Articol de Cristina Ardelean, Mediator
Medierea este o cale alternativă de rezolvare a disputelor între două sau mai multe părți ce doresc să ajungă la o înțelegere, cu ajutorul unei terțe persoane, specializate în calitate de mediator. Este aşadar, o cale care se poate desfăşura doar cu acordul părţilor. Disputele pot implica (din punct de vedere al părților) state, organizații, comunității, indivizi.
O formă incipientă a medierii putem spune că a apărut în Roma Antică şi Grecia Antică, în Evul Mediu, în unele ţări, practica medierii a fost interzisă, în altele, fiind atributul exclusiv al autorităţilor centrale. În anumite culturi, mediatorul era considerat o persoană sacră ce merita un respect deosebit.
Procesul de mediere utilizat în prezent în ţările europene îşi are originile în proiectele şcolare şi comunitare realizate în SUA în anii ’70 – perioadă în care s-a încurajat crearea primelor Centre de Justiţie ale Vecinilor. Scopurile acestor centre, cunoscute ca “programe de mediere comunitară” au constat în oferirea unei alternative la procedurile jurisdicţionale, unele dintre cele mai active astfel de centre fiind întâlnite în New York, Philadelphia şi Los Angeles.
În programele speciale de mediere în comunitate s-au format grupuri de voluntari care mediau disputele din comunitatea în care trăiau, inclusiv cele dintre vecini, membrii familiilor acestora, proprietari de terenuri, consumatori şi vânzători sau mici întreprinzători.
În anii 80’-90’, avocaţii şi oamenii de afaceri americani au inventat sintagma “rezolvare alternativă a disputelor” (ADR), pentru a descrie numărul din ce în ce mai mare al modurilor de rezolvare a conflictelor fără adversităţi, precum şi alternativele utilizate în mediul de afaceri.
În prezent, medierea este frecventă în ţări, precum China, în cadrul Comitetelor Populare de Conciliere, precum şi în multe ţări din Africa pentru a rezolva disputele între vecini. În Europa este destul de răspîndită, iar în acest context ne referim nu doar la ţările puternice din punct de vedere economic şi care au o tradiţie a medierii de peste 20 de ani, ci şi la ţări ca Bulgaria, Albania şi Moldova.
Modelul de mediere aplicabil în statele europene este diferit de cel canadian, în care medierea este obligatorie în toate cauzele civile. Fiecare ţară şi-a adaptat reglementările din domeniul medierii la specificul local. Spre exemplu, în Franţa în anul 1993, s-au realizat paşi importanţi spre instituţionalizarea medierii în domeniul penal, iar în anul 1995 a fost introdusă şi medierea în litigiile civile, comerciale şi de familie. Un alt domeniu important în Franța este cel al medierii familiale în care mediatorul familial realizează un proces de construcție sau reconstrucție a relațiilor familiale. În Germania, medierea a fost implementată în domeniul penal în anul 1991, iar în anul 2000 a fost introdusă o lege care impune obligativitatea folosirii metodelor ADR în disputele dintre vecini şi în cazul litigiilor care au un obiect sub 750 Euro.
În România, articolul 2 alin. 1 și 3 din Legea medierii nr.192/2006 spune că: “Dacă legea nu prevede altfel, părțile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge la mediere în mod voluntar, inclusiv după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente, convenind să soluționeze pe această cale orice conflicte în materie civilă, comercială, de familie, în materie penală, precum și în alte materii, în condițiile prevăzute de prezenta lege. Persoanele fizice sau persoanele juridice au dreptul de a-și soluționa disputele prin mediere atât în afara, cât și în cadrul procedurilor obligatorii de soluționare amiabilă a conflictelor prevăzute de lege.”
În ţara noastră, medierea este o cale uzitată mai ales în cazul conflictelor dintre persoane fizice sau persoane fizice şi persoane juridice, care vizează anumite infracţiuni prevăzute de Codul Penal, dar și în cazul disputelor reglementate de Codul Civil. Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele legate de statutul persoanei, precum și orice alte drepturi de care părțile nu pot dispune prin convenție,sau orice alt mod prevăzut de lege.
Medierea se bazează pe încrederea pe care părțile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele și să le sprijine pentru soluționarea conflictului, prin obținerea unei soluții reciproc convenabile, eficiente și durabile.”
Demararea procedurilor de mediere se face în baza unei solicitări de mediere din partea unei părți din conflict. În general, partea care demarează procedurile medierii – deschide medierea – este partea cea mai deschisă către o soluție, mai mult sau mai greu amiabilă. În etapa aceasta, prealabilă medierii, se încheie un contract numit contractul de pregătire a medierii, în baza căruia mediatorul trimite o invitație scrisă celeilalte părți a conflictului, pentru a se prezenta la biroul său, pentru a înțelege ce este medierea, care sunt procedurile, rolul mediatorului, și ce implicații pot avea cele discutate și agreate în mediere.
Invitația la mediere nu este o citație, nu este nici un act procedural, ci reprezintă o deschidere a mediatorului spre problema și cazul fiecăruia, o implicare în conflict, iar participarea la prima ședință informativă privind medierea nu este decât dovada că părțile găsesc oportună o discuție amiabilă pentru o soluție amiabilă a conflictul lor.
Etapa propriu-zisă de mediere este cea în care au loc dezbateri în ședință comună sau separată, mediatorul facilitând dialogul, comunicarea dintre părți, subliniind avantajele procedurii, astfel încât să facă posibilă apropierea punctelor de vedere divergente spre o soluție optimă alesă de părți, fără întervenția mediatorului, acesta acționând în condiții de neutralitate și obiectivitate.
Cea de a treia etapă este cea în care se închide procedura medierii fie printr-un acord total între părți, acord parțial sau se constată eșuarea procedurii de mediere.
În ceea ce privește latura penală a procesului, potrivit legii care o reglementează, Legea nr 192/2006, medierea poate avea loc doar pentru infracțiunile pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală. În situațiile în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă. Împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, numai pentru infracțiunile în cazul cărora este prevăzută în mod expres.
Dacă e să dăm câteva exemple de infracţiuni care se pot media, putem aminti: abandonul de familie (art.378-plângere prealabilă), abuzul de încredere (art.238- plângere prealabilă), abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor (art.239- plângere prealabilă), amenințarea (art.206- plângere prealabilă), etc. La această procedură apelează nu numai persoanele fizice, ci și firmele, mai ales în cazul infracțiunilor de furt, distrugere, infracțiuni care aduc atingere patrimoniului.
Dacă părțile aflate în divergență au ajuns la o înțelegere ca urmare a procedurii medierii, se va redacta un acord scris (acordul de mediere), care are ca rezultat încetarea procesului penal. Acordul de mediere se poate încheia și doar în ceea ce privește latura civilă (acordarea de despăgubiri), caz în care procesul penal va continua.
Procedura medierii poate fi folosită de persoanele juridice și în relația cu ANAF-ul, dar fără intervenția neaparat a unui mediator autorizat. Procedura de mediere se poate aplica debitorilor pentru care a fost demarată procedura de executare silită prin comunicarea somației și care, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia, depun la organele fiscale competente o notificare privind intenția de mediere. Obiectul procedurii de mediere îl reprezintă obligațiile fiscale, amenzile de orice fel, precum și alte creanțe bugetare, individualizate în somația pentru care a fost depusă notificarea privind intenția de mediere.
Organul fiscal înştiinţează debitorul cu privire la organizarea întâlnirii în vederea realizării procedurii de mediere în maximum două zile de la primirea notificării privind intenţia de mediere. Data organizării întâlnirii nu trebuie să depăşească termenul de 10 zile de la primirea notificării intenţiei de mediere. Debitorul are obligaţia de a se prezenta la locul, data şi ora stabilite prin Înştiinţarea privind organizarea medierii, iar în situaţia în care acesta nu se poate prezenta, din motive temeinic justificate, împreună cu organul fiscal, poate fixa de comun acord o altă dată şi oră de organizare a întâlnirii, respectându-se termenul de 10 zile de la primirea notificării intenţiei de mediere. În cazul în care debitorul nu se prezintă la data şi ora stabilite sau nu solicită un alt termen pentru organizarea medierii, organul fiscal consemnează acest fapt într-un proces-verbal, care se comunică debitorului. În acest caz executarea silită se continuă, de îndată, după întocmirea procesului-verbal.
În cadrul medierii, organul fiscal îi prezintă debitorului situaţia fiscală şi îi aduce la cunoştinţă posibilitatea de a solicita înlesnirile la plată prevăzute de lege, precum şi, după caz, prevederile legale referitoare la stingerea obligaţiilor fiscale. În situaţia în care debitorul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea de înlesniri la plată, acestuia i se aduce la cunoştinţă obligativitatea de a efectua plata în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal privind rezultatul medierii. În situaţia în care, în cadrul medierii, se constată că debitorul nu poate plăti obligaţiile înscrise în somaţie în termen de 15 zile de la finalizarea medierii, se analizează dacă acesta îndeplineşte condiţiile pentru acordarea înlesnirilor la plată prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, sau de alte legi speciale.
Din experiența biroului nostru de mediere, toți clienții au fost de acord că perioada îndelungată, taxele de timbru și onorarii experți, onorarii avocați, stresul emoțional și amalgamul instanței de judecată nu sunt comparabile cu un proces de mediere unde se discută calm, benevol, sincer, și focusați pe soluții, având facilitarea atât de necesară a mediatorului.
Așadar, considerăm că oamenii ar trebui să aibe mai multă încredere în mediator, să apeleze la această procedură alternativă de rezolvare a litigiilor sau conflictelor, întrucât este o procedură foarte confortabilă, scurtă ca timp și de ce nu, mult mai ieftină.
Pentru antreprenori timpul înseamnă, bani și viziunea lor înseamnă forța de a o transforma în realitate, pentru mediatori, reușita unor negocieri le oferă încredere, le încununează munca și face ca această activitate să devină credibilă și cu șanse de viitor!
