joi, august 18, 2022

Interviu cu Bogdan Chimișliu, Acționar Biochem: BIOCHEM își va consolida poziția de jucător în piața locală de distribuție a produselor pentru agricultură

Must Read

Interviu cu Bogdan Chimișliu, Acționar Biochem

BIOCHEM își va consolida poziția de jucător în piața locală de distribuție a produselor pentru agricultură

BIOCHEM va aniversa 30 de ani de prezență în domeniul  agribusiness din România, activând pe piața de distribuție de produse pentru protecția plantelor, de semințe și de soluții pentru agricultură bio. Companie 100% românească, Biochem înseamnă în acest moment BIOCHEM, BIOCHEM Organics, Doctor Bio și în viitor noua companie, Dirty Organic. Dezvoltarea companiei a fost făcută într-un ritm susținut și organizat, iar rezultatul obținut ca urmare a acestei evoluții este ocuparea unei poziții de jucător de top pe piața de distribuție în domeniu.

Vă prezentăm mai jos un interviu cu Bogdan Chimișliu, Acționar Biochem.

Activați pe piața de distribuție de produse pentru protecția plantelor, de semințe și de soluții pentru agricultură bio. Ce potențial de creștere are acest segment, ținând cont de etapa la care este România acum și de nivelul la care sunt statele din Europa Centrală și de Vest?

Noi am anticipat acest trend de creștere pe aceste categorii de produse, astfel că Biochem a completat portofoliul cu soluții pentru agricultura ecologică, dar tendința pieței va fi corelată în concordanță cu legislația și cu aplicabilitatea măsurilor care se impun.  Analizând ultimii ani, estimez o creștere de 5% pe acest segment.

Care este patrimoniul de depozite, echipamente și angajați de care dispune Grupul Biochem?

Biochem are o prezență la nivel național, acoperind astfel cât mai multe zone de distribuție produse pentru agricultură.

La momentul actual dispunem de 6 locații în poziții strategice, cu capacități de depozitare considerabile, în așa fel încât putem deservi fermierii într-un mod prompt. Știm cu toții că factorul timp este foarte important în agricultură și produsele trebuie aplicate într-o anumită perioadă, pentru maximizarea eficienței.

Cât de importantă este digitalizarea activității pentru business-ul dumneavoastră?

Informațiile coerente și rapide ajută procesul decizional la nivel de top management al companiei.

De aceea Biochem a ales pentru digitalizare soluții optime, precum SAP, sistemul informatic folosit la nivel BIOCHEM, având astfel un mod de lucru integrat și solid din punct de vedere al siguranței și corectitudinii datelor, iar pentru analizele de management este folosită cu succes aplicația de BI, Qlik, putând avea în orice moment o imagine clară asupra a ceea ce se întâmplă în companie la nivel de cifre. În prezent, compania folosește sisteme moderne pentru managementul stocurilor, având implementat la nivel național în toate depozitele sale Warehouse Management System (WMS) și în anul 2020 a lansat și partea de management transporturi prin Transport Management System (TMS), optimizând astfel timpii de livrare.

Mai mult, BIOCHEM a dezvoltat și lansat în 2019 aplicația Pesticide+, aplicație disponibilă gratuit în App Store și Magazin Play, tuturor celor care activează în mediul Agribusiness. Pesticide+ vine în întâmpinarea utilizatorului pentru a stabili imediat soluția cea mai potrivită, chiar dacă este vorba de substanța activă optimă pentru o eficiență maximă, pentru combaterea dăunătorului/buruienilor sau tratarea bolii sau de alegerea cea mai bună din tot portofoliul de produse omologate în România.

Cu ce furnizori globali și locali aveți parteneriate?

Colaborăm cu marii producători din piață și ne dorim să dezvoltăm în permanență parteneriate. Căutăm să aducem în România și companii care încă nu au pătruns pe piața noastră, astfel încât să asigurăm o diversificare a produselor prezentate clienților.

Ca și parteneriate externe avem angajate relații comerciale curente și care sunt în continuă dezvoltare cu Fertinagro Biotech International, Biolchim SpA, Fomet Spa, furnizori care sunt prezenți atât în Europa cât și pe celelalte continente.

Câți fermieri depind de produsele dumneavoastră?

În prezent discutăm despre o cifră de peste 1.000 de clienți activi, și numărul este în continuă schimbare. Ne adresăm fermelor de peste 300 de hectare și promovăm consultanța tehnică oferită de către colegii noștri din echipa de vânzări.

Cum percepeți interesul producătorilor de produse bio din țara noastră?

Piața de produse bio este în continuă schimbare în sensul de creștere, cu fiecare an care trece lucrurile se îmbunătățesc, atât din perspectiva oportunităților de colaborare cât și din încrederea pe care o capătă producătorii.

Suntem prezenți de câțiva ani în piața producătorilor de produse bio, prin distribuția de produse aplicabile acestei arii, iar interesul producătorilor este legat de cerințele pieței care este din ce în ce mai dinamică.

Mai mult, în prezent am lansat o gamă de produse microambalate destinate gospodăriilor și activităților tip hobby/grădinărit, prin brandul DOCTOR BIO.

Pentru anul 2021 avem în plan dezvoltarea unui alt segment de nișă, și astfel vom lansa produse alimentare, prin intermediul unei companii din grup, sub marca intitulată DIRTY ORGANICS, intrând pe piața de produse  bio. Vorbim aici de fulgi de porumb, făină, biscuiți, paste, toate bio. Materiile prime pentru acestea sunt produse în ferma bio a companiei, Biochem Organics, unde aplicăm  îngrășămintele Doctor Bio.

Cum sprijiniți producătorii locali din sectorul agriculturii ecologice?

Din totalul portofoliului de produse pe care compania Biochem le promovează ca și soluții agrotehnice și pe care se focusează, jumătate sunt produse adaptate pentru toate tipurile de culturi din agricultura ecologică, atât pentru cultura mare cât și pentru legumicultură, viticultură și horticultură.

DOCTOR BIO, parte din grupul Biochem, distribuie pe piața românească fertilizatori biologici, îngrășăminte solide bio de tip N sau NPK, produse biofungicide, bioinsecticide, îngrășăminte și biostimulatori ecologici cu aplicare foliară, tratamente ecologice pentru semințe, unde toate produsele sunt însoțite de certificate agreate pentru agricultura ecologică.

Toate produsele oferite asigură formule îmbunătățite și adaptate condițiilor specifice agriculturii ecologice românești, desfășurată  atât la nivel micro cât și macro.

Unde vă vedeți peste 5 ani, ca dimensiune a business-ului, anvergura clienților și poziționarea în piață?

Biochem urmarește în permanență să își consolideze poziția de jucător în piața locală de distribuție a produselor pentru agricultură, prin modalitatea de abordare a clienților pusă în practică până acum, în așa fel încât să rămână în continuare în primii 10 jucători din România.

Accentuăm faptul că suntem o companie 100% românească și ne bucurăm de un portofoliu vast de clienți care cred în produsele promovate și în soluțiile tehnice propuse de către echipa noastra. Prin acest lucru încercăm să ne diferențiem de competiția din domeniu, prin parteneriatele create.

Ce le recomandați antreprenorilor care doresc să se alăture acestei piețe, a distribuției de inputuri agricole?

Anul 2020 a adus multe provocări în domeniul acesta, a însemnat un an greu pentru cea mai mare parte dintre fermierii români, care au asistat la recolte inexistente, și astfel a determinat o repoziționare a acestora pentru anul ce a început.

Totuși știm că așa se întâmplă în agricultură, pot fi ani foarte buni și ani mai puțin buni din punct de vedere al recoltelor înregistrate. Nu putem avea nicio influență asupra factorului vreme.

Celor care doresc să intre pe această piață le recomand să aibă constanță în ceea ce fac.

Cum ați reușit să supliniți absența de la expozițiile și târgurile agricole de profil?

Biochem nu s-a axat pe astfel de evenimente, a avut altă strategie pentru a marca prezența în piața de inputuri din România. În ultimii ani a participat cu preponderență la diverse întâlniri cu fermierii, așa numitele field days, și a prezentat în mediul online rezultatele obținute cu loturile de testare a produselor promovate în exclusivitate de către companie.

În ce mod au fost / sunt afectați clienții dumneavoastră de pandemie?

În domeniul în care activăm pandemia a avut un efect net inferior celui creat de secetă. Anul agricol 2019/2020 a fost un an complicat pentru fermieri, și implicit pentru noi, din poziția de distribuitor. Totuși, compania s-a adaptat și a găsit cele mai eficiente soluții pentru acest context.

Ce ar trebui să facă Executivul pentru a sprijini eficient companiile românești?

Să întocmească măsuri coerente și cu aplicabilitate prin care să poată asigura la nivel bugetar sprijin financiar pentru situații extreme: secetă pedologică atât la nivel regional cât și la nivel național; ajutoarele de minimis sau orice alt sprijin financiar, chiar dacă este pentru sectorul agricol sau zootehnic, să fie acordate la timp producătorilor agricoli, fără a mai crea dezechilibre în lanțul transabilitățiii de mărfuri sau în cashflow.

Orice ezitare sau întârziere de plată pune în situații de dezechilibru financiar și risc toți cei care sunt pe lanțul de aprovizionare din agribusiness (furnizori de inputuri- distribuitori de inputuri- producători agricoli).

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Latest News

Lucrezi în domeniul financiar-bancar? Profesia de Broker de Credite în Franciză, etapa următoare din cariera ta

Trecerea la un alt nivel profesional în domeniul fiananciar-bancar reprezintă o reală provocare pentru mulţi specialişti din piaţă. În...
- Advertisement -spot_img

Mai multe articole ca acesta

- Advertisement -spot_img