luni, aprilie 29, 2024

Abris investește în cel mai mare furnizor de soluții de livrare e-commerce din Polonia  

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Abris Capital Partners, fondul de private equity de top din Europa Centrală, a semnat un acord pentru achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni al companiei R2G Polska, care operează sub brandul Apaczka, cel mai mare mare furnizor de soluții de livrare e-commerce din Polonia.

Abris are o experiență vastă în sectorul de curierat și logistică, realizând cu succes investiții similare în trecut: spre exemplu, investiția în furnizorul de servicii de curierat din România Urgent Cargus (exit în 2018) și în compania de logistică e-commerce poloneză Siódemka (exit în 2014). Ambele au fost propulsate ca lideri de piață, într-un context de creștere a nevoilor clienților din sectorul comerțului electronic.

Compania nou achiziționată estimează că va beneficia de creșterea tot mai mare a comerțului electronic la nivel global. Conform previziunilor, cumpărăturile online, care au avut o creștere puternică și constantă în ultimele două decenii, vor continua pe același trend și în anii următori. Această tendință a fost accelerată și mai mult în 2020 de pandemia de coronavirus, concretizându-se într-o creștere de 35% din valoarea pieței în fiecare an.

Apaczka are sediul în Varșovia

Apaczka are sediul în Varșovia și funcționează ca o platformă tehnologică și integrator, oferind servicii complete de livrare pentru magazinele e-commerce și clienți de tip SOHO/SME (small office/home office). Apaczka susține companiile în dezvoltarea afacerilor lor, punând la dispoziția lor instrumente profesioniste pentru facilitarea operațiunilor logistice zilnice, iar în ultimii 10 ani a efectuat aproximativ 30 de milioane de livrări la peste 160 000 clienți. Compania a avut o creștere a veniturilor susținută în ultimii ani, depășind 30 milioane de euro în 2019.

Pe piața din România, Abris a realizat cu succes fuziunea dintre Cargus și Urgent, creând compania Urgent Cargus – un jucător puternic, numărul doi în acest sector – și consolidând astfel o piață a serviciilor de curierat foarte fragmentată, prin 5 achiziții de tip bolt-on și o fuziune. Pe parcursul investiției (2013-2018) compania a crescut de la circa 900 de angajați și 300 de contractanți la peste 1100 de angajați și 2000 de contractanți. În 2018, Urgent Cargus a fost vândută către Mid Europa Partners.

„Pe lângă continuarea strategiei curente de creștere a cotei noastre de piață și de întărire a poziției de lider, ne propunem să ducem și mai departe afacerea cu sprijinul oferit de Abris, prin dezvoltarea și implementarea a noi soluții pentru entitățile care operează în industria e-commerce. De asemenea, scopul nostru este să ajungem la noi segmente de piață prin platforma apaczka.pl”, menționează Grzegorz Iwaniuk, cofondator și președinte al R2G.

Această tranzacție reprezintă dovada încrederii și angajamentului nostru continuu de a investi în companiile de tehnologie care se remarcă în Europa Centrală. În mod similar cu investiția noastră recentă în Global Technical Group, suntem în mod particular atrași de acele companii care dezvoltă și lansează tehnologie pentru a livra servicii tradiționale în mod mai eficient și care pot aduce în cele din urmă o schimbare în acele piețe”, afirmă Adrian Stănculescu, Head of Abris Romania și Partener.

Abris Capital Partners

Abris Capital Partners Ltd. este un fond independent de top de private equity, care se concentrează pe oportunități mid-market în țările din Europa Centrală și de Est. (CEE). Fondat în 2007, Abris are ca strategie parteneriatul cu cele mai dinamice și de succes companii din Europa Centrală și de Est, care pot beneficia de un influx de capital și/sau expertiză managerială atât la nivel strategic, cât și operațional. Cu un capital de investiții de aproximativ 1.3 miliarde de euro, Abris a obținut suport financiar de la multe instituții de investiții de top la nivel global, inclusiv fonduri de pensii publice și corporative, instituții financiare, companii de asigurări și fonduri de tip endowment de la universități din SUA. Abris are un orizont de investiție pe termen lung și urmărește de obicei tranzacțiile în care poate obține un pachet majoritar sau total în investiție. Marja de investiție Abris pentru o tranzacție se situează între 30 și 75 milioane euro, cu posibilitatea unor sume mai mari, în funcție de caz. Abris operează în echipe regionale în Varșovia și București.

Apaczka

R2G Polska Sp. z o.o.deține mai multe servicii, printre care apaczka.pl, o platformă de soluții de livrare e-commerce care operează de peste 11 ani pe piața de comerț electronic. Apaczka susține companiile în dezvoltarea afacerilor lor, punând la dispoziția lor instrumente profesioniste pentru facilitarea operațiunilor logistice zilnice. Serviciul apaczka.pl a fost apreciat de peste 160 000 clienți, iar în ultimii 10 ani, în principal de către companiile e-commerce și antreprenori de tip SOHO/ SME, care au efectuat prin intermediul platformei aproximativ 30 de milioane de livrări. Platforma apaczka.pl le oferă clienților soluții logistice complexe, punându-le la dispoziție serviciile celui mai mare operator de curierat de pe piața poloneză. Compania oferă și cele mai avansate instrumente tehnologice din industria e-commerce, facilitând un management logistic eficient în industria comerțului electronic, inclusiv integrarea în peste 50 de platforme de magazine.

 

Urmărește-ne:

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 2024

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -RoHealth

Latest News

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de restructurare TAROM

TAROM va primi un ajutor financiar de stat în valoare de maxim 95,26 milioane de euro Compania primește...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -reclamaTa advertisement oferta advertising Club Antreprenor revista evenimente

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT 2024 Club Antreprenor Ziarul Pozitiv