vineri, 27 iunie, 2025

Alpha Bank transformă experiența achiziției Cardurilor de Credit într-una simplă și accesibilă, lansând fluxul 100% online

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Alpha Bank România continuă procesele de digitalizare și anunță lansarea Alpha Credit Card 100% online, cu până la 12 rate fără dobandă. În prezent, persoanele fizice pot obține Alpha Credit Card 100% online, de oriunde și oricând, fără prezența fizică în sucursalele băncii. Lansarea face parte dintr-un amplu proces de digitalizare a serviciilor bancare oferite de Alpha Bank.

Astfel, în ultimii ani, clienții au putut iniția o relație cu banca prin intermediul platformei digitale, au putut să constituie depozite și au putut accesa credite de nevoi personale fără a mai fi nevoie de prezența fizică în unități.

Noul nostru serviciu, Alpha Credit Card 100% Online, reprezintă o extensie a angajamentului nostru de a oferi experiențe convenabile și eficiente clienților potențiali sau existenți ai Alpha Bank. Procesul simplificat de acordare elimină barierele tradiționale și permite obținerea unui card de credit oriunde și oricând, fiind disponibil în completarea procesului de deschidere a contului și a acordării de credit de consum 100% online”, a declarat Daniela Udrea, Director Unitatea Carduri la Alpha Bank Romania.

Procesul de obținere a cardului de cumpărături presupune parcurgerea unui flux online simplu și rapid, care nu durează mai mult de 30 minute. Este necesară doar cartea de identitate și validarea datelor personale și financiare. Urmează oferta de card de credit personalizată și semnarea digitală a contractului pe care clientul îl va primi prin e-mail. Cardul este livrat direct acasă, prin curier, iar codul PIN se transmite prin SMS.

Persoanele fizice care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru cardul de credit solicitat si nu dețin deja un cont curent în LEI la Alpha Bank, vor primi pachetul complet, inclusiv cont curent în LEI, card de debit și Alpha Online Banking.

Cardurile de credit (cumpăraturi) ce pot fi obținute prin flux 100% online sunt: AlphaCard Visa Credit, Alpha Mastercard Credit, AlphaCard Visa Gold RON, AlphaCard Visa Gold EUR și Mobexpert Credit Card. În plus, până la 30 Septembrie 2024, pentru cardurile AlphaCard Visa Credit, Alpha Mastercard Credit și Mobexpert Credit Card, clienții beneficiază de zero comisioane de emitere și administrare în primul an, iar toate cardurile sunt livrate acasa prin curier, cu zero comision de livrare.

Alpha Bank Romania continuă să-și consolideze poziția în domeniul inovației și al serviciilor bancare digitale, aducând soluții moderne și convenabile pentru nevoile financiare ale clienților săi. Mai multe informații despre Alpha Credit Card 100% Online și despre celelalte produse și servicii oferite de Alpha Bank Romania sunt disponibile pe https://www.alphabank.ro/card-credit-online.

Despre Alpha Bank Romania

Alpha Bank Romania este membră a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare și financiare din Grecia. Activitățile internaționale ale Grupului se extind pe lângă România, și în Regatul Unit, Luxemburg și Cipru.

Alpha Bank Romania este o instituție financiară aflată printre primele 10 bănci din țară, cu operațiuni de bancă universală. Bancă sistemică, cu o prezență națională de 30 de ani, Alpha Bank Romania oferă o gamă largă de servicii și produse moderne atât pentru persoane fizice, cât și pentru IMM-uri și segmentul corporativ.

Alpha Bank Romania este una dintre instituțiile financiare care a inovat sectorul bancar românesc, fiind prima banca ce a lansat pe piața locală o aplicație care transformă un dispozitiv mobil android într-un terminal POS. Totodată, în 2019 a realizat prima emisiune de obligațiuni ipotecare din România, după ce în 2001 a fost prima bancă ce a introdus în oferta sa creditele pentru locuințe. Pentru mai multe informații despre Alpha Bank Romania: https://www.alphabank.ro.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

eLog intră pe piața din România cu un nou spațiu de depozitare și birouri în CTPark Bucharest North

CTP consolidează hub-ul logistic din București cu un nou client internațional în sectorul ambalajelor pentru retail CTP, cel...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor