sâmbătă, iunie 15, 2024

Interviu cu Dana GRUIA DUFAUT, Avocat Fondator, Cabinet de Avocat GRUIA DUFAUT: Nu te lăsa furat de lucrurile de suprafață, dacă vrei să te dezvolți

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Interviu cu Dana GRUIA DUFAUT, Avocat Fondator, Cabinet de Avocat GRUIA DUFAUT

Nu te lăsa furat de lucrurile de suprafață,

dacă vrei să te dezvolți

În curând veți aniversa 30 de ani de când ați fondat Cabinetul de Avocat GRUIA DUFAUT. Care sunt cele mai importante repere în activitatea Cabinetului?

Când am început să practic avocatura de business în Franța, la sfârșitul anilor ’80, nu mă gândeam că îmi voi contura identitatea profesională în Romania. În 1991, am fost contactată de o mare firmă franceză, grupul Colas, să o asist în cadrul procesului de pătrundere pe piața românească și în iunie 1991, cream o societate mixtă, care există și astăzi în piață. Am acceptat această invitație ca pe o provocare profesională și ca pe o oportunitate de a vedea, ca profesionist în domeniul juridic, cum începeau să se schimbe lucrurile în România pe care eu o părăsisem de la o vârstă fragedă.

A fost nu doar o misiune dusă la bun sfârșit pentru un client important, ci și o experiență care mi-a deschis un orizont neașteptat ca avocat de afaceri francez de origine română și care m-a pregătit pentru tot ceea ce a urmat: deschiderea unui birou permanent la București, în afara celui de la Paris, recrutarea unei echipe de avocați tineri, români și francofoni, înscrierea mea și în Baroul București, extinderea și diversificarea clientelei și a ariilor de practică, atât în partea de consultanță, cât și în cea de litigii.

În iunie 2021, sărbătoresc cei mai frumoși 30 de ani de activitate din cariera mea profesională. Am pornit la drum oferind ceva diferit în piața serviciilor juridice, iar timpul mi-a dovedit că alegerea a fost una corectă. Chiar și acum, modelul francez de business ne diferențiază în piață. Ne menținem un puternic filon francofon, în sensul că franceza este folosită în cabinet la aceași intensitate cu româna, chiar dacă în ultimii ani ne-am diversificat clientela, dincolo de aria francofonă. Nu suntem o firmă mare și nici nu am dorit să ajungem la peste 20 – 30 de avocați, dar avem practica unui cabinet de talie internațională și oferim servicii customizate pe nevoile fiecărui client în parte.

Cum a evoluat piața avocaturii și societatea românească în această perioadă? Cum vă explicați că încă mai există nostalgici după dictatura comunistă?

Piața avocaturii de business reacționează în mod direct la schimbările din mediul economic și la evoluțiile din domeniul tehnologiei. Transformările care s-au produs în domeniul nostru de activitate au fost la fel de spectaculoase ca și cele din societate. Să nu uităm că înainte de 90 nu puteam vorbi de avocați de afaceri în România. Practic, ceea ce s-a clădit în Europa occidentală în ultimii 50-100 de ani, în România s-a dezvoltat în ultimii 30 de ani. Drumul nu este nici pe departe unul lin, pentru că pe lângă competiția din cadrul profesiei, firmele de avocatură din România se confruntă cu provocările inerente globalizării: expansiunea marilor firme internaționale, nelocalizarea serviciilor, dezvoltarea noilor jucători din ce în ce mai eficienți și greu de eludat, care sunt legaltech-urile.

La nivel de societate vorbim de același ritm accelerat al schimbărilor. Din păcate, la nivelul societății românești, multe din transformările trăite în ultimele trei decenii au fost prost gestionate de establishment-ul politic, astfel că beneficiile trecerii de la un regim comunist la unul democratic, de la o economie centralizată la o economie de piață, nu au fost resimțite la nivelul multor categorii socio-profesionale. Persistența unei « nostalgii comuniste » este tocmai unul din « costurile » plătite de România pentru proasta gestionare a tranziției, alături de rata alarmantă a emigrației tinerilor talente sau de dispariția unor industrii care ar fi putut reprezenta un atu în competiția economică mondială.

Din ce sectoare economice provin clienții dumneavoastră? Cum a evoluat numărul de dosare / tranzacții și gradul lor de complexitate?

De-a lungul anilor, printre clienții noștri s-au numărat companii din Franța și din spațiul european care au investit în România în diverse sectoare, de la industria auto, prelucrătoare, industria IT, energie, infrastructură, până la servicii și agribusiness. În egală măsură, acordăm servicii juridice unui număr semnificativ de firme românești, unele dintre ele listate în topul celor mai dinamice companii locale. Noi am crescut odată cu acești clienți, iar ariile de practică le-am diversificat în funcție de nevoile lor, chiar dacă principalul filon al activității noastre îl constituie serviciile de consultanță în zona de fuziuni și achiziții, investiții greenfield, achiziții publice și drept contractual.

Dacă la începutul activității în România interveneam destul de mult în operațiuni de joint-venture și privatizare, în special după aderarea la UE am avut o creștere semnificativă a volumului de servicii oferite în domenii precum: dreptul fiscal, dreptul muncii, concurență, drept european, energie sau litigii și arbitraj comercial.

Avocații trăiesc la intersecția provocărilor din mediul socio-economic și legislativ, dar și a celor pe care le ridică fiecare proiect adus de client. Zilnic ne adaptam serviciile în funcție de nevoile lor, dar, mai ales, încercăm să anticipăm care vor fi aceste nevoi și să fim cu un pas înaintea altora.

Cum percepeţi apetitul investiţional al companiilor asistate, în aceste vremuri tumultoase, marcate de pandemie?

Pandemia a determinat o contracție variabilă a activității în rândul firmelor. Pe cale de consecință și apetitul investițional a fost diferit, în funcție de sectorul de activitate în care își desfășoară activitatea aceste companii. În timp ce unii dintre clienți au fost obligați să își închidă activitatea timp de mai multe luni și să apeleze la diversele forme de susținere oferite de Stat, alții au continuat să investească și să se extindă. Proiecte au fost destul de multe, dar amploarea lor a fost semnificativ mai mică.

Inovația acestei perioade, dacă putem spune așa, a fost că toți și-au redefinit strategiile operaționale și de expansiune, fie optând pentru o restructurare a activităților, fie pentru o dezvoltare organică a operațiunilor.

Cel mai important însă, în opinia mea, este că apetitul investițional a reapărut, iar de la începutul acestui an avem semnale destul de bune, chiar dacă nu putem spera foarte rapid  la o revenire la nivelul anului 2018 sau chiar 2019, dar ne menținem optimismul.

Sunteți o prezenţă marcantă a comunităţii de afaceri franceze din țara noastră, fiind membru în board-ul Camerei de Comerţ Franceze în România, dar și consilier al francezilor din străinătate pentru circumscripția România–Republica Moldova. Care credeți că sunt valorile societății și economiei franceze pe care ar trebui să le îmbrățișăm și noi?

Fac parte din mai multe comunități ale oamenilor de afaceri, inclusiv cea franceză, și implicit am acces la multe resurse. Nu aș vrea să spun că România trebuie să îmbrățișeze valorile unei societăți anume. Totuși, România trebuie să îmbrățișeze pe deplin valorile societății democratice, ale statului de drept, să îmbrățișeze valori europene, ceea ce numim în general conceptul de economie a bunăstării, care se bazează pe principiul că bunăstarea oamenilor este o valoare în sine, care este de o importanță vitală, atât pentru creșterea economică, cât și pentru creșterea productivității, pentru promovarea învățării continue și pentru sustenabilitatea afacerilor.

În fine, dacă este să spun câte ceva despre Franța, atunci aș menționa că este a șaptea putere economică mondială, a patra putere exportatoare din lume, este în top 10 țări sursă de investiții străine directe și este în topul țărilor care investesc masiv în educație și formare profesională. Economia franceză se sprijină pe firme transnaționale puternice din domeniul serviciilor (precum Société Générale sau Credit Agricole), energie – cu firmele Total sau Engie prezente și în România, construcții de mașini (Renault și PSA), industria luxului (LVMH și Dior), cosmetică (L’Oréal), retail (vezi Carrefour) și exemplele pot continua.

Trebuie și noi, în România, să investim masiv în educație și formare profesională, pentru a păstra pe teritoriul țării, acest argint viu care sunt tinerii talentați și bine formați, care pot aduce acel salt dorit în dezvoltarea societății.

Cum apreciați nivelul actual al fiscalității din țara noastră? Cum apreciați schimbările recente aduse legislației si care considerați că sunt zonele unde ar trebui să se intervină în continuare?

Pentru firmele străine care investesc în România, fiscalitatea locală reprezintă în continuare un atu, dar subiectul în sine al fiscalității rămâne unul de dezbătut. Modificările care au fost aduse codului fiscal și codului de procedură fiscală, unele dintre ele îndelung așteptate de mediul de afaceri, au avut rolul de a oferi o gură de oxigen firmelor. De exemplu, consolidarea fiscală reprezintă, în opinia mea, una dintre cele mai importante măsuri, pentru că le va permite societăților din același grup fiscal să compenseze profiturile cu pierderile, urmând să plătească impozit doar pe diferență. Faptul că pierderile fiscale vor putea fi recuperate mai repede din profiturile altor societăți din grup va evita situații de genul celor cunoscute, când pierderile expirau pentru că nu puteau fi utilizate într-o perioadă de 7 ani de acele firme.

Un lucru bun a fost inclusiv decizia de a nu se renunța la cota unică de impozitare de 16% sau, în alt registru, accelerarea procesului de digitalizare a serviciilor publice în zona fiscală. Să nu uităm că peste 80% din companii consideră utilă existența unui singur sistem electronic care să le permită efectuarea tuturor operațiunilor și extinderea sistemului de comunicare a documentelor exclusiv pe cale electronică.

La nivel legislativ este în continuare de lucru, sunt nu doar de adoptat și alte măsuri fiscale, dar de asemenea trebuie eliminate distorsiunile actuale și tot felul de exceptări greu de pus în practică.

Ați evocat subiectul digitalizării. Cât de mult ar contribui la celeritatea proceselor informatizarea instanțelor de judecată?

Semnificativ! Informatizarea ar permite în primul rând o comunicare mai rapidă între participanții la actul de justiție, adică avocați, justițiabili și instanța de judecată. Ar diminua însă și numărul mare de amânari ale cauzelor aflate pe rolul instanțelor, ar susține respectarea termenelor impuse de instanțele de judecată.

Per total, informatizarea – care este un fapt în majoritatea statelor membre ale UE – ar eficientiza procedurile judiciare pentru soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Ușor – ușor încep să se miște lucrurile și în România, dar ritmul este în continuare nesatisfăcător.

Este de așteptat ca numărul firmelor care apelează la procedura insolvenței să crească susținut, în următoarea perioadă. Împărtășiți această prognoză? În ce domenii vom avea mai multe insolvențe?

Probabil va exista o creștere a numărului de societăți care vor solicita deschiderea procedurii insolvenței sau vor face apel la procedurile de prevenire a procedurii insolvenței, cum este procedura concordatului preventiv, în speranța că vor putea încheia un acord cu creditorii pentru amânarea sau eșalonarea datoriilor.

Anticipez că vor fi puse în situația de a face apel la aceste proceduri în special firmele care activează în domeniile lovite puternic de restricțiile impuse de Stat pentru a ține sub control pandemia de COVID -19, cum a fi sectorul HORECA, cel al organizării de evenimente, turism, dar și domeniile de activitate conexe.

Unde vă vedeți peste 5 ani, ca dimensiune a business-ului, anvergura clienților și poziționarea în piață?

Cabinetul are o bună vizibilitate în comunitatea de business, în special cea francofonă, iar aceasta se datorează în primul rând echipei de avocați, care au o bună pregătire teoretică și practică și care au fost implicați în numeroase tranzacții din diverse sectoare. Această experiență ne oferă suficiente resurse pentru a face față cerințelor din piață.

Unul dintre principalele planuri de viitor privește chiar consolidarea ariilor de practică. Ne vom concentra în continuare pe activitățile de M&A, achiziții publice, proiecte greenfield, drept imobiliar, însă vom consolida competențele și serviciile în domeniul dreptului noilor tehnologii, GDPR & data protection. Deja două dintre avocatele noastre dețin o certificarea internațională în materie de GDPR, ceea ce ne permite să oferim servicii la cel mai înalt nivel.

Toate planurile de viitor au însă legătură cu nevoile clienților și cu evoluțiile din piață. Prin felul în care funcționăm, avem avantajul că ne putem dezvolta în circumstanțe schimbătoare și în condiții de imprevizibilitate, iar caracterul nostru distinctiv vine din felul în care combinăm aceste trei resorturi interne: focalizare, inovație, putere de acțiune.

Cum apreciaţi condiţiile oferite investitorilor români şi străini de către administraţia locală şi de către Executiv?

România rămâne o țară favorabilă investițiilor străine, datorită dimensiunii pieței, fiscalității, dar și facilităților acordate investitorilor. În plus, legislația internă este compatibilă cu normele europene, astfel că orice investiție este în siguranță aici, dreptul proprietății este respectat, ca și libera circulație a capitalurilor.

Cred că, în continuare, România are de oferit cel mai mult în această zonă a Europei, dar autoritățile trebuie nu doar să demareze cât mai rapid investiții de mare anvergură cu rol propagator în economie, ci și să le ducă la bun sfârșit în condiții optime, oferind transparență și condiții egale concurențiale companiilor.

De asemenea, România trebuie să profite de noua orientare a investitorilor străini europeni determinată de pandemia de Covid-19 de transfer al activităților din zona asiatică în țările Europei Centrale și de Est. Aici sunt de așteptat pași concreți și cred că ne dorim cu toții să asistăm la noi mari investiții de genul Renault sau Ford și în alte sectoare de activitate.

Ce mesaj aveți pentru cititorii publicației Club Antreprenor?

De-a lungul timpului am avut ocazia să lucrez cu foarte mulți antreprenori, șefi de companii sau directori, de la cele mai mari grupuri și societăți, până la start-up-uri din România, Franța și nu numai. Cei mai mulți au venit la mine cu o idee de afacere sau cu o cauză de soluționat, cu un proiect de afaceri de realizat. Tuturor am încercat să le ofer soluțiile potrivite pentru ei, dar pentru a face asta am încercat, în primul rând, să le înțeleg afacerea, modul în care ei vedeau lucrurile. Nu de puține ori am simțit că unii dintre ei cer imposibilul, însă, în același timp, știam că nu există situație fără ieșire.

Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o în acești 30 de ani este că nu trebuie să te lași furat de lucrurile de suprafață, dacă vrei să te dezvolți. Trebuie să îți fixezi întotdeauna standarde înalte și obiective ambițioase pentru a avea pentru ce să lupți. În nicio situație nu trebuie să te oprești sau să dai înapoi, trebuie să te antrenezi să anticipezi și să fi mereu cu un pas înainte. Iar dacă, în final, rămâi credincios valorilor pe care le împărtășești, nu pierzi niciodată. Și, ca să-l parafrazez pe Winston Churchill, aș spune că „trăim din ce primim, dar ne creăm viața și business-ul din ceea ce oferim”.

Urmărește-ne:

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 2024

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -RoHealth

Latest News

Aplicația Money in Motion, disponibilă oriunde în lume! Lansarea versiunii 1.2 aduce 7 noi funcționalități importante

 Money in Motion, aplicația românească gratuită de monitorizare a cheltuielilor personale devine globală! Din 14 iunie, #MiM poate fi...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -reclamaTa advertisement oferta advertising Club Antreprenor revista evenimente

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT 2024 Club Antreprenor Ziarul Pozitiv