sâmbătă, ianuarie 29, 2022
Abonament 2022 ClubAntreprenor.ro

LOFT green apartments a câștigat premiul pentru arhitectură 2022 la Big Seen

Must Read

Un proiect rezidențial de apartamente din Mogoșoaia a câștigat premiul pentru arhitectură 2022 la un concurs destinat țărilor din Sud-Estul Europei, primind astfel recunoaștere internațională pentru arhitectura celor trei blocuri

Jurații au decis că arhitectura deosebită în formă romboidală și inovația implementată la cele trei imobile merită aprecierea și au decis desemnarea proiectului LOFT green apartments drept câștigător la concursul Big SEE organizat la nivel regional, pentru țările din Sud-estul Europei.

Anul acesta, în cadrul concursului de arhitectură Big SEE, tema principală a fost protejarea mediului înconjurător, cu imobile construite din materiale sustenabile, clădiri eficiente energetic, care utilizează cât mai mult lemn.

Proiectele din cadrul premiilor Big SEE vor fi evaluate după următoarele criterii: inovație, design inteligent și originalitate; protejarea mediului și sustenabilitate; funcționalitate – cum proiectul își atinge scopurile setate.” (site Big SEE awards 2022)

Proiectul rezidențial de apartamente din Mogoșoaia este desemnat câștigător pentru anul 2022 la premiul pentru arhitectura celor trei blocuri la concursul organizat pentru țările din regiune.

Complexul LOFT green apartments este construit de compania Ecovillas, dezvoltator imobiliar, și cuprinde trei imobile cu un regim mic de înălțime D+P+4E, fiind situat în nordul Capitalei, în Mogoșoaia, chiar între două păduri. Arhitectul proiectului, Maxim Calujac, a gândit un concept unic pentru acest proiect, astfel încât locatarii să exploreze un stil de viață sănătos, într-un ambient intim, aproape de natură.

Forma generală romboidală a complexului oferă o variație a compartimentării apartamentelor. În cultura românească rombul este un simbol preeminent, care semnifică legătura dintre sus și jos și, datorită dinamicii sale, aduce energie și mișcare. De asemenea, dimensiunile variabile ale ferestrelor și amplasarea lor dezvoltă un ritm, deoarece astfel clădirea este o entitate vie, aflându-se în continuă schimbare. Pentru a crea armonie, liniile drepte și muchiile ascuțite sunt diluate de elemente ovale în acoperișurile balconului. În contextul dorinței de a oferi un design durabil, pompele de căldură geotermale sunt cele care asigură confort și, în același timp, îndeplinesc criteriile de eficiență energetică și de respectare a mediului înconjurător.(Maxim Calujac – arhitectul proiectului LOFT green apartments)

Fiecare bloc din cadrul complexului a fost construit pentru a reduce la minimum impactul asupra mediului înconjurător. În designul interior s-a utilizat stilul soft loft (care cuprinde cărămidă și beton) cu materiale sustenabile și durabile (fără mentenanță).

Caracteristica izbitoare care scoate în evidență conceptul proiectului este absența grinzilor. Greutatea clădirii este suportată de coloane și pardoseli din beton armat, abordarea a fost să le adăugăm noi funcții și să folosim aceste elemente ca părți ale conceptului de proiectare. În plus față de elementele structurale, pereții de cărămidă sunt lăsați neacoperiți în mod deliberat, creând estetica industrială. Am ales utilizarea cărămizilor pentru stabilirea unei legături între noile clădiri LOFT și Palatul Mogoșoaia existent, un punct de mare interes în zonă.” (Maxim Calujac – arhitectul proiectului LOFT green apartments)

La exterior, pentru fațadă s-a decis folosirea unei izolații cu spumă poliuretanică – un material 100% reciclabil – care reprezintă în acest moment cel mai bun izolator, dar și placarea cu lemn.

Am ales inclusiv pe fațadă să venim cu un material care protejează mediul înconjurător – blocurile 2 și 3 au fost placate cu lemn tratat special la temperaturi înalte pentru astfel de placări, material care se încadrează perfect în peisajul din jur, cu pădurea.” (Vlas Veaceslav – CEO Ecovillas Company)

Cele trei blocuri din cadrul complexului sunt dotate cu pompe de căldură geotermice pentru asigurarea agentului termic și a apei calde, acestea fiind produse cu ajutorul resurselor regenerabile. Pompele de căldură au zero emisii de carbon, fiind singurul ansamblu rezidențial de blocuri neracordat la gaze, care nu poluează cu încălzirea și răcirea. Complexul LOFT este construit în Mogoșoaia și dezvoltatorul a finalizat construcția la finalul anului 2021. Proiectul este vândut aproape integral.

Premiile pentru arhitectură și design interior vor fi decernate în luna mai a acestui an la evenimentul Grand Prix Award organizat în Ljubjana, Slovenia de către Big SEE.

https://bigsee.eu/loft-green-apartments-mogosoaia/

https://bigsee.eu/architecture-awards-2022/

 

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Latest News

Transpunerea în România a Directivei Europene 2019/1023 în domeniul prevenției și restructurării în business aduce noi instrumente utile pentru antreprenori: avertizarea timpurie și acordul...

Antreprenorii vor primi alerte din partea autorităților în cazul în care compania lor este în dificultate. Proiectul de lege care...
- Advertisement -spot_img

Mai multe articole ca acesta

- Advertisement -spot_img