Interviu cu Claudia Motea
Actriță

Arta este cel mai frumos mod al meu
de a iubi viața și oamenii

Sunteți o actriță româno-canadiană. De asemenea, sunteți poetă, scriitoare, dramaturg, scenaristă, traducătoare și profesoară de artă dramatică. Cum apreciați interesul românilor pentru teatru și literatură?

Pentru mine, teatrul și literatura sunt două aripi ale aceluiași zbor interior. Mă bucur să văd că românii păstrează o relație profundă cu scena și cuvântul scris. Vin la spectacole, citesc, sunt curioși, caută emoție, adevăr și povești care să le atingă viața. Nu sunt un public ușor, dar sunt sinceri. Atunci când simt că ceva le vorbește direct, reacționează cu căldură și loialitate, iar acest lucru mă încurajează să merg mai departe — să creez, să scriu, să joc și să rămân fidelă a ceea ce mă definește: iubirea și arta, cele mai sacre părți din mine.

În 2025 celebrăm 150 de ani de la nașterea Reginei Maria. Ați jucat recent în premiera spectacolului “Inima Reginei Maria”, la Sala Dalles. Ați construit un monolog-simfonie, în care teatrul, poezia și confesiunea s-au împletit într-un discurs scenic de mare rafinament. Cum au decurs repetițiile?

Repetițiile au fost o adevărată călătorie inițiatică, încărcată de emoție și responsabilitate. Dincolo de munca propriu-zisă de actor, am simțit nevoia unei cercetări profunde, a introspecției și a unei conectări autentice cu spiritul Reginei Maria. Nu am lucrat doar cu textul, ci cu vibrația fiecărui cuvânt, cu energia locurilor dragi Reginei, cu tăcerile, durerile și visurile ei. Îmi place să spun că am repetat cu sufletul în stare de veghe, ca într-un ritual. Am citit tot ce am putut găsi despre Regina Maria, inclusiv scrierile sale, am vizionat documentare și am mers pe urmele ei până la Balcic. Acolo, inspirată de prezența ei subtilă, am început să scriu poezie și să conturez volumul ”Regina Maria. Soliloc Regal”, care va apărea la Editura Creator/Libris și va fi lansat în curând la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2025. A fost o muncă de alchimie interioară. Pe scenă, la premieră, emoțiile au fost mari, dar n-am simțit că interpretez un rol, ci mai degrabă că devin un canal prin care Regina Maria își transmite gândurile și inima.

Cum ați apreciat reacția spectatorilor?

A fost o liniște specială în sală, acea liniște de concentrare și emoție copleșitoare! Am simțit lacrimi, tăceri adânci, priviri care spuneau mai mult decât cuvintele, iar în final, acele aplauze prelungi… Atunci când cortina cade, ceea ce rămâne este tăcerea aceea care vorbește mai mult decât toate aplauzele. Oamenii au plecat cu lacrimi în ochi, cu inimi deschise. Unii mi-au mărturisit că au simțit-o pe Regină stând alături de ei. Spectatorii au fost parte din spectacol, au respirat cu mine, au trăit cu mine. A fost o comuniune. Eu însămi am avut o revelație, încă de la repetiții: Regina Maria nu e doar un personaj istoric, ci e o stare, o energie, un simbol al curajului și iubirii și cred că publicul a simțit asta. De fapt, tot ceea ce-mi doresc de la un spectacol este să atingă suflete și să lase ceva în urmă.

Cu ce oameni ați colaborat pentru reușita premierei?

Pot spune că am fost binecuvântată cu o echipă cu suflet regal: scriitorul Radu Aldulescu, prin scenariul său, a dat cuvintelor o noblețe rară; regizoarea Alina Hiristea a știut să așeze emoția în lumină și a avut multă răbdare la toate repetițiile; Mioara Iofciulescu a creat costumele ca niște rugăciuni în mătase, catifea și dantelă; Ciprian Dincă a pictat cu lumină cadrul vizual al acestei povești de vis. Fiecare a adus ceva din propria-i magie și le mulțumesc necontenit. De asemenea, sunt recunoscătoare, cu multă iubire, în primul rând, Centrului Metropolitan de Educație și Cultură Dalles, dar și partenerilor acestui proiect independent realizat de compania mea teatrală, International Artiscan: Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Academia de Arte Handmade, Editura Creator, Vskin Beauty Center și publicația Ultima Oră.

Ce vă motivează să alegeți personaje feminine istorice, precum Regina Maria sau Iulia Hașdeu, pentru spectacolele dumneavoastră?

Cred că vocile acestor femei trebuie auzite mai des. Ele nu sunt doar personaje de manual, ci conștiințe vii, puternice, cu povești care încă pot inspira. Regina Maria și Iulia Hașdeu au fost personalități care au scris, au iubit, au suferit și au visat pentru o Românie mai frumoasă. Eu nu fac decât să le dau voce în prezent, pentru ca generațiile de azi să le simtă aproape. Mă simt datoare față de ele, dar și față de public. În plus, am adus deja pe scenele din România și din străinătate și alte figuri emblematice. În spectacolul ”Brâncuși, dragostea mea” interpretez nouă personaje – femei celebre din viața marelui sculptor, iar anul acesta am mai creat și ”Eminul meu iubit”, un giuvaer teatral prezentat cu succes pe scena Teatrului Național, unde o întruchipez pe Veronica Micle. Da, cred cu tărie că publicul trebuie educat prin reamintirea valorilor noastre naționale – ele sunt rădăcina și seva identității noastre.

Ce proiecte artistice aveți în următoarele luni?

Continuarea turneului cu ”Inima Reginei Maria” va fi o veritabilă călătorie a iubirii, atât în țară, cât și peste hotare. Colaborarea cu doamna Mioara Iofciulescu, președinta Academiei de Arte Handmade, mă onorează, iar împreună vom duce mai departe o serie de proiecte dedicate Reginei Maria. Simt că acest spectacol poartă în el o misiune profundă, pe care sunt hotărâtă să o împlinesc, ducând-o în cât mai multe colțuri ale lumii. De asemenea, pe lângă cursurile săptămânale de actorie pe care le susțin la Centrul Cultural UNESCO „Mihai Eminescu”, voi organiza ateliere de artă dramatică pentru tineri, în care teatrul se va împleti cu scrierea creativă și introspecția. Anul viitor marcăm 150 de ani de la nașterea marelui nostru artist Constantin Brâncuși, ocazie cu care voi continua să joc spectacolul meu brâncușian. În plus, conduc Teatrul NostruM al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, unde, lună de lună, realizez Serata ”Dialoguri Eminesciene”.Toate aceste proiecte sunt unite de un fir roșu: iubirea de neam, de frumos, de suflet.

Ați publicat deja șapte volume, multe dintre ele transformate în spectacole de teatru premiate. Cum vă definiți ca scriitoare și ce loc ocupă scrisul în parcursul dumneavoastră artistic?

Scrisul a fost mereu pentru mine o formă de respirație interioară. În același timp, a devenit și un mod de a supraviețui artistic pe scena teatrului nord-american. Am locuit mai bine de zece ani în Canada, iar acolo am început să scriu piese de teatru din nevoia de a-mi crea propriile oportunități scenice. Momentul de cotitură a fost nominalizarea la Premiul Brickenden – o distincție pentru excelență în dramaturgia canadiană – care m-a motivat profund să continui să scriu și să mă exprim și prin cuvântul scris, nu doar prin cel rostit pe scenă. Apoi, fiecare carte a venit ca o chemare, o nevoie de a așeza pe hârtie ceea ce trăiam, simțeam sau visam. Nu scriu cu gândul la succes sau premii, ci dintr-o nevoie sinceră de a comunica cu sufletul celuilalt. Ca scriitoare, sunt un amestec de confesiune și căutare, de poezie și introspecție. Faptul că unele volume au devenit spectacole e o bucurie imensă – teatrul le-a dat o nouă viață, un nou mod de a atinge oamenii. Pentru mine, scrisul e o prelungire a actoriei, o scenă tăcută unde cuvintele joacă roluri vii.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră teatrul, în acest moment al carierei?

Teatrul este, pentru mine, binele și frumosul. Este locul în care mă pot spune pe mine însămi cu toate ale mele: întrebări, căutări, neliniști, bucurii. E un spațiu de întâlnire reală cu oamenii. Nu cred în teatru făcut din vanitate sau de formă. Cred în teatrul care atinge, care provoacă, care mișcă. Cu cât trece timpul, cu atât simt mai puternic nevoia de adevăr în ceea ce urcă pe scenă.

Ce mesaj aveți pentru tinerii care vor să urmeze drumul artistic?

Să nu se teamă de muncă și de eșec. Arta nu e doar inspirație și aplauze. E disciplină, e răbdare, e căutare constantă. Să rămână sinceri cu ei înșiși și să aibă curajul să-și urmeze vocea interioară. Să citească, să observe, să trăiască. Emoția reală nu se joacă – ea vine doar când ești prezent cu adevărat în viață și pe scenă.

În încheiere, cum vedeți misiunea dumneavoastră ca artist în lumea de azi?

Cred că artistul trebuie să fie o punte între trecut și prezent, între sufletul lui și sufletul celor din sală. Lumea de azi e grăbită, fragmentată, dar teatrul, poezia, arta pot aduce un pic de sens și de liniște. Dacă, după un spectacol, cineva pleacă acasă mai înduioșat, mai curios, mai atent la sine și la ceilalți, atunci mi-am împlinit rostul. Pentru mine, arta este cel mai frumos mod al meu de a iubi viața și oamenii. Și cât timp voi putea vorbi pe scenă în numele marilor spirite ale culturii noastre, o voi face cu toată credința și recunoștința. Arta este o binecuvântare și aduce mereu lumină sufletelor noastre.