📲Rămâi conectat la cele mai importante știri, interviuri, analize și oportunități din mediul de afaceri / antreprenoriat. Urmărește Club Antreprenor pe WhatsApp.
👉 Abonează-te la Club Antreprenor pe WhatsApp.
- Calitatea serviciilor, parteneriatele și inovația cu sens rămân motoarele dezvoltării și în 2026
- Prime nete subscrise totale de peste 4,9 miliarde lei, în creștere cu 12,4%, peste creșterea pieței, care a depășit 10%;
- Creștere accelerată de 16% pe segmentul non-RCA, atingând 2,2 miliarde lei, față de 12% creșterea pieței;
- Profit net solid de 374 milioane lei și solvabilitate foarte bună (151% SCR);
- Peste 2,36 miliarde lei plătiți în daune, către o medie de 20.000 de clienți lunar;
- Rată de satisfacție a clienților de 94%.
Groupama, liderul pieței de asigurări din România își continuă dezvoltarea și consolidează excelența în livrarea serviciilor către clienți și parteneri.
Valoarea totală a primelor nete subscrise de Groupama în 2025 a fost de peste 4,9 miliarde lei, în creștere cu 12,4% față de anul anterior. În afara RCA, Groupama a înregistrat o valoare a primelor nete subscrise de aproape 2,2 miliarde lei, în creștere cu 16% față de 2024. Compania a avut un profit net de 374 milioane lei și înregistrează un nivel al solvabilității foarte bun, de 151% (SCR) și 306% (MCR).
În 2025, compania a continuat să prioritizeze investițiile în excelența în servicii, inovație și integrarea inteligenței artificiale în soluții care simplifică și optimizează interacțiunea clienților cu Groupama. 
”2025 a fost încă un an cu rezultate foarte bune pentru Groupama. Ne-am concentrat pe ceea ce contează cu adevărat pentru noi: să livram excelență în servicii pentru clienții și partenerii noștri și să îmbogățim portofoliul de produse și servicii care răspund unor nevoi reale, sunt simple, flexibile și predictibile. Rezultatele financiare au venit ca urmare a acestei strategii, a unor parteneriate puternice, bazate pe încredere și respect reciproc și a performanței unei echipe bine pregatite și motivate. Am avut ca de fiecare dată toată încrederea Grupului nostru, un Grup mutualist de asigurări, pentru care clientul este și acționar iar asta se traduce printr-o preocupare reală pentru calitate și binele comun. Așa că am investit și în comunitățile în care trăim și lucrăm, în oamenii din echipa noastră, în tehnologie și inovație, pentru a continua să dezvoltăm o companie care să merite încrederea și preferința românilor. Rezultatele noastre ne mențin în acest cerc virtuos care ne asigură capacitatea de a continua să investim pentru a livra servicii excepționale clienților și partenerilor noștri”, a declarat Călin Matei, CEO Groupama.
Construim viitorul cu optimism
Într-un moment în care viitorul pare să vină cu provocări dintre cele mai complexe, credem mai mult ca oricând că avem nevoie de optimism. De aceea suntem aici – pentru a-i ajuta pe cât mai mulți români să-și trăiască viețile cu încredere și acest optimism atât de necesar, știind că au alături un partener pe care se pot baza”, a mai adăugat Călin Matei, CEO Groupama.
Groupama, liderul pieței de asigurări, cu și fără RCA
În 2025, compania a înregistrat prime subscrise nete de 2,6 miliarde lei pe linia RCA, în timp ce, în afara RCA, primele subscrise nete în 2025, în Asigurări generale, arată o creștere semnificativă, atingând valoarea de 2,2 miliarde lei, cu peste 345 milioane lei în plus față de anul anterior. Totalul primelor nete subscrise în Asigurările Generale atinge astfel valoarea de 4,8 miliarde lei.
Cea mai mare creștere din piață (546 milioane lei) și o dezvoltare solidă a liniilor facultative
Una dintre cele mai performante linii de business pentru Groupama, CASCO a înregistrat în 2025 o creștere semnificativă, de 16,4%, ajungând la peste 1,3 miliarde lei prime subscrise nete, Groupama devenind astfel liderul pe această linie de business. Rezultate foarte bune au fost înregistrate și pe linia Clădiri și bunuri, care a atins 395 milioane lei, în creștere cu aproximativ 17% comparativ cu 2024.
Interesul pentru asigurări de viață și sănătate, în creștere
În 2025, Groupama a înregistrat rezultate foarte bune și pe toate liniile de asigurări de persoane, care reprezintă un punct de focus pentru companie și în 2026.
Astfel, asigurările de sănătate au depășit 276 milioane lei, prime subscrise nete, cu 14,5% mai mult decât în 2024, iar asigurările de viață au înregistrat la rândul lor o creștere de 41%, până la 102 milioane lei.
| Linii de business | Prime nete subscrise 2025 (mil. RON) | Evoluție (%) |
| Casco | 1.391 | 16,4% |
| Raspundere civila auto | 2.617 | 8,5% |
| Cladiri si bunuri | 395 | 17% |
| Alte asigurari generale | 155 | 17,7% |
| Asigurari sanatate | 276 | 14,5% |
| Asigurări viață | 102 | 41% |
Succes măsurat prin calitatea interacțiunilor cu fiecare client
Toți indicatorii de calitate monitorizați de companie au înregistrat creșteri raportat la anul anterior, în linie cu promisiunea de a oferi servicii de calitate la prețul corect și de a livra excelență clienților în fiecare interacțiune. Astfel, în 2025 rata de satisfacție a fost de 94%, iar 93% dintre clienți au apreciat ușurința colaborării cu Groupama. Timpul mediu de răspuns înregistrat în Call center-ul Alo Groupama a fost de 16 secunde pentru apelurile telefonice și 6 ore pentru notificările trimise prin e-mail.
În fiecare lună din 2025, în medie 20.000 de clienți au fost ajutați să depășească momentele neprevăzute, valoarea totală a daunelor achitate de companie depășind 2,36 miliarde lei.
În prezent, Groupama integrează inteligența artificială într-o serie de procese elaborate intern și împreună cu Google, alături de care a început încă din 2025 să dezvolte proiecte cu impact pozitiv atât din perspectiva echipei, cât și a clienților și partenerilor. Printre acestea se numără instrumente de emitere rapidă a ofertelor CASCO, ce reduc timpul de la solicitare la ofertare cu până la 70%, dar și sisteme de răspuns vocal interactiv, care au capacitatea de a înțelege intenția, a anticipa nevoile și a ruta clienții către operatorul potrivit. Lunar, peste 1000 de clienți care interacționează cu serviciul AloGroupama își rezolvă solicitările direct în urma interacțiunii cu inteligența artificială, compania reușind să mențină o rată de de satisfacție de peste 95%, măsurată după fiecare interacțiune.
Un brand care inspiră încredere și optimism pentru viitor
Brandul Groupama se află în topul brandurilor recunoscute și preferate de clienți, conform celor mai recente studii de piață, compania fiind singurul asigurător care a obținut la începutul anului 2025 marca Superbrand, program care identifică și recunoaște brandurile care excelează prin calitate, inovație și reputație.
Groupama a obținut totodată și certificarea TOP Employer, pentru al nouălea an consecutiv, iar Grupul GROUPAMA a fost certificat ”ChooseMyCompany / Employees” la categoria Gold, atât în Franța, cât și la nivel internațional.
Performanța reprezintă pentru Groupama mai mult decât indicatorii financiari, motiv pentru care compania a continuat să integreze principii de sustenabilitate în activitățile de business, principii care vin în completarea unei strategii de CSR care pune în centrul său oamenii și impactul lor în comunități. În 2025, Groupama a investit în proiecte adresate comunităților, care au în centrul lor prevenția și răspund unor nevoi reale. Programul Salvatorii de vieți, un program național de instruire gratuită în acordarea primului ajutor derulat în parteneriat cu Fundația pentru SMURD, a continuat și în 2025, în total de la lansare peste 15.000 de persoane parcurgând cele peste 500 de ateliere derulate în aproape 80 de orașe din țară.
Groupama a susținut o serie de cauze emblematice din domeniul sănătății, 1 milion de Euro fiind, spre exemplu, direcționați către renovarea integrală a Blocului operator pentru intervenții de urgență și endoscopie din incinta Spitalului clinic de urgență pentru copii Marie Curie.
La nivel de Grup, Groupama a înregistrat în 2025 o valoare totală a primelor brute subscrise de 20 miliarde Euro și un profit net de 1 miliard Euro.
Despre Groupama:
Groupama, liderul pieţei de asigurări din România, este astăzi recunoscut pentru calitatea serviciilor şi soluţiile flexibile de asigurare oferite celor aproape 1,6 milioane de clienţi individuali şi 156.000 de companii. Parte a unui grup internaţional de asigurări şi servicii financiare, mutualist si cu o istorie de peste 100 de ani, Groupama își orientează strategia în jurul creșterii sustenabile, urmărind să câștige preferința clienților. Misiunea companiei este de a-și ajuta clienții să-și trăiască viața cu optimism, zi de zi și în momentele definitorii, știind că mai important decât obstacolul din față este pe cine au alături. Parteneriatul este un element central al viziunii Groupama și stă sub semnul responsabilității și al solidarității, având la bază expertiza unui Grup internațional, alături de experiența și devotamentul unui asigurător local. Mai multe informații pe www.groupama.ro.









