vineri, 27 iunie, 2025

Interviu cu Eduart LINCĂ, Director General, LENCOPLANT BUSINESS GROUP: Lencoplant trece la un nivel superior – investiții majore în linii de producție

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Interviu cu Eduart LINCĂ, Director General,

LENCOPLANT BUSINESS GROUP

Lencoplant trece la un nivel superior

– investiții majore în linii de producție

 

Ați înființat compania în anul 2012, într-un domeniu cu un potențial extraordinar, ținând cont de starea fermierilor, de lipsa serelor și a unui sistem eficient de irigații, a raportului de legume produse și importate, de evoluția din statele cu o agricultură puternică, etc. Ce obiective ați avut în momentul demarării activității?

Într-adevăr, țara noastră are un potențial foarte mare în domeniul legumiculturii, de altfel nevalorificat. Am pornit ca o afacere de familie, fondată în anul 2012, într-un segment de piață cunoscut, datorită experienței acumulate anterior în alte companii de profil.

Ne-am propus, încă de la început, să oferim clienților noștri produse și servicii de calitate, astfel încât fermierii să poată produce legume românești, pentru ca mai apoi acestea să ajungă pe mesele tuturor românilor.

Ați ajuns o firmă de referință pe piața de inputuri profesionale pentru legumicultură și consultanță agricolă profesională, contribuind la creșterea recoltelor și la dezvoltarea multor fermieri. Cu ce furnizori aveți parteneriate?

Oferim consultanță profesională în tehnici de cultivare a legumelor, utilizare de îngrășăminte, precum și în controlul dăunătorilor.

Avem relație comercială cu peste 80 de furnizori de inputuri profesionale pentru legumicultură, atât din Romania, cât și din afara țării, din Grecia, Italia, Estonia, Bulgaria, Turcia și Iordania, de la care achiziționăm o gamă largă de produse, furnizând clienților noștri produse și servicii de cea mai înaltă calitate, având la bază permanent o politică de prețuri bazată pe o viziune de perspectivă asupra evoluţiei pieţei-ţintă. Toate produsele comercializate de compania noastră sunt testate înainte de a fi introduse în portofoliul de produse.

Care sunt cele mai solicitate inputuri? Prin ce calități se disting acestea?

În portofoliul nostru de produse regăsim toată gama de produse necesare legumicultorilor, începând de la procesul de semănat până la recoltat. Printre cele mai importante regăsim următoarele categorii de produse:  semințe de legume , îngrășăminte, biostimulatori, pesticide, tăvi alveolare, substraturi de turbă, folie profesională pentru sere și solarii, echipamente  pentru sere și solarii, sisteme de irigații și altele.

Comercializăm o gamă largă de semințe de legume de la cei mai renumiți producători (Syngenta, Enza-Zaden, Seminis, Bejo, Hazera și alții), folie profesională pentru solarii, folie de mulcire, folie termică (MANTZARIS ), pesticide-protecția plantelor, plus multe alte produse .

Printre cei mai importanți furnizori externi menționăm: compania HUMOFERT Grecia (producător de îngrășăminte N-P-K, biostimulatori foliari destinați atât culturilor convenționale cât și celor ecologice/bio), compania UNIVERSAL DIP Iordania (unul din cei mai mari producători de sisteme de irigații din lume).

Punem la dispoziția clienților și produse destinate combaterii biologice, pentru prevenirea, reducerea și eliminarea dăunătorilor. În acest sens, colaborăm cu una dintre cele mai mari companii din domeniu, Bioplanet Italia.

În ce regiuni aveți mai mulți clienți?

Avem clienți colaboratori în toate zonele României. Totodată, avem parteneriate cu fermieri din cele mai importante zone legumicole din țară, unde testăm hibrizi noi, îngrășăminte, biostimulatori, produse destinate agriculturii ecologice / bio,  sisteme de irigații,  precum și metode / tehnologii noi în agricultură.

Obiectivul principal pentru anii următori este să devenim partenerul de încredere pentru orice întreprinzător din România.

Țintim întreg teritoriul România, însă pentru anul următor ne vom axa pe bazinele legumicole, unde ne propunem să avem o prezență cât mai mare a produselor din portofoliu.

Cum decurge procesul de vânzare prin site-ul www.lencoplant.ro? Cu ce firme de curierat colaborați?

Am pornit acest proiect din dorința de a facilita accesul la produsele noastre și altor clienți ce nu au posibilitatea de a accesa produsele noastre din magazinele fizice, creând astfel propriul magazin on-line. În cadrul acestui proiect lucrează 5 oameni, implicați direct în dezvoltarea acestuia. Am investit resurse importante în automatizarea platformei, pentru o experiență benéfică a utilizatorilor, adăugăm elemente intuitive și procese eficiente de plasare a unei comenzi. Misiunea Lencoplant este de a fi întotdeauna aproape de clienți, căutând să răspundă cu soluții optime a nevoilor acestora. Obiectivul de creștere a satisfacției clienților, a credibilității și încrederii în calitatea produselor și serviciilor oferite este în topul priorităților pentru următorii ani.

Faptul că inovăm permanent, că suntem aproape de clienții noștri, că le oferim suport profesional, dar și beneficii de loialitate sau promoții interactive, și mai ales contextul actual face ca numărul clienților noștri să fie într-o continuă și accelerată creștere.

Colaborăm cu 3 din cei mai importanți curieri din Romania, FAN Courier, DPD și Cargus. Obiectivul nostru este acela de a livra clienților în cel mai scurt timp posibil produsele comandate.

Intenționați să extindeți rețeaua de magazine fizice?

În acest moment deținem 4 magazine fizice, amplasate în zone legumicole importante, precum și 2 depozite. Ne-am propus ca, în urmatorii ani, să dezvoltăm rețeaua de magazine la nivel național, cu focus pe cele mai importante bazine legumicole din România. Ne dorim ca acolo unde deschidem un magazin de agricultură, fermierul să poată să vină cu încredere, pentru consultanță, diversitatea produselor, calitate, dar și pentru prețuri corecte.

Ce echipă de vânzări aveți în prezent? Cât de greu este să recrutezi și să formezi un bun om de vânzări?

Avem angajați din mai multe zone ale țării, pentru a putea acoperi eficient întreaga țară. Nu este ușor să recrutezi oameni, mai ales în acest segment de piață. Rolul unui om de vânzări este extrem de important în orice companie și are menirea de a conferi prestanță și valoare celui care îl deține și care își poate dovedi oricând și în orice context rezultatele. În segmentul nostru de piață, oamenii din echipa noastră participă constant la traininguri și  cursuri de specialitate, atât în țară cât și în străinătate, pentru a fi la curent cu cele mai recente noutăți în domeniu.

Ce tipuri de fermieri credeți că au un potențial de dezvoltare mai ridicat?

Credem că toate categoriile de fermieri au un rol foarte bine stabilit în acest ecosistem. Un rol în dezvoltarea fermierilor îl reprezintă resursele de finanțare disponibile prin diferitele programe de finanțare din fonduri nerambursabile, ce oferă posibilitatea acestora de a crește productivitatea. De aceea categoria din care fac parte în acest moment  nu ar trebuie să fie un element de performanță, fiecare având propriul potențial. Asocierea producătorilor (sprijinirea cooperării între fermieri) este poate un alt mod în care aceştia îşi pot creşte productivitatea şi competitivitatea într-o lume dominată de marii producători şi de marile lanţuri comerciale.

Avem nevoie în primul rând de consecvenţă şi de stabilitate, iar una dintre soluții o reprezintă cooperativele agricole. Aderarea producătorilor agricoli la o cooperativă agricolă este certitudinea asigurării profitabilității fermei agricole indiferent de dimensiune.

Cum sprijiniți producătorii locali din segmentul agriculturii ecologice?

Așa cum am menționat, compania noastră pune la dispoziția clienților noștri, fie colaboratori sau fermieri, o paletă largă de produse certificate pentru cultura ecologică, din portofoliul companiei Humofert Grecia. Avem în portofoliu o serie de clienți care folosesc deja produsele noastre, iar de la an la an numărul acestora crește, ceea ce nu poate decât să ne bucure și să ne motiveze în a susține acest segment. Scopul nostru este de ajuta fermierii din Romania să obțină culturi de legume mai roditoare, fără reziduuri de pesticide și mult mai sănătoase pentru consumatori. Alături de produsele comercializate, consultanța oferită permanent de colegii noștri reprezintă sprijinul de care au nevoie producătorii în permanență.

Cum vă protejați marca / mărcile și brevetele?

Avantajul competitiv oferit de deținerea unei mărci înregistrate este unul important, de aceea logo-ul și sloganul companiei sunt protejate prin înregistrarea acestora la OSIM, precum și la organismele internaționale autorizate în acest sens.

Cum apreciați competiția / concurența în sectorul de piață în care vă desfășurați activitatea?

Indiferent de mărimea afacerii sau a pieței, întodeauna există o concurenţă mai mare sau mai mică, care poate fi abordată pe mai multe căi. Credem în concurență, mai ales în domeniul în care activăm. Nu privim competiția ca pe un “inamic”, ci mai degrabă ca un sistem de referință. Deși ai putea crede că oferi un produs mai bun, trebuie să evaluezi constant și cu seriozitate modelul de business în raport cu concurența pentru a face îmbunătățiri și a concepe noi strategii.

În acest an veți începe să produceți țevi din polietilenă (conducte PEHD), precum și alte produse din plastic necesare fermierilor. Ce investiții a presupus acest proces?

Ideea a plecat de la cererile pe care clienții noștri le-au avut în a le putea furniza acest tip de produs, de altfel nelipsit din ferma unui producător de legume. În acest sens, am decis achiziționarea unui echipament ce va produce conductă de apă cu dimensiuni între Ø25 și  Ø 110. Destinația acestui tip de produs este multiplă.

Echipamentul se află deja livrat de către furnizorul nostru, urmând ca până la mijlocul acestui an deja să putem livra primele produse către clienții noștri.

Ce strategie de dezvoltare aveți pe termen mediu 2-3 ani?

Ne dorim să oferim în continuare cele mai bune produse/servicii clienților noștri și binențeles consultanță agricolă profesională. Ne vom continua planul de expansiune a rețelei de magazine fizice, precum și a magazinului nostru on-line. Foarte important va fi procesul de consolidare internă, care se va baza pe echipa actuală, la care vom adăuga și alți specialiști.

În același timp, strategia de dezvoltare pentru următorii 2-3 ani presupune investiții de peste 3 milioane de euro în echipamente de producție a inputurilor dedicate fermierilor, pentru a putea pune la dispoziția acestora o gamă cât mai diversificată de produse.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Studiu RoCoach și Novel Research: Românii privesc cu optimism viitorul AI, dar se tem pentru jobul lor

Unu din trei români anticipează pierderi semnificative pe piața muncii Peste trei sferturi dintre români (76%) văd în Inteligența...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor