vineri, septembrie 29, 2023

„Pro Fundata Fair” – un târg la înălţime, aproape de vârfurile Carpaţilor, 18 – 21 septembrie 2023

Evenimente Club Antreprenor

Fundata revine în această toamnă în prim-planul turismului din România cu un eveniment care atrage deopotrivă jurnaliști și reprezentanți ai agențiilor de turism din România și din străinătate. „Pro Fundata Fair 2023” este un eveniment de promovare turistică, organizat, în perioada 18 – 21 septembrie, de comunitatea de afaceri din Fundata și Șirnea, în parteneriat cu Primăria Fundata și cu Clubul Presei de Turism FIJET România. Administratori de hoteluri, pensiuni, restaurante și mici afaceri turistice și-au unit eforturile pentru a promova zona Fundata ca destinație de vacanță pentru iubitorii de natură, un loc romantic, cu mâncare tradițională și cu peisaje unice.

Comuna Fundata, cu cele trei sate ale sale, Fundata, Fundățica și Șirnea, va fi  promovată într-un format diferit, un târg la care locul standurilor este luat de case tradiționale, pensiuni, hoteluri activități ce țin de turismul activ. La eveniment sunt așteptați jurnaliști și reprezentanți ai unor agenții de turism din 20 de state europene. Conform invitației ce le-a fost trimisă, oaspeții sunt îmbiați să descopere „gusturi, culori, natură, povești și emoții”. Această inițiativă a comunității din Fundata este susținută și de Charlie Ottley, realizatorul cunoscutelor documentare de călătorie „Wild Carpathia” și „Flavours of Romania”. Comunitatea din Fundata se evidențiază prin autenticitatea sa rurală și legătura strânsă cu natura. Oamenii își păstrează tradițiile și obiceiurile, promovând cultura locală – a subliniat Charlie Ottley care a declarat (transciere clip audio şi video*)*„Aş dori să vă urez bun venit la „Pro Fundata Fair”. Fundata a fost votat cel mai frumos sat în 2023 și oferă o perspectivă unică asupra vieții de munte de aici, din Carpați. Ne vom deschide casa și mulți alți oameni din comunitate își vor deschide casele tradiționale pentru ca dvs. să veniţi şi să le vedeţi. Avem o mulţime de activităţi care se desfăşoară aici, precum plimbări cu căruţa, cu caii, ciclism montan. Vor fi câteva zile fantastice, o șansă de a experimenta Transilvania, de a stabili contacte, de a întâlni oameni și de a afla de ce România va fi noua destinație în Europa.” – a promis cunoscutul realizator de documentare turistice, Charlie Ottley.

Fundata a fost declarată „Destinația anului 2023” de Clubul Presei de Turim FIJET România conform unui clasament realizat pe baza voturilor jurnaliștilor de specialitate. În perioada 18 – 21 septembrie, la Fundata vor fi prezenți şi jurnaliști străini, membri ai Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, FIJET, invitați să viziteze obiective cultural-istorice, să admire case tradiționale și, nu în ultimul rând, să descopere savorile gastronomiei locale. Organizatorii acestui eveniment cu o largă participare internațională își propun ca Fundata să fie mereu la înălțime și să capete o mai mare vizibilitate internațională.

De asemenea, aici aveți un link cu opinia renumitului jurnalist englez Charlie Ottley, despre ”Pro Fundata Fair”:

* „Bună! Numele meu este Charlie Ottley și aș dori să vă urez bun venit la „Pro Fundata Fair”. Fundata a fost votat cel mai frumos sat în 2023 și oferă o perspectivă unică asupra vieții de munte de aici, din Carpați. Ne vom deschide casa și mulți alți oameni din comunitate își vor deschide casele tradiționale pentru ca dvs. să veniţi şi să le vedeţi. Avem o mulţime de activităţi care se desfăşoară aici, precum plimbări cu căruţa, cu caii, ciclism montan. Vor fi câteva zile fantastice, o șansă de a experimenta Transilvania, de a stabili contacte, de a întâlni oameni și de a afla de ce România va fi noua destinație în Europa.”

- Advertisement -reclamaTa advertisement oferta advertising Club Antreprenor revista evenimente

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -RoHealth

Latest News

Sondaj CEC Bank: Aproape jumătate dintre studenți vor fi sprijiniți financiar de către familie, pe timpul studiilor

Unu din patru studenți lucrează ca să se poată întreține financiar în  timpul  studiilor universitare Cei mai mulți...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -reclamaTa advertisement oferta advertising Club Antreprenor revista evenimente

Mai multe articole ca acesta

- Advertisement -reclamaTa advertisement oferta advertising Club Antreprenor revista evenimente