exotice, aș fi spus că așa ceva este imposibil.
Cu toții, touroperatori consacrați, agenții de turism cu vechime în piață (cum este și Paradise Tour cu peste 11 ani de practică neîntreruptă), dar și firme mici, de nișă, am realizat că lucrurile nu vor mai fi la fel. Iată de ce a fost nevoie să regândim întreaga strategie de afaceri, să dezvoltăm pachete și proiecte complexe, atât turistice, cât și de asigurări. Pe fondul incertitudinilor tot mai mari, cu toții am simțit nevoia unei flexibilizări în relațiile de afaceri. Și mă refer aici nu numai la noi, antreprenorii, ci și la beneficiarii serviciilor turistice, la turiști, cei care au înțeles situațiile nou apărute și, la rândul lor, au devenit mai flexibili.
Odată cu apariția vaccinului și cu răspândirea acestuia în întreaga lume, treptat, lucrurile s-au redresat. În plus, cred eu, limitarea de mișcare a oamenilor a generat creșterea dorinței acestora pentru turism și, odată cu relaxarea restricțiilor, cererile au explodat.
Însă, așa cum am anticipat cu toții, nimic nu a fost la fel ca înainte de 2020, în sensul că au apărut o serie de tendințe ale “turismului post pandemie” care au particularizat și oferta noastră turistică:
- Cererea crescândă pentru locații restrase, în mijlocul naturii, a fost o constantă a perioadei de început a anului 2021 care s-a menținut până în prezent. Turiștii au cerut și cer vacanțe în mijlocul naturii, în hoteluri tip “boutique”, în locații retrase.
- Vacanțe în grupuri restrânse – turismul de cuplu, de familie sau în grupuri mici a prevalat turismului de grupuri organizate. Acest lucru era firesc, în contextul diferențelor de adaptabilitate la cerințele de vaccinare și / sau carantină.
- Vacanțele „last minute” au avut o creștere seminificativă în 2021. Starea de incertitudine, apariția clasificării statelor „pe culori” și resticțiile diferențiate au crescut prudențialitatea turiștilor de a achiziționa pachete turistice cu mult timp în avans, aceștia axându-se pe oferte de tip „last minute”.
- A crescut solicitarea de consultanță către agențiile de turism – din ce în ce mai puțini turiști aleg să își organizeze vacanțe pe cont propriu ori să proceseze rezevări individuale de zboruri și hoteluri. De altfel, dificultatea de a recupera sume de bani plătite pentru aceste rezervări anulate ulterior (fie din inițiativa turistului, fie din cauza închiderii hotelurilor sau anulării unor zboruri) a făcut ca tot mai mult turiști să se simtă în siguranță (inclusiv financiar) apelând la o agenție de turism și încheind contracte de prestări servicii turistice cu clauze ferme.
Aceste tendințe le-am implementat cu toții rapid. În plus, personal, subliniez efortul deosebit al marilor touroperatori din Romania de a anticipa o serie de destinații cu largă căutare pentru publicul român, de a deschide linii de charter pentru prima dată în istoria turismului românesc și de a face, astfel, o politică vizionară fără precedent. Atât eu cât și agenția pe care o conduc am colaborat cu astfel de touroperatori și am oferit pachete turistice integrate, personalizate.
Că vorbim de croaziere, de safari, de turism cultural sau de turismul de odihnă, 2021 a deschis orizonturi noi în preferințele turiștilor. Vânzările pentru Egipt și Antalya au fost la un nivel peste anii anteriori. Surpriza a constituit-o Zanzibar, unde la sfârșitul anului 2020 – începutul anului 2021 plajele au fost pline de români. În plus, au fost pentru prima dată în istorie operabile zboruri charter în Insulele Capului Verde, Maldive, Republica Dominicană și Seychelles, iar vânzările au fost peste așteptări.
În aceleași coordonate se prefigurează și sezonul 2021 – 2022.
Cât privește turismul extern, în opinia mea, destinația surpriză a acestei ierni este Mauritius. Și spun asta bazându-mă pe faptul că operează deja zboruri charter spre această destinație, că pachetele de revelion sunt, la data acestui articol, aproape sold out și că cererea pentru lunile Ianuarie – Februarie 2022 este semnificativă. În plus, pachetul turistic pentru o familie se încadrează într-o valoare comparabilă cu aceea pentru o destinație de vară în full sezon, cu toate că vorbim aici despre o destinație exotică la granița a două culturi (africano-indiană) unice în lume.
În aceeași “cheie” cred că cererea pentru Egipt și Iordania se va menține la un nivel ridicat. Servicii excelente, pachete All Inclusive, zboruri charter zilnice și, nu în ultimul rând, adaptabilitatea gazdelor la specificul turistului român (confirmată în sezonul anterior) fac din aceste două destinații un „must have” și pentru anul ce va urma.
Maldive, Sri Lanka și Mexic, sunt, de asemenea, printre destinațiile foarte căutate în ultima perioadă. Și, dacă tot vorbeam despre „tendințe vizionare”, să plasăm pe acest palier și deschiderea unor linii charter către Sri Lanka – pentru prima dată în istorie. Nu în ultimul rând, 2022 aduce ca element de noutate un set de destinații cu totul excepționale: circuite Brazilia – Argentina, Peru, Costa Rica și chiar Statele Unite ale Americii, toate pe fondul reluării turismului în aceste zone și redeschiderii granițelor după pandemie. Totodată, liniile de croazieră și-au revenit după șocul din 2020 și operează aproape la întreaga capacitate – zona Caraibelor, a Orientului Mijlociu și zona Mediteranei fiind, și în următoarea perioadă, la mare căutare.
De asemenea, personal opinez că tendințele de creștere a cifrei de afaceri pentru turismul intern se vor menține. Dacă 2020 și 2021 au însemnat o reorientare evidentă a turiștilor români către turismul intern, acest trend eu cred că se va păstra. Totodată, consider că, în eventualitatea în care unele hoteluri nu-și vor regla nivelul de prețuri și nu-l vor adapta puterii de cumpărare a românilor, acest lucru va întări ponderea în piața a agroturismului, chiar prin componenta sa de ecoturism. Nu în ultimul rând cred în creșterea cererilor de “city break”, fie că vorbim aici de turism extern, fie chiar de turism intern. Și exemplific spunând că, în Decembrie 2021, cererile pentru târgurile de turism din Sibiu, Craiova și Brașov (în 2-3 zile de weekend) au crescut semnificativ, în condițiile în care, spre exemplu, Viena nu a mai fost o destinație „la modă”.
Suntem, cu toții într-un plin proces de readaptare. Nu este mai puțin adevărat că anul 2021 ne-a oferit tuturor o lecție de abnegație, dârzenie și, de ce nu, de supraviețuire antreprenorială. Unii spun că aveam nevoie de o astfel de lecție. Alții exclamă că această lecție a fost nemeritată și foarte dură. Cert este, însă, că toți cei care activăm în acest domeniu rămânem „încăpățânați” în a deschide noi orizonturi și în a oferi îndeplinirea de noi visuri.
Este, la urma urmei., sensul de a fi al turismului – acela de “simbol al libertății”.