Interviu cu Arhitect Cristina Petro
Fondator, Cristal Concept Design
Viitorul este arhitectura sustenabilă
De unde pasiunea pentru arhitectură? Ce v-a determinat să alegeți această profesie nobilă?
Pasiunea pentru arhitectură vine cumva ca o extensie a principalului meu hobby din copilărie și anume pictura. Pot spune că direcția putea fi ușor de intuit, deoarece provin dintr-o familie care are strânsă legătură cu acest domeniu, tatăl și fratele meu fiind ingineri constructori…eu alegând partea mai artistică a domeniului și anume arhitectura. Motivul care a stat la baza începerii și continuării studiului și ulterior a profesării arhitecturii este clar PASIUNEA…eu „respir” arhitectură, trăiesc în fiecare clipă pentru această meserie, este lucrul care mă definește mai presus de orice.
Care sunt valorile pe care se bazează Cristal Concept Design?
Fiind firma mea de suflet, spun așa pentru că de-a lungul anilor împreună cu soțul meu am dezvoltat un adevărat business în acest domeniu, având mai multe firme cu diverse specializări în proiectare, valorile au fost conservate și păstrate în favoarea calității…Așa cum se spune arhitectura este o comandă socială și aici vin și completez că omul căruia ne adresăm e foarte important, de aceea încă de la început am acordat o deosebită atenție relației care s-a format între mine și client și mai ales am fost foarte atentă la nevoile acestuia.
Ce servicii oferiți? Cu ce subcontractori lucrați?
Așa cum v-am spus și mai sus am format o echipă de proiectare complexă împreună cu soțul meu. Serviciile de bază sunt cele de arhitectură civilă și industrială, dar conex oferim și servicii de urbanism realizând diverse studii de specialitate, pentru că se știe bine că arhitectură și urbanismul sunt strâns legate. De asemenea oferim și servicii de inginerie prin echipele pe care le avem interdisciplinare de ingineri structuriști și instalatori. În ultimii ani ne-am axat și pe proiectele de rețele tehnico edilitare și aici mă refer la rețele de alimentare cu apă și canalizare precum și studii în domeniul circulației. Ca un trend al vremurilor am dezvoltat și un departament de avizare și autorizare în domeniul securității la incendiu, o nișă foarte importantă în contextul actual. Avem mai multe echipe de colaboratori atât pe plan local, cât și din țară. Pe fiecare specialitate mai sus menționată avem cel puțin 2 echipe din același domeniu, fapt ce duce la o fluidizare mult mai bună a procesului. Noi suntem ca o mașinărie, tot angrenajul trebuie să funcționeze, dacă un mecanism se defectează se strică întreg circuitul, și la noi e foarte important timpul.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Cum vă motivați echipa? Pe ce abilități puneți accent atunci când luați în considerare recrutarea de noi colaboratori?
În primul rând nucleul acestei echipe, și aici vorbesc de angajații noștri, este unul format din oameni tineri și foarte deschiși, cumva natural și colaboratorii au venit tot pe această direcție. Cred că motivarea celor din jur stă în puterea exemplului, atâta timp cât eu sunt un bun profesionist, un om cu principii, același lucru îl aștept și de la angajații (colegii) mei. Așa cum am specificat, una dintre caracteristicile de bază ale companiei noastre este profesionalismul și acest lucru l-am căutat și l-am găsit și la colaboratorii noștri și aș mai adăuga și stabilitatea: avem colaboratori cu care lucrăm de peste 15 ani.
Care au fost / sunt clienții cei mai reprezentativi cu care ați lucrat?
Firma mea activează în prezent în domeniul arhitecturii și urbanismului, drept urmare clienții cei mai reprezentativi au fost și sunt dezvoltatorii imobiliari și firmele de construcții. Și aici dacă tot discutăm pe această temă aș dori să amintesc un om drag sufletului meu, aducând un omagiu domnului Pericleanu Ion. De ce am vrut să aduc aminte de el? Pentru că este omul care a crezut cel mai mult în mine și aici mă refer în afara familiei și mi-a dat ca temă de proiectare acum mulți ani să proiectez primul meu bloc de locuințe. Vă dați seama ce înălțător a fost pentru mine, ca arhitect să primesc așa o mare provocare, un proiect atât de complex. Provocare care a venit la pachet și cu o mare responsabilitate, lucru pe care l-am dus la bun sfârșit cu brio, astfel punând bazele unei relații profesionale, o relație care a durat și durează de foarte mulți ani. De-a lungul anilor am avut foarte mulți clienți, din toate sferele sociale și economice. Mă pot mândri cu un număr de peste 1.000 de proiecte la activ, dar așa cum am mai spus acestea sunt de mică sau mare anvergură. Pe cât posibil am încercat să mă implic cât am putut de mult în toate și cu părere de rău recunosc că în ultimii ani nu am mai desenat propriu-zis, ci doar am coordonat echipa mea de colegi și colaboratori. Din păcate sunt anumite etape evolutive care vin natural și pe care nu ai cum să le ocolești. Ca firme de-a lungul anilor pot aminti: MICOR SRL, BASING ABCONS SRL, PERIGEM SRL, CROM TRAFIC SRL, CEREALE COLECT DISTRIBUTION SRL, FAMILIA FILIP împreună cu TRANSMETEORIT SRL, STAR BETON TOP SRL, SERCONS & CONTRACTOR SRL, acestea îmi vin acum în minte, dar asta nu înseamnă că dacă nu am amintit pe cineva nu a fost la fel de important, așa cum am spus mai sus am avut șansa să proiectez foarte mult și acest lucru mă bucură, dar vine și cu o mare responsabilitate.
Care au fost principale clădiri / proiecte realizate în ultimii ani?
Ultimii ani au fost ca un montagne russe pentru mine, am proiectat de la lucrări de anvergură redusă, și aici mă refer la case unifamiliale, dar foarte dragi mie, pentru că am cunoscut și legat strânse legături cu oameni extraordinari, până la blocuri foarte emblematice pentru orașul Tulcea, aici aș putea să menționez Bloc Griviței, la fel un proiect foarte drag sufletului meu.
De asemenea mă pot mândri și asta la fel pot spune că e un tip de arhitectură tribut, adus unui loc foarte drag mie, un loc încărcat de multe tradiții și cu o arhitectură care pe mine mă fascinează, arhitectura specifică Deltei Dunării, cu accente specifice etniei rușilor lipoveni – Casa Filip din Sarichioi, proiect cu care am luat 2 premii la Anuala de Arhitectură din 2019: Premiul președintelui OAR și Trofeul anualei și cu care am apărut în diverse reviste de specialitate și în media.
Cine ar trebui să stimuleze cultura construirii de calitate?
Clar acest lucru ar trebui să cadă în sarcina arhitectului, e un fel de lege nescrisă. Arhitectul are datoria să asigure nivelul ridicat al calității într-un oraș, așa cum am fost instruiți în școală și mi s-a împământenit odată cu intrarea în câmpul muncii unde a trebuit să proiectez la scară reală, orașul este un organism viu în continuă schimbare. Așa este și cu arhitectura din punctul meu de vedere, totul evoluează, se modifică. De aceea sarcina noastră este de a ghida clienții/beneficiarii în luarea celor mai bune soluții și sfătuirea lor în vederea alegerii celor mai potrivite concepte arhitecturale pentru a avea la final un produs de calitate.
Care sunt în opinia dumneavoastră tendințele în arhitectură și construcții, în anul 2025?
Aici discuția ar fi foarte lungă și cred că ar trebui cumva împărțită întrebarea, ca un tort în mai multe felii. Voi încerca să mă limitez la niște idei general valabile peste tot din punctul meu de vedere. Clar viitorul este arhitectura sustenabilă, arhitectura care vine ca o mare provocare, un fel de duel între noi arhitecții și AI, aici încă mă documentez să pot trage o concluzie, lucrez la asta făcând o analiză SWOT, care să îmi releve cu adevărat direcția, dacă e bună sau nu. A două idee generală care din punctul meu de vedere este foarte importantă este proiectarea bioclimatică, aici din punctul meu de vedere la nivel de țară suntem încă pe un tărâm virgin și o ultimă idee ar fi arhitectura care converge în clădirile Nzeb (Nearly Zero Energy Building). Și aici pentru mine fiecare zi este o provocare pentru că este foarte multă informație de procesat, dar cred că direcția această e cea corectă și normală.
În ultimii ani au emigrat mai mulţi arhitecţi din România. Cum percepeţi acest fenomen?
Nu sunt pusă la punct în acest sens, vedeți dumneavoastră arhitectura este o nișă destul de exclusivistă. Eu personal nu cunosc arhitecți care să fi emigrat, dar dacă aș putea să dau un sfat poate pentru tinerii studenți sau pentru proaspeții arhitecți: Nu plecați din țară, aveți ce proiecta, consider că ’’pânza’’ mai are suficient loc pentru idei multe, inovatoare și de calitate.
Ce viitor au absolvenţii facultăţilor de arhitectură? Există suficiente locuri de muncă pe piaţa internă?
Practic, cu răspunsul de mai sus, am anticipat întrebarea aceasta… cumva v-am ridicat mingea la fileu. Tot timpul am încurajat arhitecții tineri care mi-au pășit în birou sau studenții la arhitectură că este de muncă pentru toți. Piața din România permite și are încă nevoie de multe persoane calificate în acest domeniu. Problema este și care sunt așteptările tinerilor arhitecți, pentru că vedeți dumneavoastră este o mare diferență între ce se proiectează în facultate și ce se proiectează în viața reală. Viața reală vine cu foarte multe provocări din toate părțile: clienți, instituții de avizare, constructorii, inginerii și lista e foarte lungă, nu aș vrea să descumpănesc pe cineva. Dar cred că ăsta e și farmecul meseriei: provocări la tot pasul. Ca o paranteză, sunt o persoană foarte ordonată și îmi fac un brainstorming/to-do list înainte să plec spre birou cu ce am de făcut în ziua respectivă: niciodată nu reușesc să îndeplinesc targeturile programate pentru că apar mereu alte provocări pe parcursul zilei.
Cum vedeți concurența actuală / nivelul de competiție în corpul profesional al arhitecților?
Tot timpul am considerat concurența corectă, cinstită benefică pentru dezvoltarea mea profesională. Consider că nu ar trebui să vedem ca un lucru negativ acest lucru și cred că e un lucru general valabil în toate domeniile. Din păcate mă confrunt atât eu, cât și colegii mei și cu acea concurență neloială, generată de prețurile de dumping. Recunosc că am avut momente de nesiguranță, dar mi-am dat seama de-a lungul anilor că mai devreme sau mai târziu aceste lucruri se cern și rămâne calitatea rămâne și merită un preț corect.
Patrimoniul construit a suferit distrugeri dramatice în țara noastră. În acest context, rolul autorităților locale și centrale în programul de regenerare urbană este vital. Ce ar trebui să facă arhitecții pentru a grăbi procesul de revitalizare a patrimoniului arhitectural din orașe, dar și din sate?
Problema nu cred că stă la noi arhitecții, ci la instituțiile specializate din acest domeniu. Asist și din postura de arhitect care vine în comisii cu lucrări pentru avizare și din barca opusă, fiind membră în 2 comisii de urbanism la nivel local și concluzia mea este că uneori cei care sunt cu putere decizională se pierd în amănunte. La mine treaba este foarte simplă: fiind antreprenor eu sunt parte dintr-un angrenaj care încontinuu trebuie să funcționeze ca să se poată desfășura fără incidente întregul proces de proiectare, avizare și autorizare. În acest fel asigur un flux atât pentru angajații, cât și pentru colaboratorii noștri. Eu nu îmi permit nicio zi să o pierd, de aceea de multe ori și aici uneori cu părere de rău o spun, am neglijat anumite aspecte din viață personală, dar consider că este o balanță care cumva stă într-un echilibru într-un fel sau altul.
Cum apreciați perioada de timp în care se eliberează avizele și autorizațiile de construcție de către instituțiile abilitate?
Fiind de destul de mulți ani în domeniu, pot trage o concluzie zic eu, pertinentă. Sistemul de avizare ca și cel de autorizare cu toate că se află sub aceleași legi diferă de la instituție la instituție, de la județ la județ și de la oraș la oraș, de aceea m-am canalizat de-a lungul anilor să proiectez numai în județul Tulcea, cu mici excepții am proiectat și la nivel național, dar mai mult pentru persoane apropiate și nu am privit acel tip de lucrări ca provocări. Aici consider că suntem încă deficitari și pot spune că este o mare bilă neagră pentru domeniul nostru. Știu că la nivel legislativ există niște propuneri de modificare a unor legi și chiar introducerea unui cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. Încă este în dezbatere așa că nu știu dacă formă finală va veni în beneficiul nostru sau nu. Dar da, este un proces foarte anevoios de avizare și autorizare a oricărui tip de proiect în acest moment în România, dar eu vreau să cred că direcția va fi spre o bună eficientizare pe viitor a întregului proces.















