ARMO: Clarificări privind regimul fiscal și logistic al coletelor non-UE

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

📲Rămâi conectat la cele mai importante știri, interviuri, analize și oportunități din mediul de afaceri / antreprenoriat. Urmărește Club Antreprenor pe WhatsApp.
👉 Abonează-te la Club Antreprenor pe WhatsApp.

În contextul informațiilor apărute în spațiul public și pentru corecta informare a publicului, ARMO, în calitate de asociație de profil, face următoarele precizări cu privire la impactul fiscal și logistic al taxării coletelor non-UE.

În 2025, aproximativ 80 de milioane de colete non-UE au avut România ca destinație finală, dintre care sub 10% au aterizat direct pe teritoriul național. Restul coletelor au intrat prin huburi regionale din alte țări europene, conform practicilor logistice obișnuite din regiune. Limitarea analizei doar la coletele aterizate direct în România distorsionează semnificativ realitatea.

Afirmațiile privind o presupusă „prăbușire” a traficului cargo nu sunt confirmate de datele publice disponibile. Nu există dovezi ale unei reduceri structurale cauzate de introducerea taxei logistice. În plus, estimările de pierderi în sute de milioane de euro se bazează pe ipoteze eronate, respectiv aplicarea unor taxe vamale pentru colete cu valoare declarată de sub 150 euro. Aceste cifre nu sunt susținute de date oficiale sau metodologii verificabile.

Subiectul taxării vamale în România a coletelor cu valoare declarată mai mică de 150 euro reprezintă o premisă falsă.

Aceste colete sunt în prezent scutite de la aplicarea taxelor vamale, conform legislației europene în vigoare. Acest fapt este cunoscut în spațiul public și la nivelul UE ca fiind unul dintre motivele ce stau la baza concurenței neloiale a companiilor extracomunitare. Tocmai de aceea, la nivel european a fost agreată eliminarea acestei exceptări și aplicarea unei taxe vamale în sumă fixă, în valoare de 3 euro/produs, distinctă față de taxa logistică anunțată de Comisia Europeană, măsura urmând a fi aplicată cu 1 iulie 2026. În consecință, afirmațiile privind pierderile României din taxe vamale necolectate sunt nefondate. Mai mult, taxele vamale sunt resurse proprii ale Uniunii Europene, nu venituri ale bugetului național. România nu poate pierde venituri pe care nu le-a avut vreodată și care nu i-ar fi revenit oricum.

În paralel, Uniunea Europeană a agreat implementarea unei taxe logistice începând cu noiembrie 2026, motivată de volumul în continuă creștere al coletelor cu valoare redusă din afara spațiului european și de presiunea pe care procesarea acestora o exercită asupra activității autorităților vamale naționale.

În acest context, este important de subliniat că normele de implementare ale taxei logistice nu au fost încă adoptate. ARMO solicită adoptarea cu celeritate a acestor norme, pentru a asigura predictibilitate actorilor economici, o aplicare uniformă la nivel național și evitarea interpretărilor divergente sau a estimărilor speculative privind impactul măsurii.

Măsuri similare au fost luate sau sunt în curs de implementare și în alte state membre UE, confirmând că aceasta nu este o inițiativă izolată a României, ci o abordare coordonată pentru gestionarea provocărilor create de fluxul masiv de colete ieftine din țări terțe care afectează echilibrul concurențial pe piața europeană.

În discuția publică s-a făcut confuzie între două tipuri de import: procedura H7 – coletele cu valoare redusă, și importurile comerciale obișnuite – procedura H1. Pentru coletele mici, TVA este plătită de consumatori la momentul plasării unei comenzi și apoi virată statului. Pentru importurile comerciale, TVA se plătește la vamă, în statul de import. Taxa logistică se aplică doar coletelor mici, nu importurilor comerciale. De aceea, afirmații precum „statul nu mai încasează TVA” sunt greșite – TVA se încasează în continuare în cazul coletelor cu valoare declarată sub 150 de euro, indiferent că acestea aterizează în România sau în orice alt stat membru UE. De asemenea, importurile H1 nu pot fi afectate de introducerea acestei taxe, cât timp aceasta nu se aplică acestui gen de importuri.

În același timp, dacă informația se dovedește a fi adevărată, creșterea importurilor prin procedura H1 reprezintă un lucru benefic pentru consumatorul român, deoarece permite autorităților vamale să exercite control efectiv asupra mărfurilor din punctul de vedere al conformității, siguranței și standardelor, contribuind la protecția consumatorilor și la o concurență echitabilă.

Informațiile vehiculate în spațiul public utilizează ipoteze false și ajung la concluzii nerealiste, care nu rezistă unei analize fiscale simple. ARMO este un promotor al dezbaterii informate despre comerțul electronic și aspectele fiscale aplicabile și respinge ferm răspândirea de informații inexacte care induc în eroare publicul.

- NEWSLETTER -
Urmărește-ne:

Pentru cele mai relevante știri, interviuri, analize și oportunități din mediul de afaceri / antreprenoriat, urmărește Club Antreprenor pe WhatsApp.
👉 Abonează-te la Club Antreprenor pe WhatsApp.

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

Scrie un comentariu
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Fragedo transavia sa Aniversare 35 ani

Ultimele Știri

ERP-ul ca decizie strategică: de ce Microsoft Dynamics 365 Business Central este fundația digitalizării moderne și cum alegi partenerul potrivit pentru implementare

Pentru antreprenorii din România, discuția despre digitalizare a trecut de mult de etapa de „ar fi bine să facem...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni