Johan Gabriels a fost numit în funcţia de preşedinte al BEROCC

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

📲Rămâi conectat la cele mai importante știri, interviuri, analize și oportunități din mediul de afaceri / antreprenoriat. Urmărește Club Antreprenor pe WhatsApp.
👉 Abonează-te la Club Antreprenor pe WhatsApp.

Johan Gabriels, director regional în Europa de Sud-Est al fintechului iBanFirst, a fost numit în funcţia de preşedinte al BEROCC – Camera de Comerţ pentru Belgia, Luxemburg, România şi Moldova în cadrul Adunării Generale. Acesta îl succede pe Koen Vanvinckenroye, care a condus organizaţia în ultimii doi ani.

Johan Gabriels coordonează strategia de expansiune a fintechului B2B belgiano-francez iBanFirst în regiunea Europei de Sud și Est, ce operează o platformă de tranzacţionare globală cu un rulaj de aproximativ 2 miliarde de euro lunar. Obiectivul său este să ofere companiilor locale servicii financiare inovatoare de plăţi externe şi acoperire a riscului valutar, adaptate nevoilor specifice ale fiecărui client.

Este membru al BEROCC din anul 2017, în cadrul căreia a deţinut anterior funcţiile de vicepreşedinte şi trezorier. În noua sa calitate de preşedinte al organizaţiei, acesta se va dedica dezvoltării comunităţii de afaceri dintre Belgia, Luxemburg, România și Moldova, fiind responsabil de coordonarea activităţilor şi echipei BEROCC.

Sunt onorat să preiau președinția BEROCC, o organizaţie de care mă leagă multe momente speciale în carieră. Regiunea balcanică, în special România, a înregistrat o dinamică impresionantă în ultimii ani, având una dintre cele mai mari creşteri economice din Europa. Acest lucru creează o premisă favorabilă pentru atragerea de investiţii şi încurajarea comerţului bilateral. Aşadar, mi-am propus ca în 2022 să organizăm multe proiecte inovatoare, fie în mediul online sau offline, care să conecteze oamenii de afaceri şi să faciliteze noi parteneriate pentru dezvoltarea mediului de business, în ţările pe care le reprezentăm”, afirmă Johan Gabriels, Preşedinte al Camerei de Comerţ pentru Belgia, Luxemburg, România şi Moldova.

Johan are o experienţă vastă în domeniul financiar şi în fintech, precum şi o bună cunoaştere a pieţelor emergente. A venit în Romania în 2009, iar în ultimii 12 ani a ocupat funcţii de conducere în bănci şi companii cunoscute, precum Ebury, RBS, MoneyCorp, Banca Comercială Carpatica etc. Acesta deține o diplomă de master în economie și un MBA de la Școala de Economie și Management Solvay din Bruxelles.

Despre BEROCC

Camera de Comerţ pentru Belgia, Luxemburg, România şi Moldova este o organizație de afaceri care își propune să promoveze comerțul și investițiile belgiano-luxemburg-româno-moldovenești prin organizarea de seminarii, workshop-uri, întâlniri și vizite în cadrul companiilor. Organizaţia susţine şi apără interesele membrilor săi și, în același timp, le furnizează acestora informații despre desfășurarea afacerilor în ţările pe care le reprezintă. Din comunitatea BEROCC fac parte 179 de membrii, din peste 20 de sectoare de activitate diferite.

 

- NEWSLETTER -
Urmărește-ne:

Pentru cele mai relevante știri, interviuri, analize și oportunități din mediul de afaceri / antreprenoriat, urmărește Club Antreprenor pe WhatsApp.
👉 Abonează-te la Club Antreprenor pe WhatsApp.

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

Scrie un comentariu
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Fragedo transavia sa Aniversare 35 ani

Ultimele Știri

Peste 30% dintre români participă la licitații online și mai mult de jumătate sunt interesați să cumpere astfel active în distress

31% dintre dintre românii din mediul urban, bancarizați și cu venituri peste medie participă la licitații online și fizice...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni