Cadrul fiscal privind înregistrarea sediilor secundare cu salariați a fost revizuit prin Ordonanța nr. 6 din 30.01.2026. Actul normativ clarifică și ajustează obligațiile introduse anterior în Codul de procedură fiscală prin Legea nr. 245/2025, referitoare la declararea și înregistrarea fiscală a entităților organizate la o adresă diferită de sediul social.
Schimbările vizează condițiile și documentația necesară pentru înregistrarea fiscală a acestor structuri.
Termenul pentru declararea sediului secundar determinat este de 30 de zile de la data înființării primului sediu secundar şi se va notifica către organul fiscal din subordinea ANAF în a cărui rază teritorială se desfășoară activitatea sediilor secundare.
Evenimente 2026 - Club Antreprenor:
19 februarie 2025: Impactul fiscalității asupra antreprenorilor, Ediția a IV-a
19 februarie 2026: Gala Club Antreprenor, Ediția Nr. 27
24 februarie 2026: Forumul antreprenorilor din turism și HoReCa, ediția a III-a și lansarea unui site axat pe turism și HoReCa
27 februarie 2026: Pilonii de dezvoltare ai județului Timiș – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi Calendarul Evenimentelor 2026
Cu titlu excepțional, dacă toate sediile secundare sunt situate în aceeași unitate/subdiviziune administrativ-teritorială în care își are domiciliul fiscal contribuabilul, impozitul pe veniturile din salarii sau asimilate acestora se declară şi se plătesc pe baza CIF-ului contribuabilului, fără desemnarea unui sediu secundar determinat.
Ordonanța suspendă, totodată, până la 30 iunie 2026 inclusiv, obligația de înregistrare fiscală a sediilor secundare care au cel puțin un salariat, precum şi sancțiunile aferente pentru contribuabilii care au deja înființate, la data intrării în vigoare a Legii nr. 245/2025, sedii secundare. Pentru aceștia, termenul de 30 de zile, va începe să curgă de la data de 30 iunie 2026.
Prin art. III din Ordonanță se dispune ca, până la data de 30 iunie 2026 inclusiv, contribuabilii cu mai multe sedii secundare cu salariați, aflate în aceeași unitate/subdiviziune administrativ-teritoriale, să desemneze sediul secundar determinat, fără obligația de înregistrare fiscală până la această dată.
Procedura de notificare către ANAF va fi stabilită prin Ordin al Președintelui ANAF, emis în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței.
Cu privire la acest ultim aspect, considerăm necesar a face o scurtă precizare. Având în vedere că, la acest moment, nu este reglementată o procedură prin care contribuabilii să poată notifica ANAF cu privire la alegerea sediului secundar determinat, se poate aprecia că termenul de 30 de zile prevăzut de Ordonanța nr. 6/2026 la art. I ar putea începe să curgă de la data intrării în vigoare a Ordinului Președintelui ANAF care va stabili această procedură.
În această interpretare, în mod practic, în cazul în care un contribuabil îşi va înfiinţa un sediu secundar sau mai multe până la momentul intrării în vigoare a Ordinului, dat fiind faptul că nu va putea notifica ANAF într-o formă corectă din punct de vedere procedural, acesta ar beneficia, teoretic, de un termen suplimentar faţă de cel de 30 de zile iniţial.










