miercuri, 26 martie, 2025

Viitorul începe cu o carte: OvidiuRO și UiPath Foundation extind programul de literație timpurie în parteneriat cu ISJ Dâmbovița

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Asociația OvidiuRO și UiPath Foundation își consolidează parteneriatul strategic și anunță extinderea proiectului Fiecare Copil Merită o Poveste (FCMP) în județul Dâmbovița, după patru ani de intervenții de succes în șapte județe din România. De la lansarea proiectului și până astăzi, peste 80.000 de cărți de calitate pentru copii au fost distribuite, iar mii de profesori au fost formați pentru a face lectura mai accesibilă și captivantă pentru copii.

Rezultatele proiectului FCMP în 2024:

„De fiecare dată când intrăm într-o grădiniță și le citim copiilor, vedem cum se schimbă atmosfera – ochii li se luminează, apar întrebări, curiozitatea se aprinde. Nu există magie mai mare decât să vezi un copil descoperind prima lui carte. În 2024, am pus cărți în mâinile a mii de copii și ne-am asigurat că educatoarele știu cum să le dea viață. Anul acesta ducem misiunea mai departe și le mulțumim partenerilor de la UiPath Foundation pentru încredere și sprijinul constant”, spune Maria Gheorghiu, președinte OvidiuRO

Ce urmează în 2025?

Proiectul Fiecare Copil Merită o Poveste ajunge în județul Dâmbovița, unde se va implementa în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și va include:

  • 6 sesiuni de formare pentru aproximativ 2.000 de profesori din județ, pentru dezvoltarea competențelor profesionale;

  • 2.000 de cărți pentru grădinițe și școli și alte 2.000 de cărți pentru copii, acasă, distribuite prin caravane de lectură în comunități vulnerabile;

  • ateliere de lectură pentru copii și părinți, alături de reprezentanții OvidiuRO și invitați speciali din diferite domenii de activitate;

  • grup de lucru județean pentru implementarea eficientă a proiectului și pentru pilotarea unui model de Plan de dezvoltare a literației timpurii;

  • program intensiv de formare dedicat celor 120 de profesori care coordonează cercurile pedagogice cu două sesiuni de formare față în față și seturi speciale de literație timpurie.

„Alegem să dezvoltăm programe care generează schimbări profunde și de durată în educație, alături de parteneri ce contribuie la construirea unui sistem educațional de încredere. Parteneriatul nostru cu OvidiuRO exemplifică perfect această viziune – nu doar că aduce cărți și resurse pentru profesori în grădinițe și școli, ci redefinește modul în care copiii interacționează cu lectura, transformând-o într-o experiență captivantă și accesibilă. Am fost martorii impactului nostru în județe din întreaga țară și ne bucurăm să continuăm această misiune în 2025, ducând poveștile acolo unde ele pot deschide noi orizonturi și pot schimba destine.”, declară Cătălina Rață, directoare executivă UiPath Foundation.

Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița joacă un rol esențial în implementarea proiectului Fiecare Copi Merită o Poveste, colaborând strâns la organizarea sesiunilor de formare și integrând activitățile de literație în grădinițele și școlile din județ.

„Este demonstrat faptul că intervențiile timpurii ajută la consolidarea bazelor cititului și scrisului, permițând copiilor să acumuleze cunoștințe și să își îmbunătățească abilitățile într-un mod progresiv, crescând încrederea în forțele proprii. Aceste proiecte care propun atât formarea cadrelor didactice, cât și utilizarea unor materiale suport agreabile și pedagogice creează contextul dezvoltării competențelor care asigură succesul personal și profesional al copiilor.  Pilotarea de la nivelul județului Dâmbovița este posibilă cu sprijinul OvidiuRO și al partenerilor de la UiPath Foundation cărora le mulțumim!”, spune Valentin Stancu, inspector școlar general ISJ Dâmbovița

Despre Asociația OvidiuRO

Din 2004, Asociația OvidiuRO facilitează accesul la educație timpurie de calitate pentru toți copiii din România, în special, pentru cei proveniți din grupuri vulnerabile. Cu experiență în diverse proiecte dedicate comunităților dezavantajate și abordării integrate cu accent pe educație, strategia OvidiuRO este bazată pe implementarea programelor pilot, care apoi sunt transformate în proiecte naționale, astfel încât să beneficieze cât mai mulți copii ale căror șanse pentru un viitor bun sunt limitate de sărăcie și lipsa educației.

 În 2015, OvidiuRO a transformat programul „Fiecare Copil în Grădiniță” în lege, garantând accesul la educație pentru zeci de mii de copii.  Ulterior  prin intermediul programului „Citește-mi 100 de povești” peste 3.300 de grădiniţe au primit seturi de cărţi ilustrate pentru copii, 20.000 de profesori au beneficiat de formare în metode de dezvoltare a comunicării orale şi a premiselor citirii şi scrierii şi au fost distribuite peste 725.000 de cărţi.

În prezent, Asociația OvidiuRO și Asociația Toți Copiii Citesc, în parteneriat cu Ministerul Educației, își propun să formeze obiceiurile de lectură și să dezvolte competențele de literație ale copiilor, în principal a celor din grupuri defavorizate, prin Planul de dezvoltare a literației timpurii, cu următoarele direcții de acțiune: (1) dezvoltarea competențelor profesionale ale profesorilor de educație timpurie și de învățământ primar și  (2) asigurarea accesului la resurse specifice: cărți ilustrate de calitate, atent selectate, atractive pentru copiii mici; cărți și resurse tematice special create pentru facilitarea dezvoltării literației (materiale de învățare, ghiduri pentru profesori);

Pentru mai multe detalii www.ovid.ro și https://2024.ovid.ro/

Despre UiPath Foundation

UiPath Foundation este o organizație non-profit a cărei misiune este să schimbe traiectoria copiilor care trăiesc în sărăcie, prin sprijin personalizat pe termen lung și prin oportunități educaționale facilitate de tehnologie. În decursul activității sale, fundația a avut un impact pozitiv asupra vieților a peste 80.000 de copii din comunități vulnerabile din România și India. Înființată în 2019, UiPath Foundation derulează propriile programe educaționale, concepute și implementate direct de echipa fundației.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Resort în Alba Iulia, România  Theodora Golf Club

Ultimele Știri

Premiile de Excelență ale Industriei IT 2025: finaliste – 27 proiecte de la 18 companii Câștigătorii premiilor de la cele 9 categorii vor fi...

ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii anunță astăzi  finaliștii la cea de-a unsprezecea ediție a competiției...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor