marți, 11 februarie, 2025

PwC România a asistat Berg Computers în vânzarea către Arobs Transilvania

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Echipa de fuziuni și achiziții a PwC România a intermediat tranzacția prin care Arobs Transilvania a achiziționat dezvoltatorul de software Berg Computers și a asistat vânzătorul pe tot parcursul procesului.

În calitate de consultanți ai vânzătorului, echipa PwC coordonată de George Ureche, M&A Leader, a acordat asistență de la identificarea investitorilor potențiali și marketingul oportunității de investiție către aceștia, până la negocierea documentelor tranzacției din perspectivă financiară.

“Ne bucurăm să finalizăm această tranzacție extrem de competitivă cu un cumpărător român și să contribuim astfel la consolidarea pieței locale de software sub umbrela unui jucător cu ADN antreprenorial, ale cărui valori și obiective devin active de portofoliu odată cu listarea la Bursa de Valori București. Sinergiile operaționale și complementaritatea capabilităților tehnice ale celor două companii sunt de natură să genereze valoare pe termen mediu și lung atât pentru acționari, cât și pentru angajați”, a declarat George Ureche.

Procesul tranzacției a durat mai bine de jumătate de an și a fost finalizat săptămâna trecută, odată cu semnarea contractului de vânzare-cumpărare ce presupune exit-ul total al familiei Berg din business-ul Berg Computers, cu continuarea managementului companiei sub conducerea Rodicăi Berg, fost acționar majoritar.

“Tranzacția cu Berg Computers a fost în mare măsură facilitată de o echipă de management extrem de bine pregătită din partea vânzătorilor, în care sănătatea business-ului a fost completată de un sistem de raportare și de monitorizare a performanței extrem de riguros. Într-o piață în care lupta pentru resurse este una acerbă, Rodica Berg a construit un model de business sustenabil și predictibil. Ne bucurăm că am putut facilita o tranzacție cu un cumpărător care împărtășește aceleași valori”, a spus Marina Pavel, Senior Manager PwC România.

Echipa de consultanți implicată în această tranzacție a fost formată din George Ureche, Director și M&A Leader, Marina Pavel, Senior Manager și Marius Brînceanu, Senior Associate.

“Sunt încântată de colaborarea cu PwC în această tranzacție și apreciez profesionalismul și dedicația echipei de consultanți în acest proiect. Mă bucur că am găsit în PwC partenerii potriviți pentru a finaliza o tranzacție de succes și a duce povestea Berg Computers mai departe, alături de un investitor care să ne poată susține dezvoltarea într-un mod accelerat“, a spus Rodica Berg, CEO Berg Computers.

Cu o istorie de 30 de ani, Berg Computers, fondată și condusă de familia Berg din Timișoara, este unul dintre cei mai agili dezvoltatori locali de software care au reușit ca, prin calitatea produselor și serviciilor oferite și prin cultura organizațională riguroasă, să penetreze piața extrem de concurențială a IT-ului românesc și să deservească un portofoliu impresionant de clienți. Berg Computers a finalizat anul 2020 cu o cifra de afaceri de 13 milioane de lei și un EBITDA de 2,3 milioane de lei.

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Suntem o rețea de firme prezentă în 156 de țări cu mai mult de 295.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.

PwC se referă la rețeaua de firme PwC și/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică.

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Advertising Club Antreprenor

Ultimele Știri

UniCredit raportează rezultate financiare solide pentru 2024 și intră în următoarea fază a strategiei UniCredit Unlocked

Profit net de 9,7 miliarde EUR și venituri în creștere cu 4% față de anul precedent Grupul UniCredit a anunțat...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor