Colliers: 87% dintre companiile mari își mențin suprafațele de birouri, în timp ce firmele mici se extind    

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

📲Rămâi conectat la cele mai importante știri, interviuri, analize și oportunități din mediul de afaceri / antreprenoriat. Urmărește Club Antreprenor pe WhatsApp.
👉 Abonează-te la Club Antreprenor pe WhatsApp.

Aproape 9 din 10 companii mari din România intenționează să păstreze suprafața actuală de birouri în 2026, semn că accentul se mută de la extindere la optimizare și eficiență, arată un sondaj realizat de Colliers în rândul a 101 companii.

În același timp, firmele mici sunt mai deschise către extindere, iar companiile medii își ajustează strategiile de lucru și de spațiu în funcție de nevoile de colaborare, conturând o piață a birourilor tot mai polarizată în funcție de dimensiunea organizației.

Pe măsură ce piața muncii intră într-o etapă de maturizare, diferențele dintre companii devin tot mai evidente în funcție de dimensiune, influențând atât deciziile legate de spațiile de birouri, cât și strategiile privind forța de muncă, tehnologia și wellbeing-ul angajaților. În cadrul analizei Colliers, companiile au fost clasificate în funcție de dimensiune astfel: companiile mici au sub 100 de angajați, companiile medii între 100 și 500 de angajați, iar companiile mari peste 500 de angajați.

Corporațiile sunt cele mai stabile din punct de vedere imobiliar, aproximativ 87% dintre acestea intenționând să își mențină neschimbată suprafața de birouri, arată sondajul Colliers. În contrast, firmele mici sunt aproape de două ori mai dispuse să ia în calcul extinderea în alte orașe, ceea ce reflectă o flexibilitate mai mare.

Această diferență se regăsește și în modul în care companiile privesc evoluția businessului. Aproape 68% dintre organizațiile mari au o perspectivă pozitivă asupra propriului business, comparativ cu aproximativ jumătate dintre companiile medii, ceea ce sugerează un nivel mai ridicat de stabilitate în rândul jucătorilor mari.

În același timp, planurile privind forța de muncă indică o abordare prudentă la nivel general, dar cu diferențe importante între segmente. În timp ce aproape două treimi dintre companiile mari estimează o stabilitate a numărului de angajați, doar 40% dintre firmele medii indică același nivel de predictibilitate, semn că acest segment rămâne mai expus la ajustări.

Prezența la birou și utilizarea spațiilor rămân inegale

Modul de utilizare a spațiilor de birouri continuă să varieze semnificativ între companii. Peste 40% dintre firmele mici spun că au minimum 70% dintre angajați prezenți la birou într-o zi obișnuită, în timp ce în cazul companiilor medii și mari acest procent este între 50% și 70%.

În paralel, politicile de prezență la birou sunt mai frecvent utilizate de organizațiile mai mari: până la 30% dintre companiile medii și peste 40% dintre cele mari au introdus reguli clare privind prezența fizică, comparativ cu doar 12,5% dintre firmele mici, care continuă să se bazeze în principal pe flexibilitate.

Costurile și wellbeing-ul conturează priorități diferite

Diferențele sunt vizibile și în prioritățile organizațiilor, în special în zona de wellbeing și costuri. Aproximativ 85% dintre companiile mari au implementat programe de sprijin pentru sănătatea mintală a angajaților, comparativ cu doar 26% dintre firmele mici, ceea ce evidențiază un decalaj semnificativ între resursele disponibile și abordarea strategică a acestui subiect.

În același timp, presiunea costurilor rămâne una dintre principalele provocări, dar cu nuanțe diferite. Atât companiile mici, cât și cele mari indică frecvent costurile ridicate de chirie și mentenanță drept o problemă majoră, în timp ce organizațiile medii sunt mai concentrate pe utilizarea eficientă a spațiilor.

Pe lângă costuri, provocările diferă și în funcție de modul în care angajații interacționează cu birourile. Pentru firmele mici, accesibilitatea rămâne un factor esențial, peste jumătate indicând distanța față de locuințele angajaților ca principal obstacol. În schimb, companiile mari se confruntă mai ales cu rigiditatea spațiilor și dificultatea de a le adapta rapid la nevoile în schimbare ale businessului.

Tehnologia devine un diferențiator competitiv

Adoptarea tehnologiei continuă să crească, însă cele mai active sunt companiile medii, unde utilizarea soluțiilor bazate pe inteligență artificială depășește 40%, un nivel comparabil sau chiar ușor peste cel al marilor corporații. Acest segment pare să beneficieze de un echilibru între dimensiune și agilitate, care permite implementarea mai rapidă a tehnologiilor noi, observă consultanții Colliers.

„Piața spațiilor de birouri nu mai evoluează uniform, ci devine tot mai fragmentată. Dimensiunea companiei influențează direct modul în care sunt luate deciziile legate de spații, oameni și tehnologie. Vedem o tranziție de la un model general de lucru hibrid la strategii diferențiate, în care accentul se mută tot mai mult pe eficiență, adaptabilitate și experiența angajaților”, explică Daniela Popescu, Director | Tenant Services & Workplace Advisory la Colliers.

În ansamblu, sondajul Colliers arată că piața muncii și cea a spațiilor de birouri intră într-o etapă de maturizare, în care companiile își definesc strategii mai clare, dar diferite între ele. În locul unor schimbări uniforme, organizațiile adoptă modele adaptate dimensiunii, resurselor și obiectivelor proprii, ceea ce va continua să redefinească modul în care sunt utilizate spațiile de birouri în anii următori.

Despre Colliers

Colliers (NASDAQ, TSX: CIGI) ) este unul dintre liderii globali în servicii de consultanță imobiliară și de management al investițiilor. Operând prin trei platforme de top – Servicii Imobiliare, Consultanță Tehnică și Managementul Investițiilor – Colliers se bazează pe un model de afaceri solid, o cultură antreprenorială și o filosofie unică de parteneriat care generează creștere și valoare. De peste 30 de ani, Colliers a asigurat o creștere constantă de aproximativ 20% pe an pentru acționari, datorită unui leadership vizionar, implicării active a echipei de conducere și unor venituri stabile. Cu venituri anuale de aproape 5,5 miliarde de dolari, o echipă de 24.000 de profesioniști și 108 miliarde de dolari în active gestionate, Colliers continuă să sprijine succesul clienților, investitorilor și angajaților săi la nivel global. Pentru mai multe detalii despre Colliers accesați corporate.colliers.com, X @Colliers sau LinkedIn.  

- NEWSLETTER -
Urmărește-ne:

Pentru cele mai relevante știri, interviuri, analize și oportunități din mediul de afaceri / antreprenoriat, urmărește Club Antreprenor pe WhatsApp.
👉 Abonează-te la Club Antreprenor pe WhatsApp.

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

Scrie un comentariu
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Fragedo transavia sa Aniversare 35 ani

Ultimele Știri

EasyPay digitalizează recepția în clinicile din România, cu o investiție de peste 500.000 de euro în 2026

Recepția digitală self-service elimină cozile, scade timpul de așteptare și reduce costurile operaționale cu până la 30% EasyPay,...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni