sâmbătă, 17 mai, 2025

Consultări publice organizate de Ministerul Fondurilor Europene

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

În cadrul pregătirii celei de-a treia perioade de programare de când România este membră a Uniunii Europene, și anume pentru exercițiul financiar 2021-2027, Ministerul Fondurilor Europene a demarat astăzi o amplă serie de consultări publice transparente.

Dezbaterile, cu participare atât online cât și fizică la sediul Ministerului, vin în completarea celor șapte runde de negocieri informale purtate anterior cu Comisia Europeană ce au acoperit întreg spectrul de la logica intervenției, până la axele prioritare propuse în cadrul fiecărui Program Operațional.

Astfel, viitoarele opt Programe Operaționale și Acordul de Parteneriat care vor contura dezvoltarea României cu ajutorul finanțărilor europene sunt prezentate și analizate alături de peste 1.100 de reprezentanți invitați să reprezinte societatea civilă, patronatele, sindicatelor și instituțiile publice. La finalul celor două săptămâni de dezbateri se va contura forma ce reflectă nevoile reale ale cetățenilor și ale economiei.

31 de miliarde euro împărțite în 4 instrumente

„În viitoarea perioadă de programare România are la dispoziție 31 de miliarde euro împărțite în 4 instrumente: Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune și Fondul pentru Tranziție Justă, cărora li se adaugă și bugetul pentru Programul Național de Relansare și Reziliență”, a explicat Adrian Mariciuc, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene. „Aceste resurse de dezvoltare națională vor fi investite în 2021-2027 pentru dezvoltarea infrastructurii de transport și de apă, pentru diminuarea decalajelor inter-regionale, pentru digitalizarea economiei și pentru încurajarea antreprenoriatului tinerilor și al celor din mediul rural.

 Cum sunt alocați banii

 Alocarea celor 31 de miliarde de euro din viitoarea perioadă de programare este împărțită astfel:

  • 19 miliarde de euro (55% din buget) provin din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), fiind dedicate în special digitalizării, dezvoltării durabile, incluziunii sociale ori sănătății;
  • 6,07 miliarde (26%) reprezintă Fondul Social European (FSE+), prin care vor fi sprijinite incluziunea socială, sănătatea, educația și ocuparea forței de muncă.
  • 4,49 miliarde de euro (14% din buget) provin din Fondul de Coeziune și sunt alocați pentru a dezvolta domeniul transportului și va sprijini dezvoltarea durabilă;
  • 1,76 miliarde euro (5%) vor fi alocați pentru Fondul European Tranziție Justă pentru a sprijini diversificarea economică a celor mai afectate regiuni.

România va beneficia în 2021-2027 de opt Programe Operaționale: 

  • Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027: 2,143 miliarde euro;
  • Programul Operațional Dezvoltare Durabilă 2021-2027: 4,615 miliarde euro;
  • Programul Operațional Transport 2021-2027: 8,3 miliarde euro;
  • Programul Operațional Educație și Ocupare 2021-2027: 7,722 miliarde euro;
  • Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027: 2,594 miliarde euro;
  • Programul Operațional Sănătate 2021-2027: 4,73 miliarde euro;
  • Programele Operaționale Regionale 2021-2027;
  • Programul Operațional Asistență Tehnică 2021-2027: 597 milioane euro;
  • Programul Operațional Tranziție Justă 2021-2027: 1,76 miliarde euro.

Calendarul dezbaterilor:

Spre deosebire de primele două perioade de consultări publice din 2006 și 2013 parcurse de România, Ministerul Fondurilor Europene va prezenta în mod transparent, la sfârșitul fiecărei zile de dezbateri, concluziile și principalele idei propuse de participanți pentru construcția Programelor Operaționale.

Programul Operaţional Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 18.09 / 11:00
Programul Operaţional Transport 18.08 / 14:00
Programe Operaţionale Regionale 19.08 / 11:00
Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare 19.08 / 14:00
Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială 20.08 / 14:00
Programul Operaţional Sănătate 21.08 / 10:00
Acordul de Parteneriat 26.08 / 10:00
Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă 27.08 / 11:00
Programul Operațional Tranziție Justă 27.08 / 14:00

Mai multe informații despre concluziile primelor două consultări publice despre Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (POCIDIF), respectiv Programul Operațional Transport (POT) se găsesc aici.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

AUSTRIACARD HOLDINGS anunță modificări în consiliul de administrație

AUSTRIACARD HOLDINGS (ACAG), un grup internațional de tehnologie aplicată cu sediul central la Viena și listat pe bursele din...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor