sâmbătă, 15 februarie, 2025

AllCloud a ales River Plaza pentru un nou birou adaptat unei dezvoltări agile, consiliată de CBRE

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Compania globală de servicii profesionale își impune prezența în România prin închirierea unui spațiu modern de birouri care va permite o adaptare optimă opțiunilor de expansiune

ALLCLOUD, un lider global în servicii bazate pe cloud, cu sediul în SUA, a ales River Plaza, o clădire modernă de birouri din capitala României, într-o tranzacție imobiliară strategică, facilitată în mod eficient de către CBRE România. Colaborarea eficientă a tuturor partenerilor implicați s-a concretizat în contractarea unui spațiu de lucru complet amenajat, care oferă flexibilitatea necesară pentru o viitoare extindere a companiei de servicii profesionale axate pe tehnologie.

Joanne Pallas, Președinte Operațiuni Globale, AllCloud:

După o analiză amănunțită a facilităților și serviciilor oferite de River Plaza, am optat pentru un spațiu premium din această clădire. Alegerea se aliniază perfect cu standardele de înaltă calitate ale echipei noastre. Selectarea acestui spațiu a fost o decizie ușor de luat grație faptului că River Plaza ne-a captivat încă de la prima vizită”.

Cererea de spații de birouri complet amenajate este în creștere, nu doar pe subpiața de birouri din Centru, ci poate fi observată pentru toate cele unsprezece subpiețe din București, deoarece astfel de spații oferă o soluție pentru mutarea rapidă și cheltuielile inițiale ale chiriașilor. Această dinamică ridică provocări în procesul de a securiza un loc de muncă modern și conform normelor ESG, pentru companiile care urmăresc o relocare facilă sau au ca obiectiv să intre pe piața locală printr-o investiție bine gândită. Clădirea B a River Plaza, unde este și noul spațiu al AllCloud, se află pe Splaiul Unirii, locația fiind bine deservită de toate mijloacele de transport în comun, cu stația de metrou Timpuri Noi situată la o distanță de numai 5 minute de mers pe jos.

Roleta Barbu, Property și Facility Manager la River Plaza:

Clădirea noastră se remarcă prin personalitatea sa aparte, care nu poate trece neobservată în Hub-ul Timpuri Noi. Individualitatea aparte se percepe atât din exterior, din designul modern al clădirii, cât și în interior, susținută de o selecție de artă contemporană care întâmpină vizitatorii încă de la intrare. Expoziția include picturi semnate de artiști moderni și sculpturi ale Prințului Simon Monyo Mihailescu Nasturel Herescu, făcând spațiul cu adevărat special și unic prin ceea ce oferă”.

 

AllCloud și-a propus să identifice un spațiu care ține pasul cu ritmul accelerat de creștere al companiei din ultimii ani și marchează tranziția către o nouă fază de dezvoltare. Lista criteriilor îndeplinite de spațiul ideal a avut între itemi, alături de flexibilitatea necesară pentru expansiune, și un standard ridicat de well-being pentru angajați, ca să le sporească sentimentul de apartenență și mândrie, dar și ca să favorizeze productivitatea și respectiv să favorizeze expansiunea AllCloud în România. Activând în domeniul cloud-computing, o industrie a cărei reputație este profund legată de sustenabilitate, AllCloud a extins propunerea de sustenabilitate nu doar către clienți, ci și către echipă, prin biroul ales. CBRE România a evidențiat beneficiile accesului la oportunitățile locale, precum și acomodarea nevoilor lor într-o piață cu oportunități reduse.

Ileana Mitrache, Senior Consultant la CBRE Romania:

În contexul ofertei precare de spații noi de birou în zona centrală, care reprezintă o provocare, am abordat creativ procesul de identificare a spațiului cel mai potrivit pentru clientul nostru, identificând etajul 7 al River Plaza – o clădire în concordanță cu standardele ESG, certificată BREEAM. Punem interesele clienților mai presus de orice, pe parcursul întregii tranzacții. Suntem mândri că am asigurat o colaborare echilibrată, cu o soluție profitabilă atât pentru proprietar, cât și pentru chiriaș”, a subliniat 

 

Pentru rata actuală de neocupare a spațiilor de birouri, de 14.7% în București, se anticipează o scădere pe termen scurt, în timp ce activitatea de leasing din 2023 a marcat un nivel record, ceea ce validează tendința companiilor de a-și optimiza spațiile de lucru. Deși suprafața totală a birourilor închiriate de companii a scăzut, zona alocată fiecărui post de lucru a crescut cu 14%, comparativ cu media pre-pandemică. Această evoluție indică o abordare umană și o prioritizare a nevoilor individuale, în politicile de resurse umane, cu accent principal pe well-being-ul angajaților.

DESPRE ALLCLOUD

AllCloud este o companie globală de servicii profesionale, care le oferă organizațiilor instrumentele necesare pentru activități în cloud. Printr-un mix unic de expertiză și agilitate, AllCloud oferă soluții și servicii bazate pe cloud, care ajută organizațiile să deblocheze plus-valoarea potențială și să construiască afaceri mai inteligente. AllCloud își ajută clienții să conecteze front office-ul cu back office-ul prin construirea unui nou model operațional care le permite organizațiilor să valorifice beneficiile tehnologiei cloud și ale datelor, precum și inteligența artificială. Prin incorporarea soluțiilor bazate pe IP, AllCloud facilitează o creștere a productivității și le permite clienților să atingă excelența operațională în cloud, într-un mediu sigur, în fiecare etapă din tranziția spre activitatea în cloud. AllCloud este un partener de consultanță AWS Premier, un partener de consultanță Salesforce și un partener Premier Snowflake și deservește clienți din întreaga lume, din birourile pe care le are în EMEA și America de Nord.

www.allcloud.io

DESPRE RIVER PLAZA

River Plaza este o clădire de birouri de clasă A, cu un design modern, situată central în HUB-ul Timpuri Noi, pe malul râului Dâmbovița, clădire verde, certificată BREEAM IN-USE VERY GOOD.

River Plaza este una dintre cele mai solicitate clădiri din București, într-o zonă ușor accesibilă grație multitudinii de mijloace de transport în comun din zonă: metrou, tramvai și autobuz.

Clădirea asigură facilități și servicii diverse, o infrastructură amplă care include un restaurant la parterul clădirii, un salon de înfrumusețare, o parcare generoasă, cu stații de încărcare pentru mașini electrice și locuri de parcare pentru biciclete.

DESPRE CBRE Group, Inc.

CBRE Group, Inc. (NYSE: CBRE), o companie listată în Fortune 500 și S&P 500 cu sediul în Dallas, este cea mai mare firmă de servicii și investiții imobiliare comerciale din lume (pe baza veniturilor din 2022). Compania are peste 115.000 de angajați care deservesc clienți din mai mult de 100 de țări. În România, CBRE deservește o gamă diversă de clienți cu o suită integrată de servicii, inclusiv facilități, tranzacții și management de proiect; gestionarea proprietății; gestionarea investițiilor; estimare și evaluare de proprietăți; leasing imobiliar; consultanță strategică; vânzări de proprietăți; servicii ipotecare și servicii de dezvoltare. Pentru mai multe informații vizitați www.cbre.ro sau pagina de LinkedIn CBRE Romania.

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Advertising Club Antreprenor

Ultimele Știri

Cupa Teleferic 2025: Cine sunt campionii competiției de schi alpin din Poiana Brașov

Cine sunt schiorii care au câștigat Cupa Teleferic Competiția „Cupa Teleferic la schi alpin”, ajunsă astăzi la cea de-a VII-a...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor