vineri, 18 aprilie, 2025

Meta Estate Trust anunță primul exit de succes din acest an: 2,65 milioane de euro, IRR 20%

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Meta Estate Trust (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar și acționează ca un portal între piața imobiliară și piața de capital, anunță un exit de 2,65 milioane de euro dintr-un proiect rezidențial al Novarion din Sibiu.

Investiția în cadrul acestui proiect a avut o Rată Internă de Rentabilitate (IRR) de 20%, veniturile totale pe întreaga perioadă a investiției fiind de aproximativ 1,6 milioane euro. Investiția Meta Estate Trust în proiectul rezidențial The Lake Home Sibiu al Novarion a debutat în decembrie 2021, fiind realizată sub forma unui parteneriat de dezvoltare imobiliară. Exit-ul Meta Estate Trust din Novarion Sibiu face parte din strategia companiei de a se axa în principal pe investiții de co-dezvoltare imobiliară în București.

„Ne bucurăm să închidem, încă din primul trimestru al acestui an, un exit semnificativ pentru Meta Estate Trust. Investiția în Novarion reprezenta una dintre cele mai mari expuneri ale Meta Estate Trust, iar în cei peste trei ani de parteneriat am reușit să marcăm trei obiective. În primul rând, am marcat un randament semnificativ pentru acționarii și investitorii noștri – de 20% anualizat și am sprijinit realizarea unui proiect rezidențial major în Sibiu. Expunerea Meta Estate Trust pe parcursul acestei perioade investiționale la sectorul dezvoltărilor rezidențiale reprezintă o experiență valoroasă pentru întreaga echipă Meta.”, spune Alexandru Bonea, CEO Meta Estate Trust.

Meta Estate Trust a investit în total 2,84 milioane de euro în proiectul rezidențial The Lake Home Sibiu al Novarion, etapizat începând din decembrie 2021. Compania marchează astfel un exit semnificativ dintr-un proiect rezidențial, parte a liniei de investiții de Co-Dezvoltare. Exit-ul din Novarion se înscrie astfel în lista celorlalte investiții de succes precum The Level Apartments faza II, Ion Dragalina 21 și Eforie Sud.

Strategia de investiții a companiei, în cadrul acestei linii de business, implică furnizarea de capital de tip equity preferențial pentru a fi utilizat strict pentru dezvoltarea proiectului imobiliar. Cu un IRR de 20%, exit-ul Novarion se înscrie în marja investițională urmărită pe linia de business de Co-Dezvoltare, respectiv 20-30% randament anualizat.

The Lake Home by Novarion este un proiect rezidențial de anvergură din zona de vest a Sibiului, construit pe o suprafață de 53.000 metri pătrați, dintre care 20.000 mp sunt spații verzi, parcuri și grădini. Complexul va include, în etapa sa finală, 494 apartamente dispuse în 9 blocuri, 34 vile premium, 3 restaurante, 1 aparthotel, sală de sport cu spa și piscină, grădiniță și afterschool. În prezent, proiectul este finalizat în proporție de 21%, ultima fază urmând să fie încheiată în 2030.

Despre Meta Estate Trust

Meta Estate Trust este o companie tip holding, cu activitate în sectorul imobiliar, fondată în martie 2021 de un grup de antreprenori români cu experiență în real estate și piața de capital. Din 29 august 2022, Meta Estate Trust este listată la Bursa de Valori București, în piața AeRO, având simbolul bursier MET. Începând cu data de 20 martie 2023, acțiunea MET este inclusă în indicele BETAeRO. Politica investițională se bazează pe un un mix de tipologii investiționale cu profile de randament și risc diferite, cu un portofoliu diversificat și flexibil, care se poate adapta ușor ciclurilor de piață.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

De la vulnerabilitate la oportunitate: Transformă pauza tarifelor într-o strategie de creștere a business-ului – Un ghid creat de OptiComm.AI

OptiComm.AI, start-up românesc dezvoltat de Cristi Movilă - antreprenor în domeniul AI, a creat un ghid care să ajute...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor