Interviu cu avocatul Mihai Radu, Fondator, Radu și Asociații: Relația de încredere între avocat și client este primordială

Interviu cu avocatul Mihai Radu

Fondator, Radu și Asociații

Relația de încredere între avocat și client este primordială

Radu și Asociații oferă servicii integrate de consultanță pentru antreprenori. Care sunt cele mai importante repere în activitatea dumneavoastră?

Cel mai important reper și poate cea mai bună recomandare a societății noastre ar fi continuitatea. Faptul că astăzi numărăm printre clienți, societăți care au apelat la serviciile noastre în primul an de activitate, constituie un motiv de mândrie. Cred că dincolo de stabilitatea necesară, acest amănunt subliniază atât seriozitate, adaptare cât și siguranță. Faptul că avem clienți cu care colaborăm de peste un deceniu ar fi deci cel mai important reper în activitatea noastră.

Nu știu dacă este cazul să intru în detalii ale spețelor punctuale, fiecare litigiu implică o serie de detalii specifice, mai pe scurt niciun litigiu nu seamănă cu altul.

Ce înseamnă echipa Radu și Asociații şi care sunt principalele arii de expertiză pe care le acoperiți?

Suntem centrați pe domeniul „business” și tot ce implică acesta. Serviciile noastre acoperă toate necesitățile unei societăți comerciale – drept comercial, insolvență și reorganizare, drept fiscal și financiar, achiziții publice, drept administrativ, drept contractual, dreptul concurenței, proprietate intelectuală, dreptul muncii, drept societar. Experiența colaborării cu societăți comerciale ne-a asigurat expertiza în toate domeniile dreptului cu care un antreprenor se poate confrunta în peisajul economic în România.

Echipa noastră va oferi mereu o informare reală asupra problemelor identificate, asupra șanselor de reușită a demersurilor, va analiza problema supusă atenției și va consulta și înștiința clientul cu privire la abordările optime. Câteodată trebuie să aperi clientul inclusiv de sine. Astfel, nu spunem clientului ceea ce ar vrea să audă, ci ceea ce este necesar să știe. Uneori, lipsa unei false promisiuni poate ne- a îndepărtat potențiali clienți, corecta abordare este însă esențială într-o relație de succes atât între avocat și client cât și în speța concretă a clientului.

Care sunt avantajele celor care apelează la serviciile societății dumneavoastră?

Cred că astfel cum am indicat și mai sus, ce ne place să credem că oferim sunt în principal seriozitatea, fidelitatea și siguranța.

Aș adăuga și faptul că permanent avem în vedere interesul clientului, care constituie o prioritate în abordarea noastră, în sensul de a supune acestui interes toate eforturile noastre, de a consolida relația pe sinceritate și consultare cu clientul.

Experiența și expertiza sunt alte caracteristici care vrem să ne reprezinte. Asigurând permanent o calitate înaltă a serviciilor noastre, am acumulat experiența și expertiza care să ne recomande în fața oricărui antreprenor.

Cât de mult a schimbat tehnologia modul de lucru al avocaților și comunicarea acestora cu autoritățile și clienții?

Foarte mult, nu știu dacă în sensul bun din punctul de vedere al avocatului. Din punctul de vedere al clientului, bineînțeles că tehnologia a adus beneficii.

Plusul provine din faptul că este mult mai ușor de comunicat cu clientul, actele primite sunt transmise instant, orice aspect se rezolvă instant. Pentru client este aparent benefic. Pentru avocat însă nu. Gândiți-vă că maeștrii noștri își stabileau întâlniri cu clienții, întâlniri stabilite în prealabil peste zile sau săptămâni, pregătite din timp, iar acum clientul îți transmite actele și te și sună după câteva minute, să te întrebe în legătură cu aceste acte. Este greu de manevrat în aceste condiții timpul și atenția ta ca avocat, și îți afectează munca. În timp ce scriu pentru un client, am alte 5 apeluri, mesaje scrise, acte primite etc. Avantajele sunt evidente, fiecare client însă ar trebui să se întrebe – aș vrea ca avocatul meu, în timp ce scrie acțiunea/întâmpinarea mea, să fie solicitat telefonic sau să fie solicitat să vadă alte documente pe Whatsapp sau emailul pe telefon? Problema este că ți se cere să fi instant, dar ca orice om și capacitățile noastre sunt limitate și din acest punct de vedere munca noastră se îngreunează.

Cum reușiți să vă descurcați în hățișul legislativ existent în țara noastră? În ce domenii credeți că se impune o codificare, o integrare a actelor normative actuale?

Este dificil de concluzionat. În mod evident este necesară o centralizare a legislației, în multe domenii legislația este complexă și se regăsește în multe surse dispersate. Nu rareori există și contradicții între diferitele surse. Ar fi necesară deci o centralizare legislativă

Pe de altă parte, atunci când legislația s-a centralizat, rezultatele au fost deseori nereușite. Astfel, prin centralizare s-au omis multe aspecte importante în privința cărora exista un gol legislativ, sau dimpotrivă, în încercarea de concentrare legislativă, aspecte facile au devenit prea greoi legiferate și astfel au apărut noi piedici în calea antreprenorului.

Din ce sectoare economice provin clienții dumneavoastră? Ce alte industrii / domenii au potențial de creștere, în sensul că vor avea nevoie de serviciile dumneavoastră?

Poate aria cea mai mare de expertiză am dobândit-o cu antreprenori care își desfășoară activitatea în servicii publice comunitare sau în relație cu Statul Român sau instituțiile sale. Aș paria în continuare pe o creștere a acestor servicii oferite autorităților publice.

România este în dezvoltare, permanent se schimbă câte ceva, Statul Român a ieșit din letargie și există investiții, mai ales în contextul actual – vedem investiții în dezvoltare rurală, în infrastructură, în energie. Sursele financiare există: fonduri europene, Programul Național de Investiții Anghel Saligny, Programul Național de Redresare și Reziliență. Statul și instituțiile publice au astfel acces la surse majore de finanțare și au nevoie de antreprenori care să le asigure serviciile necesare. La rândul său antreprenorul român descoperă Statul ca pe un potențial client al serviciilor sale și cu ajutorul profesioniștilor (experți, avocați, consultanți specializați etc.) se îndreaptă din ce în ce mai mult spre oferirea serviciilor sale către instituțiile publice.

Care au fost principalele lecții învățate de avocați în această perioadă marcată de pandemie și ulterior de războiul din Ucraina?

Pandemia ne-a adus și beneficii dar și temeri. Beneficiile au constat într-o mai bună organizare a sistemului juridic – ore programate la instanță, acces la dosarul electronic, întâlniri pe Zoom sau alternative. Temerile au fost însă din altă perspectivă – în pandemie Statul Român ca de altfel și celelalte state au făcut un exercițiu de forță care a distrus niște limite pe care eu ca avocat le credeam inviolabile. Poate că ceea ce mă face să fiu un bun avocat este că sunt un neconformist, dar pe mine toate erorile sistemului (măsuri restrictive adoptate nelegal care ulterior au fost anulate de instanță sau de Curtea Constituțională, insistența în a reimpune măsurile în aceleași condiții procedurale de nelegalitate, în dispreț față de ceea ce tu însuți, Statul Roman, ai legiferat ca limite ale tale etc.) m-au făcut să mă întreb dacă trăiesc în societatea în care credeam că trăiesc și dacă o dată depășită o limită, nu se va mai depăși și pentru alte motive mai puțin justificate. Nu neg justificarea acestor măsuri, neg justețea modului de abordare, s-au depășit toate limitele pe care însuși Statul și le-a legiferat în scopul limitării dreptului său de abuz. Acum a existat să zicem necesitatea, dar temerea există că o dată depășite aceste limite, vor mai fi depășite și fără să fie cu adevărat necesar.

Ce strategie de dezvoltare aveți pentru următoarea perioadă?

Aș vrea să am o strategie, serios, este greu însă, atât avocatura cât și economia sunt în permanentă schimbare. Este foarte greu de previzionat sau anticipat.

În altă ordine de idei, nu cred că dezvoltarea este un scop în sine. Există o limită a capacității de manevrare a problemelor clienților, există o limită până la care se asigură un echilibru între un serviciu de bună calitate și dezvoltarea clientelei. Nu vreau și nici nu știu cum să trec dincolo de această limită. Dezvoltarea este deci afectată de această limită, nu pot să ofer servicii de care eu personal nu sunt satisfăcut.

Ce potențial de creștere credeți că au medierea și arbitrajul comercial în România?

Nu aș paria pe aceste alternative, nu în contextul și condițiile actuale. Nu vreau să generalizez, dar aceste alternative sunt slab organizate, nu există profesioniștii potriviți și nu cred că există voința de a atrage profesioniștii potriviți. Un avocat performant nu va fi arbitru întrucât această activitate impune un timp pe care nu îl are la dispoziție. Astfel, arbitrii sunt de cele mai multe ori din cadrul altor profesii juridice conexe, care nu au experiența instanței. Evident judecătorii nu pot fi și arbitri. Eliminând deci dintre arbitri judecătorii și avocații pledanți care nu sunt atrași din punct de vedere financiar, ce anume mă poate determina pe mine ca avocat să recomand clientului meu arbitrajul?

Este de așteptat ca numărul firmelor care apelează la procedura insolvenței să crească susținut, în următoarea perioadă. Împărtășiți această prognoză? În ce domenii vom avea mai multe insolvențe?

Desigur, este inevitabil ca insolvențele să constituie un specific al economiei României. Economia este în dezvoltare, suntem față de alte țări la început de drum, se testează, se încearcă, economia este vie. Pe lângă acest specific, inclusiv marile mișcări macro-economice din ultimii ani au influențat această tendință – enumăr aici pandemia, apoi războiul și criza energetică. Astfel, sunt în curs o serie de falimente provocate de această succesiune – pandemie – criză energetică.

În același timp, observați că apar alte companii, mai multe decât cele care falimentează, deseori aceleași persoane care ajung în faliment cu o idee pornesc o altă inițiativă. Mai mult, investitorii au început să înțeleagă că reorganizarea în insolvență este o opțiune perfect viabilă, că acest cuvânt “insolvență” are mai multe valențe și nu înseamnă neapărat un eșec ci deseori înseamnă salvarea companiei. Recomand clienților afectați o reorganizare și o astfel de opțiune nu trebuie să fie de principiu îndepărtată, întrucât oferă posibilități pe care nicio altă opțiune nu le pune la dispoziție.

Realizarea unui act de justiţie de calitate presupune alocarea timpului minim necesar studierii cauzelor, analizării problemelor de drept şi a legislației în continuă modificare, iar nu pronunțarea unor soluții ce pot fi afectate de inadecvarea condițiilor de lucru, de lipsa de timp și supraîncărcare. Cum apreciați condițiile de lucru actuale în instanțele din România?

Sunt mai multe aspecte care influențează activitatea avocatului, există mai multe direcții sau straturi care influențeaza modul și conformitatea apărării.

Cel mai important aspect pe care un client trebuie să îl aibă în vedere este cel al transparenței – este dificil ca un avocat să îți ofere soluția optimă atât timp cât informațiile oferite nu sunt corecte sau complete. Să ne gândim la cel mai performant computer – dacă datele introduse sunt eronate, rezultatul va fi eronat. De aceea recomand în primul rând clientului să fie deschis. Avocatul are rolul de a alege cea mai bună cale dintre cele posibile în funcție de datele problemei, denaturând datele problemei, se denaturează și rezultatul alegerii avocatului. Este deci primordială relația de încredere între avocat și client.

Activitatea unui avocat va fi mereu marcată de neregulile din sistem: legi contradictorii şi interpretabile, sistemul juridic deficitar care face ca termenul de soluţionare a unui litigiu să fie foarte lung şi ca şedinţele să dureze foarte mult, supraîncărcarea instanţelor care, dincolo de inconvenientele de natură practică, conduce uneori şi la o incapacitate efectivă a magistraţilor de a studia cauzele şi apar astfel uneori erori judiciare. Rolul meu, al nostru al avocaților, este acela de a face tot posibilul ca informația să ajungă la judecător, să fie în mod corect pusă în valoare, să fie evidențiată și analizată acea informație favorabilă clientului.

Ce ar trebui să facă Executivul pentru a sprijini și mai mult / eficient companiile românești?

Ar fi foarte multe aspect de menționat, poate întrebarea ar fi mai potrivită în sensul negativ – “Ce nu ar trebui să facă Executivul pentru a nu împiedica și mai mult dezvoltarea companiilor românești”?.

În primul rând aș aminti încurajarea investițiilor, există mecanisme de încurajare a investițiilor, de accesare a fondurilor, aceste mecanisme sunt din păcate în cele mai multe cazuri accesate de către companii cu capital străin. Nu invoc în acest sens o discriminare, doar un rezultat al slabei informări din partea Statului Român. Companiile străine au mai multă experiență, înainte de a ajunge în România au testat sistemul în mod repetat, știu procedurile, știu ce pot să acceseze, ce date sunt necesare, care sunt direcțiile. Companiile cu capital autohton sunt deficitare la acest capitol din cauza slabei informări și colaborări cu instituțiile abilitate și funcționarii.

Apreciez că un efort coordonat al Executivului în această direcție ar avea efecte pozitive atât asupra companiilor autohtone cât și implicit asupra bugetului Statului, fiind evident că noi dezvoltări economice vor atrage noi taxe încasate. Sunt două chestiuni care influențeaza acest deziderat – lipsa experienței și rigiditatea sistemului. Prin sistem înțeleg atât decidenții din vârful ierarhiei Executivului cât și funcționarii din plan secund.

Ca un amănunt neplăcut – de multe ori mi se “recomandă” de către funcționarii puși în fața unei solicitări absolut legale și întemeiate să acționez în judecată – “ne dați în judecată, iar dacă instanța stabilește că aveți dreptate, cu cea mai mare plăcere eu fac cum îmi cereți”. Este ironic în primul rând pentru că acel funcționar nu va face de fapt cum îi cer, ci cum i-a impus instanța. În al doilea rând există această temere – temerea de a nu lua o decizie care să poată să îi expună în fața superiorilor. Sunt dese situațiile în care merg cu legea în mână la funcționar, care îmi spune că el nu e pus să interpreteze legea, nu știe dacă am dreptate sau nu, el știe cum “funcționează” instituția, existând această discrepanță între ce scrie în temeiul legal și ce știe funcționarul că trebuie să facă.

În al doilea rând, mă tem de retorica populistă – aș aminti aici de impozitul progresiv. Dezvoltarea economiei din ultimele decade este datorată acestui sistem de impozitare. 

Specificul economiei noastre impune acest sistem de impozitare cu impozit unic. Orice comparație cu alte sisteme de impozitare este neavenită în condițiile în care nu se are în vedere specificul economiei noastre și unde anume ne situăm în cadrul mai larg al economiei europene și mondiale.

Tot în cadrul retoricii și măsurilor populiste aș aminti și de recenta modificare în materia impozitării muncii. Este un exemplu clar de ce nu ar fi trebuit să facă Executivul. Aminteam de specificul economiei – acesta rămâne al unei țări în dezvoltare care oferă producție ieftină și mână de lucru ieftină, de aceea avem succes. A pretinde că “ne aliniem” specificului impozitării unor state cu economia mult mai dezvoltată și axată pe export de know-how, patente, management etc. este o direcție greșită. În cadrul larg al economiei mondiale avem interesul să ușurăm producția ieftină și oferta de mână de lucru ieftină, să putem în condițiile macro-economice actuale să devenim o alternativă convenabilă la producția din Asia, să oferim (în contextul lipsei taxelor și al costurilor de transport minime) posibilitatea relocării producției din țări precum China pentru unele categorii de produse de valoare medie. Direcția de a supraimpozita munca și de a trece la impozitare progresivă (despre care văd discuții recurente) este o direcție total eronată. Nu suntem Germania și nu trebuie să ne raportăm la specificul economiei Germaniei. Putem fi însă o alternativă pentru multe dintre produsele a căror producție este externalizată în Asia.

Cum apreciați organizarea și influența confederațiilor patronale din țara noastră, comparativ cu organizarea sindicatelor?

La acest moment organizațiile sindicale cel mai bine coordonate sunt cele din sistemul public. Există tendințe de organizare și în sistemul privat, dar nu se ridică la nivelul de organizare și putere de influență ca cele din sistemul public. Nu sunt neapărat un adept al organizării sindicale, nu consider că România are condiții de muncă deficitare care să impună necesitatea unei organizări sindicale mai temeinice. Sistemul comunist a avut cel puțin avantajul de a centra legislația către angajat și nu către angajator și am moștenit acel sistem. În practică se poate observa că angajații câștigă majoritatea covârșitoare a litigiilor cu angajatorii. Nu neg existența unor abuzuri ale unor angajatori, însă acele abuzuri sunt la nivel micro, nu la marii angajatori. Lipsa forței de muncă face ca angajatorul să aibă grijă să nu existe niciun fel de abuzuri, angajatul are opțiuni, angajatorul mai puține. Cred că polaritatea s-a inversat în ultimii ani. Astfel, dacă angajatorul este cel care are nevoie de tine și cât timp legislația te protejează și vei câștiga aproape sigur un litigiu, ca angajat ai astfel două opțiuni perfecte – pleci sau acționezi în judecată. Nu văd necesitatea unei a treia opțiuni puternice – apelezi la sindicat.

Ce pasiuni aveți în afara profesiei? Ce vă preocupă în afara acesteia? Mai există timp pentru așa ceva?

Personal nu pot invoca pasiuni. Poate călătoriile, adică în afară de profesie nu îmi aloc timpul decât familiei și călătoriilor (ca o extensie a timpului pentru familie, călătoriile fiind împreună cu familia). Aș vrea să ajung la înțelepciunea și echilibrul necesar astfel încât să nu permit profesiei să mă acapareze, nu am reușit însă. Poate cu vârsta voi învăța să asigur acest echilibru, acum sunt însă un împătimit al profesiei și singurul care mă poate « rupe » de la aceasta este fiul meu. În mod cert el este « pasiunea » mea principală.