Interviu cu Marius Chiorean
Director General, De Colțești
Clienții noștri sunt oameni care pun preț pe calitate,
gust autentic și produse curate
Când a fost fondat grupul dumneavoastră? Care a fost capacitatea de producție în primul an de activitate și care este în prezent?
Compania De Colțești a fost fondată în 1994 ca o afacere de familie cu dorința de a produce brânzeturi autentice, curate și de calitate. În primul an, capacitatea de producție era modestă, în jur de câteva sute de kilograme pe lună, procesând doar câteva sute de litri de lapte pe zi. În prezent, am ajuns să procesăm zilnic aproximativ 23.000 de litri de lapte, ceea ce ne permite să producem între 60 și 80 de tone de produse pe lună.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
3 aprilie 2025: Acces la Capital – Finanțare și Fiscalitate pentru Antreprenori
16 aprilie 2025: Criminalitatea cibernetică în perioada digitalizării economiei și în vreme de război – Ediția a IV-a
15 mai 2025: Forumul antreprenorilor din construcții și imobiliare – Ediția a II-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Ce produse realizați acum? Care sunt cele mai solicitate?
Ne-am specializat în producția brânzeturilor maturate, simple sau cu diverse condimente, acestea fiind nucleul afacerii noastre. Avem în portofoliu și brânzeturi proaspete (brânză de vacă, smântână, telemea), brânzeturi derivate (burduf, frământată, topită, unt) și un caș de vacă de o calitate excepțională. Am avut toată încrederea să folosim ca denumire “ Caș Bine Făcut“.
Printre cele mai apreciate produse se numără brânza maturată Apuseni, Floare de Colț (medaliată cu Marele Premiu la Gustul Ales 2024), brânza maturată cu trufe, dar și smântâna adevărată cu 50% grăsime.
În ce rețele de magazine fizice vă comercializați produsele?
Produsele noastre sunt prezente în comerțul tradițional, în magazine de specialitate și băcănii, dar și în rețele naționale și locale, precum Carrefour, Mega Image, Freshful, Sezamo. De asemenea, avem un shop online B2C și un punct de vânzare în parcarea Conacului Secuiesc.
De unde provin rețetele?
Rețetele noastre sunt inspirate din brânzeturile maturate elvețiene și adaptate gusturilor românești, dar și din tehnicile moderne de maturare folosite la nivel internațional. Îmbinăm meșteșugul local cu tehnologii de producție de ultimă generație, având o linie elvețiană Kalt de producție, sistem MES de declarare și urmărire a producției și un soft ERP pentru gestionarea operațiunilor.
Cum vă protejați mărcile?
Ne protejăm brandul prin înregistrarea mărcilor și printr-un control riguros al calității produselor noastre. Punem accent pe trasabilitate și conformitate, astfel încât fiecare produs să fie realizat conform standardelor impuse.
Care a fost cea mai valoroasă comandă online? De la cine a provenit?
În perioada sărbătorilor, comenzile online au atins valori ridicate. Cea mai mare comandă online a venit din partea unei companii care a comandat peste 1.000 de pachete de produs pentru angajați, a dorit să ofere brânzeturile noastre drept cadou. Ne-am bucurat să știm că aceste produse făcute cu gust și meșteșug au fost alese pentru o asemenea ocazie.
Ce zile ale săptămânii și ce perioade ale anului sunt cele mai aglomerate în magazinul online?
Cele mai aglomerate zile sunt Marți, Miercuri și Joi, când clienții comandă pentru weekend. Cele mai intense perioade din an sunt sărbătorile de iarnă și de Paște, dar și în lunile de vară, când consumatorii caută produse pentru picnicuri și grătare.
În cât timp ajunge comanda unui client la adresa acestuia? Cu ce firme de curierat colaborați?
Livrăm comenzile în maxim 7 zile în toată țara, în funcție de destinație. Garantăm clienților că produsele ajung în cele mai bune condiții, deoarece am ales un transport cu temperatură controlată pentru a menține produsele în condiții optime (2-8°C).
Cum vedeți evoluția acestei platfome de vânzare?
Shop-ul online crește constant, iar consumatorii devin din ce în ce mai deschiși să cumpere produse lactate premium direct de la producător. Astfel aleg un lanț scurt: direct de la producător la tine acasă. Avem în vedere extinderea capacității logistice, optimizarea experienței de cumpărare și listarea de produse exclusive disponibile doar online.
Care este profilul clienților dumneavoastră? Ce strategie aveți pentru atragerea altor clienți?
Clienții noștri sunt oameni care pun preț pe calitate, gust autentic și produse curate, atât din mediul urban, cât și din rural.
Pentru a face procesul de achiziție cât mai eficient și accesibil pentru partenerii noștri, am dezvoltat o platformă B2B unde proprietarii de băcănii, lanțuri de magazine și operatorii HoReCa își pot plasa direct comenzile. Toate livrările sunt realizate prin flota noastră proprie sau prin curier cu temperatură controlată, asigurând astfel calitatea și prospețimea produselor. Această soluție ne permite să ajungem rapid la clienți din întreaga țară, să simplificăm procesul de aprovizionare și să oferim un parteneriat de încredere.
Suntem vizibili pe mai multe canale, atât pe social media cât și prin participarea la diverse târguri de profil și colaborarea cu restaurante și băcănii de o calitate excepțională.
Ce le recomandați consumatorilor? De ce este important să cumpăram produse locale?
Îi îndemnăm pe consumatori să aleagă produse locale și autentice, realizate cu ingrediente curate și metode tradiționale, fără compromisuri. Cumpărând de la producători locali, nu doar că sprijinim economia națională, dar avem și garanția unui produs proaspăt, cu trasabilitate clară și un gust de neegalat.
Mulțumim pentru interesul acordat brandului nostru și pentru oportunitatea de a împărtăși povestea De Colțești, o familie de oameni care facem produse cu gust și meșteșug pentru toți iubitorii de brânzeturi.