miercuri, 10 septembrie, 2025

Interviu cu Alexandru Chiric, Director General Transilvania Nuts: Avem un plan de investiţii de peste 10 milioane de Euro pentru o fabrică nouă

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Interviu cu Alexandru Chiric
Director General, Transilvania Nuts

 

Avem un plan de investiţii de peste 10 milioane de Euro pentru o fabrică nouă

Cum priviți măsurile de dezvoltare a companiei pentru perioada următoare?

Suntem unul din cei mai importanţi actori economici regionali şi internaţionali în segmentul nostru de procesare de nuci și gustări naturale, astfel încât salutăm orice iniţiative pentru încurajarea companiilor locale, care activează, angajează, investesc şi plătesc taxe în România.

Sarb Vasi

Avem un plan de investiţii de peste 10 milioane de Euro pentru o fabrică nouă, amplasată în apropierea celei actuale din localitatea Drâmbar (jud. Alba). Unitatea va aduce o creștere semnificativă a capacității de producție și o flexibilitate crescută în ceea ce privește soluțiile de ambalare, în răspuns la tendinţele de consum urban, convenience şi ‚on the go’, rămânem dedicaţi parcursului şi viziunii noastre de dezvoltare sustenabilă pentru soluţii alimentare sănătoase.

 

Sarb Vasi

Care este statusul actual al businessului și cum arată rezultatele pentru prima parte a acestui an?

Suntem aliniați cu obiectivul de creștere de peste 30% pentru anul în curs, un target stabilit încă de la începutul anului.

În prima jumătate a lui 2025 am lansat două game noi sub brand-ul Nutribon:

  • Nutribon granola pentru micul dejun (4 sortimente granola, pungi stand-up cu zip la 300g: Temptation (căpşuni şi ciocolată), Berries (fructe de pădure şi seminţe de chia), Cinnabon (stafide, mere, migdale şi scorţişoară), Tropical (stafide, banane şi nucă de cocos)
  • și Nutribon Snacks To Go (23 sortimente în gama Snack-to-go, pungi pillow la 50g (nucifere, fructe uscate, seminţe şi minxuri, din ingrediente crude sau coapte/prăjite): „mix caju şi alune de pădure”, „alune de pădure”, „banana chips”, „caju copt cu sare”, „caju crud”, „fistic copt în coajă”, „fistic crud în coajă”, „miez de nucă”, „seminţe de dovleac”, „seminţe de floarea-soarelui”, „migdale coapte şi sărate”, „migdale crude”, „mix alune de pădure şi stafide brune”, „mix caju şi merişoare”, „mix de nucă şi stafide brune”, „mix porumb prăjit, picant şi caju copt cu sare”, „mix porumb prăjit, picant şi migdale coapte”, „mix seminţe de dovleac şi floarea-soarelui”, „stafide brune”, „mix seminţe de floarea-soarelui şi goji”, „mix stafide aurii şi seminţe de dovleac”, „mix stafide brune şi caju”, „mix stafide brune şi migdale”

inițiative care deja încep să genereze tracțiune în piață.

Miezul de nucă rămâne produsul emblematic, cu cea mai mare contribuție la vânzări in cadrul Transilvania Nuts, deoarece ne-am poziţionat drept un furnizor de încredere, cu investiţii constante în tehnologie, certificări şi siguranţă alimentară, ceea ce ne conferă o reputaţie şi o primă alegere în rândul partenerilor profesionişti. Concret, anul trecut am înregistrat un plus de 30% pe acest produs, în linie cu ținta de creștere pe care ne-am asumat-o.

Sarb Vasi

Ce share are în acest moment miezul de nucă, sortimentul cu care ați pornit practic la drum businessul Transilvania Nuts?

Miezul de nucă deține în continuare un rol esențial în portofoliul nostru, reprezentând peste 60% din cifra de afaceri. Oferta noastra este segmentata dupa cum urmează:

  • sortimente miez nucă industrial gama de produse Transilvania Nuts cuprinde diferite sortimente de miez proaspăt de nucă prelucrat, de la jumătăți selecționate, până la miez măcinat. Oferim nucă în jumătăți, sferturi, optimi și granulații precise (0-2/5 mm, 0-8 mm, 2-4 mm, 4-8 mm), potrivite pentru diverse utilizări.
  • sortimente miez nucă retail selecţie miez de nucă convenţional şi organic ambalat atent în caserole cu atmosferă controlată (115g şi 220g), selecţie miez de nucă, diverse granularităţi (sferturi, jumătăţi), în pungă stand-up cu atmosferă controlată (250g,  500g, 1000g), miez de nucă diverse granularităţi ambalat în pungă vid (250g, 300g, 500g, 1000g).

În același timp, batoanele cu nuci și fructe, precum și mixurile de gustări au înregistrat o creștere constantă, pe fondul interesului tot mai ridicat al consumatorilor pentru gustările sănătoase și convenabile, ready-to-eat. Suntem foarte activi în sensul consolidării poziţionării de furnizor cu produse cu valoare adăugată, fiindcă deţinem expertiza acumulată, resursa umană şi parteneriatele prin care sa susţinem aceste lucruri, punându-ne la adăpost pe termen lung, inclusiv în contexte mai sensibile, precum cel prezent.

Prin investiţiile noastre constante, ne aliniem rigorilor unui sector în care sustenabilitatea și aprovizionarea etică au devenit factori cheie care influențează comportamentul consumatorilor, determinând producătorii să adopte politici ecologice și transparente (un studiu global din 2020 a arătat că peste 60% dintre consumatori sunt dispuși să plătească mai mult pentru produse obținute din surse sustenabile).

Compania achiziționează materii prime din regiuni diferite, ceea ce implică riscuri variate, pentru care noi suntem deja suficient de pregătiţi în mod curent, fiind atenţi la sursele fluctuaţiilor pe care le mediem alături de partenerii noştri, în beneficiul clienţilor finali.

Din fericire, potențialul semnificativ pe care România îl care pe piața nucului este evidentă, identificând suprafețe uriașe de teren lăsat în paragină, dar și vechi livezi unde arborele de nuc poate reînvia.

În România sunt aproximativ un milion de hectare de teren nelucrate, care ar putea fi folosite pentru înfiinţarea unor livezi de nuc (sau din orice altă specie pomicolă), existand studii realizate de Facultatea de Horticultură- USAMV Bucureşti în cursul anului 2012 și parţial 2013, referitor la suprafeţele de teren agricol din România care îndeplinesc condițiile de favorabilitate medie şi ridicată pentru această cultură. Astfel, s-a ajuns la concluzia că în ţara noastră peste 4,4 milioane de hectare de teren agricol pot fi folosite pentru înfiinţarea şi exploatarea de livezi de nuc. Aceste realităţi pot fi în continuare fructificate şi conduce la un impact pozitiv, daca s-ar încuraja mai mult programele „made in Romania”, criteriu apreciat tot mai mult de consumatori.

 

Citește mai mult la: https://agrointel.ro/24739/ce-potential-are-romania-pe-piata-mondiala-a-nucului-avem-un-milion-de-hectare-de-teren-nelucrate-pe-care-am-putea-infiinta-livezi-de-nuc


Însă, tot mai intens, piața fructelor uscate și a nuciferelor se confruntă cu provocări legate de perturbările lanțului de aprovizionare și costurile ridicate de stocare. Variațiile sezoniere și fenomenele meteorologice imprevizibile duc la fluctuații în disponibilitatea culturilor, ceea ce creează dificultăți pentru producători în menținerea unui flux constant de produse sau a calității acestora.

Nuciferele și fructele uscate sunt sensibile la temperatură și umiditate, necesitând condiții speciale de depozitare. Menținerea acestor condiții implică costuri operaționale ridicate, care pot influența prețul și disponibilitatea produselor.

Dependența de anumite regiuni, precum California pentru migdale, face ca piața să fie vulnerabilă nu doar la factori climatici, ci și la cei geopolitici.

În plus, prețurile materiei prime (migdalele, cajul și stafidele), sunt puternic influențate de condițiile meteorologice și practicile agricole. Secetele, inundațiile, clima, în general, pot duce la deficite de

aprovizionare, ceea ce determină creșteri de prețuri. Aceste fluctuații creează incertitudini pentru producători, afectând capabilitatea lor de a menține prețuri stabile pentru clienți/consumatori.

Europa (incluzând România) înregistrează o creștere constantă pe piața fructelor uscate și a oleaginoaselor, impulsionată de accentul tot mai mare pus pe sănătate și bunăstare.

Dieta mediteraneană, care include nucifere cum sunt migdalele și nucile, câștigă popularitate în rândul consumatorilor europeni. Alimentele organice, cele pe bază de plante sunt, de asemenea, foarte apreciate, ceea ce generează cererea pentru fructe uscate precum smochinele și stafidele.

Cum arată direcțiile de dezvoltare a businessului, dacă privim dincolo de orizontul lui 2025? Este exportul unul dintre pilonii de creștere? În câte piețe exportați în acest moment și ce cotă au exporturile în total business?

Privind dincolo de 2025, exporturile vor continua să fie un pilon esențial în strategia noastră. În prezent, livrăm în peste 26 de țări, iar exporturile generează aproximativ 35% din cifra de afaceri, unele din cele mai importante ţări fiind: Germania, Ungaria, Austria, Franţa, Belgia, Olanda, Spania, Moldova, Serbia, Cehia, Slovacia, Polonia. Pe termen mediu și lung, mizăm pe diversificare, inovație și o extindere susținută pe piețele internaționale.

Inițiativele noastre reflectă angajamentul de a rămâne agili și orientați spre inovație într-un context de piață dinamic. Echilibrul constant între calitate și accesibilitate ne permite să ne menținem relevanța și competitivitatea, oferind produse care răspund în mod real așteptărilor partenerilor și ale consumatorilor.

Sarb Vasi

În acest sens, susţinem planul nostru de dezvoltare prin participare la târguri şi expoziţii specializate:

-„GastroPan” Braşov (27-29.09.2025) Expoziţia internaţională dedicată specialiștilor și antreprenorilor din panificație, cofetărie și HoReCa
-Târgul internațional “PLMA Amsterdam”(20-21.05.2025)
-„Private Label & Convenience Food Innovation Show” (25.09.2025) – eveniment marca Modern Buyer, dedicat mărcilor private, la care participă manageri de achiziţii, buyeri din retailul modern din România
-Târgul internaţional „ANUGA Köln” (04-08.10.2025).

Despre Transilvania Nuts:

Fondată in 2014 și operată cu capital 100% românesc, Transilvania Nuts este specializată în procesarea și exportul de miez de nucă și gustări naturale. Un important procesator de nuci și gustări naturale din Europa Centrală și de Est, compania investește constant în tehnologie și dezvoltarea produselor, pentru a-și menține accentul pe calitate și inovație. Din locația sa din Drâmbar (jud. Alba, România), compania deservește clienți din peste 26 de țări, în special din Europa Centrală și de Est, precum Germania, Ungaria, Austria, dar și din Franța, Belgia și Olanda.

Ne adresăm, în întreaga Europă, atât clienților B2C (consumatori finali), prin retail, oferind produse ambalate sub brand-urile noastre Nutribon, Yoli și Transilvania Nuts, dar și produse private label, cât și segmentului B2B, furnizând materii prime industriei alimentare pentru procesare.

Am încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de peste 110 milioane de lei, în creștere cu 50% față de anul anterior. Creșterea a fost susținută de diversificarea produselor și a formatelor de ambalare, lansarea gamelor sub brand-urile Nutribon și Yoli, dar și de consolidarea relațiilor cu retaileri strategici. Ambalajele moderne – în special cele resigilabile – au sporit atractivitatea produselor la raft.

În plus, parteneriatele de tip private label au contribuit pozitiv la dinamica vânzărilor.

Mai multe informaţii: https://www.transilvanianuts.ro/ şi https://nutribon.ro/

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Anda Bucșan, Cargus: Experiența clienților dictează viitorul curieratului și al e-commerce-ului

Pe măsură ce e-commerce-ul românesc s-a extins cu viteza unui click, clienții au trecut de la entuziasmul descoperirii la...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA