Articol de Av. Irina-Roxana Corneschi
Ordonanța președințială reprezintă o procedură specială, ce îşi găsește o reglementare distinctă de dreptul comun, prin intermediul căreia se pot lua măsuri provizorii în cazuri ce nu suferă amânare, pentru a preîntâmpina o serie de prejudicii ireversibile pentru una dintre părţi, atunci când procedura parcursă într-o judecată obişnuită ar avea o lungă durată de timp scursă până la pronunţarea unei hotărâri.
Această insituţie juridică a fost inserată în legislaţia noastră în anul 1900, odată cu modificarea codului de procedură civilă din 1865. Denumirea provine din dreptul francez, unde ordonanţa se pronunţa de preşedintele instanţei pe baza unui referat scris asupra piedicilor întâlnite, întocmit de organul de executare sau chiar de partea interesată, care întâmpină dificultăţi în executarea silită a dreptului său înscris în titlul executoriu. Legiuitorul a păstrat terminologia tradiţională, deși ordonanţa nu mai este un atribut exclusiv al preşedintelui instanţei, ci se judecă de către instanţa obişnuită.
În esenţă, aceasta este o acţiune civilă având caracteristici aparte, reunind atât condiţiile generale de admisibilitate ale unei acţiuni civile obişnuite, cât şi anumite condiţii speciale, găsindu-și reglementarea într-un număr de 6 articole, respectiv de la art. 997 la art. 1002 C.proc.civ.
Dacă sunt îndeplinite condițiile speciale de admisibilitate enumerate anterior, în principiu, se poate recurge la procedura ordonanței președințiale în legătură cu aproape orice litigiu, însă în prezentul articol vom face referire la aplicabilitatea ordonanței președințiale în raporturile dintre profesioniști, având în vedere cu precădere cererea asociatului de a avea acces la evidențele și registrele societății comerciale (formulată pe calea acestei proceduri).
Legea 31/1990 reglementeaza expressis verbis conținutul dreptului de control al asociaților ce sunt și administratori.
În ceea ce privește asociații care nu dețin și calitatea de administrator, prin Decizia nr. 4199 din 27 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în conformitate cu dispoziţiile art. 199 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, în lipsă de cenzori sau de auditor financiar, fiecare dintre asociaţi, care nu este administrator al societăţii, va exercita dreptul de control pe care asociaţii îl au în societăţile în nume colectiv, iar potrivit alin. (4) din acelaşi articol aceste dispoziţii se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată. Prin urmare, Înalta Curte a concluzionat că dreptul asociatului de a avea acces la documentele societăţii este consfinţit de lege, iar “refuzul nejustificat al accesului asociatului la documentele, evidenţele şi registrele societăţii care atestă operaţiunile efectuate de persoana juridică reprezintă un act samavolnic, care nu poate primi o confirmare din partea instanţei de judecată”.
Condiții de admisibilitate
Pentru a fi admisibilă o astfel de cerere, aceasta trebuie să îndeplinească trei condiții, în mod cumulativ și anume: urgența, vremelnicia si neprejudecarea fondului.
Urgența se apreciază de către instanţă în raport cu situaţia existență în momentul judecării cererii de ordonanţa preşedinţială. Este necesar ca aceasta să persiste în tot cursul judecății, ci nu doar la momentul introducerii cererii.
Subliniem faptul că urgența nu trebuie confruntată cu celeritatea, dat fiind faptul că celeritatea trebuie să caracterizeze orice proces civil, orice persoană având dreptul la judecarea cauzei sale într-un termen optim și rezonabil.
Referitor la caracterul vremelnic putem afirma că prin intermediul acestei proceduri nu pot fi luate măsuri definitive care să rezolve în fond litigiul dintre părţi. Partea nemulţumită de măsura luată prin ordonanţă are posibilitatea de a se adresa instanţei, pe calea dreptului comun.
De regulă, măsurile dispuse pe calea ordonanţei preşedinţiale sunt limitate în timp, până la soluţionarea pe fond a cauzei, dar există posibilitatea ca acestea să rămână definitive şi irevocabile, dacă părţile nu mai urmează calea dreptului comun.
În ceea ce privește neprejudecarea fondului, aceasta înseamnă că soluționând ordonanța președințială, instanța nu va cerceta fondul dreptului supus judecății. Așadar existența sau inexistența respectivului drept subiectiv va fi rezolvată de către instanța de judecată doar pe calea unei cereri de drept comun, în care se va cerceta efectiv fondul dreptului.
În literatura de specialitate, această condiţie mai este exprimată şi prin ideea de “pipăire a fondului”, judecătorul verificând de partea cui este aparenţa dreptului.
În practica judiciară, instanța a apreciat faptul că procedura președințială este admisibilă în ceea ce privește acordarea permisiunii asociatului de a avea acces la evidențele și registrele societății comerciale, cu motivarea că este imperios necesar a i se recunoaște acestuia dreptul de a exercita controlul asupra societății prin posibilitatea luării la conoștință de către asociat, în mod nemijlocit, a conținutului registrelor, bilanțurilor, rapoartelor, ș.m.d.
Astfel, s-a apreciat că urgența este dovedită prin faptul că refuzul nejustificat de a i se prezenta asociatului documentele contabile ale societății, ar putea conduce la o puternică prejudiciere a societății. De altfel, orice societate comercială are obligația de a-și conserva capitalul social, menținerea acestuia fiind o obligație legală de natură să ocrotească atât drepturile asociaților, cât și pe cele ale creditorilor societății. De asemenea, prin îngrădirea acestui drept de a avea acces la registrele societății s-ar aduce atingere, în mod abuziv, drepturilor ce decurg din calitatea de acționar sau asociat, calitate ce este deținută în cadrul persoanei juridice.
Instanța competentă să soluționeze cererea de ordonanță președințială este instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului. În ceea ce privește litigiile dintre profesioniști (raporturi comerciale) instanța competentă este Tribunalul.
Judecarea cererii se face de către un singur judecător, de regulă, cu citarea părţilor, însă legea permite ca aceasta să se facă şi fără citarea lor. Judecata se face de urgenţă şi cu precădere. Pronunţarea asupra cauzei se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar redactarea motivelor ordonanţei se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare.
Împotriva ordonanței președințiale pronunțate de către judecătorie sau tribunal se poate formula apel în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților sau în termen de 5 zile de la comunicare dacă acesta s-a dat fără citarea lor.
Termenul de apel și apelul declarat în termen nu suspendă executarea, însă, la cererea apelantului instanța de apel va putea suspenda executarea ordonanței până la judecarea apelului, însă apelantul este condiționat de plata unei cauțiuni al cărui cuantum va fi stabilit de către instanță.
Hotărârea pronunţată este executorie, adică poate fi pusă în executare, iar dacă instanţa hotărăşte, executarea se poate face fără somaţie şi fără trecerea unui termen. Cu alte cuvinte, se vor evita anumite formalităţi (somaţia) şi anumite termene, care trebuie respectate în executarea obişnuită a tuturor hotărârilor judecătoreşti.
Concluzionând, reprezentând o instituţie de drept procesual civil în temeiul căreia instanţa de judecată, la cererea părţii interesate, poate lua măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care ar fi periclitat prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, necesitatea procedurii ordonanței speciale derivă din situații practice cărora procedura de drept comun, chiar dacă este aplicabilă nu rezolvă în regim de urgență situații juridice. Deși, această procedură își găsește aplicabilitatea cu precădere în materia raporturilor de familie, de vecinătate și proprietate, locative ș.m.d. nu putem să nu îi recunoaștem utilitatea și în raporturile dintre profesioniști (comerciale), fiind aptă să conducă la rezolvarea promptă a litigiilor și la evitarea ivirii unor prejudicii ce ar putea fi ireparabile prin întârziere.
