În topul celor mai puternice femei din România:
Daniela Mirea, Continental Hotels
Daniela Mirea este Director de Strategie și Calitate la Continental Hotels, fiind în același timp și co-proprietară alături de Radu Enache, unul dintre cele mai mari nume în industria hotelieră din România, cu un portofoliu de 1754 de camere în 12 hoteluri din țară.

Daniela Mirea este un profesionist cu o carieră remarcabilă în strategia, dezvoltarea și calitatea serviciilor din industria hotelieră. Meritele sale au fost recunoscute în cadrul Galei Horeca Women Awards în 2024, primind premiul pentru ”Contribuția excepțională adusă industriei ospitalității”. Absolventă a Facultății de Arhitectură „Ion Mincu” din București, Daniela și-a început parcursul profesional într-un domeniu creativ, explorând arta decorativă și designul vestimentar. Această etapă i-a adus recunoaștere în rândul Uniunii Artiștilor Plastici și a culminat cu fondarea propriei companii, Moda MD.
Începând cu 1993, a revenit la arhitectură, implicându-se în activitatea de marketing și vânzări iar ulterior în strategia de dezvoltare a Continental Hotels. Daniela mărturisește că această etapă este cu provocări și satisfacții adaptând proiectele de dezvoltare a contextelor economice în continuă schimbare, care necesită soluții inovatoare.
Ea recunoaşte însă că este o provocare și să lucreaze zilnic alături de soţul ei pentru că, „bineînţeles, intervin şi situaţii în care nu suntem de acord pe care le luăm și acasă de cele mai multe ori „.
Cum a fost trecerea de la creația vestimentară la strategie?
Deși am terminat Arhitectura, prima dragoste a fost pictura. Am profesat-o 11 ani la Combinatul Fondului Plastic pe pânză și țesături creând independent Vestimentație, organizând prezentări de modă și expoziții.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
La “chemarea” familiei am abandonat arta plastică și m-am reîntors la Arhitectură, având realizări cu care mă mândresc. Am renovat unele hoteluri precum Grand Hotel Continental, Forum Sibiu, Forum Oradea, Forum Arad, Forum București, Forum Constanța, Forum Tg Mureș, MyContinental București, MyContinental Sibiu, MyContinental Suceava, Hello Hotels. Partea cea mai dificilă, dar și provocatoare, sunt modernizările pe care le facem la diverse perioade de timp, pentru că, pe ceea ce avem deja aducem elemente de noutate și utilitate, conform noilor cerințe ale turiștilor. Dificultățile au fost majore, uneori chiar nu vedeam soluția, dar am reușit să transpun în realitate proiectul inițial.
În plus, după fiecare proiect, urmăresc îndeaproape respectarea calității în ceea ce privește exploatarea operațională a bazei materiale și a serviciilor oferite oaspeților.
Nostalgia satisfacțiilor perioadei de creație vestimentară, îmi menține în continuare întrebarea legată de comparația cu satisfacțiile realizărilor ca Arhitect.
Cât de greu îşi croieşte o femeie drumul în lumea de business?
Depinde… Depinde de câtă pasiune, ambiție și perseverență pui în ceea ce faci.
Care au fost „atuurile” care v-au ajutat să aveți o carieră de succes înt-un domeniu dedicat convențional barbaților, mă refer la etapa de strategie și dezvoltare?
Tenacitatea și asumarea dar nu în ultimul rând, pasiunea. Tot ceea ce fac, fac cu pasiune, atât în viața privată, cât și în viața profesională. Mereu am fost pasionată și am văzut în perspectivă. Atunci când nimeni nu vede soluții eu nu renunț: adaptez, creez sau înlocuiesc. Viața mi-a arătat că există mereu variante.
Este un domeniu cu provocări permanente, cred că de asta îmi place așa de mult.
E mai uşor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?
A fi lider ca femeie poate fi o provocare, la fel cum este în modă – ca să fac o paralelă cu unul dintre domeniile mele preferate de activitate. Este mult mai dificil să impui o rochie fără un nume cunoscut, oricât de valoroasă ar fi, decât una care beneficiază de notorietatea unui brand, chiar dacă nu are aceleași calități. Se aplică aceeași regulă și în industria hotelieră.
Pe de altă parte, nu mă atrage deloc lumina reflectoarelor – prefer să acționez, să fac lucrurile să se întâmple, decât să vorbesc despre realizările mele.
Care sunt principiile de la care nu faceți rabat?
Încerc să nu fac rabat de la câteva principii esențiale: calitate, pasiune și corectitudine. Lista ar putea continua, fără o ordine anume. În plus, nu fac compromisuri când vine vorba de muncă – sunt o persoană dedicată, mereu implicată și perseverentă.
De unde vă inspirați în proiectele dumneavoastă?
În primul rând urmăresc evoluția și schimbările internaționale din zona hotelieră și nu numai. Mă refer aici la tendințele din construcții și design ambiental.
În același timp, toate călătoriile mele au și o parte de inspirație. Mereu văd dincolo de ceea ce se vede, și dacă îmi place ceva, imediat mă gândesc cum să implementăm și în hotelurile noastre.
Care sunt zonele de interes pentru dezvoltarea business-ului Continental Hotels în următoarea perioadă?
Având în vedere poziția pe care o ocup în companie, sunt implicată activ în extinderea și consolidarea brandurilor Continental Hotels în România.
Care sunt principalele provocări cu care vă confruntați în prezent?
În prezent, una dintre principalele provocări este găsirea specialiștilor în construcții care să poată transforma în realitate noile concepte și idei, folosind materiale moderne și tehnologii actuale.
Pe de altă parte, este un interes constant să satisfacem toate dorințele clienților. Facem modificări la cererea lor, dar, paradoxal, apar uneori comentarii negative pe care nu le înțelegem. Acest aspect este provocator de gestionat, mai ales pentru mine, având în vedere aspirația mea spre perfecționism.










