marți, octombrie 15, 2024

Piața berii rămâne constantă în 2019

Producția de bere reprezintă un stimul real pentru economia României. Datorită caracterului său profund național, definit de producția locală în proporție de cca. 97% și 50% ingrediente provenite din agricultura României, sectorul berii are o influență semnificativă în primul rând asupra gradului de ocupare a forței de muncă, prin crearea, la nivelul întregii țări, direct și indirect, a aproape 61.000 locuri de muncă pentru români, contribuind astfel la asigurarea traiului zilnic a familiilor acestora.

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro
Asociația Berarii României anunță evoluția pieței berii în anul 2019:
  • Volumul pieței berii s-a menținut la nivelul anului anterior; a înregistrat o evoluție de doar +0.4% în volum, ajungând la 16,7 milioane Hl
  • Consumul de bere pe cap de locuitor s-a situat la 86 litri
  • Segmentul mixurilor de bere și a berilor aromatizate a fost în creștere cu 32,5%
  • Ambalajul de sticlă a ajuns la o pondere de 30%, în creștere cu 5,2 pp în ultimii cinci ani
  • Ambalajul PET a scăzut cu aproape 9 pp în ultimii cinci ani
“Sectorul de bere continuă să aibă o contribuție semnificativă la economia și societatea din România. Chiar și în condițiile unei stagnări în volum a pieței, industria berii asigură, direct și indirect, un număr important de locuri de muncă și generează creștere prin angajamentul său pe termen lung de a investi la nivel local și de a consolida o industrie responsabilă. Traversăm o perioadă plină de provocări în contextul pandemiei COVID-19. Mai mult ca oricând, Asociația își propune să continue impactul pozitiv al sectorului de bere în România. Toți trebuie să fim responsabili, să demonstrăm solidaritate, pentru a trece peste această perioadă cât mai repede și să ne putem bucura de momente alături de cei dragi, cât mai curând”, a declarat Dan Robinson, Președintele Asociației Berarii României.
Producția de bere reprezintă un stimul real pentru economia României. Datorită caracterului său profund național, definit de producția locală în proporție de cca. 97% și 50% ingrediente provenite din agricultura României, sectorul berii are o influență semnificativă în primul rând asupra gradului de ocupare a forței de muncă, prin crearea, la nivelul întregii țări, direct și indirect, a aproape 61.000 locuri de muncă pentru români, contribuind astfel la asigurarea traiului zilnic a familiilor acestora.
De-a lungul ultimilor ani, fabricile de bere au fost retehnologizate la standarde europene – peste 1,5 miliarde de euro au fost investiţi în modernizarea capacităţilor de producţie. Cele mai multe investiții au fost direcționate către dezvoltarea durabilă a sectorului, în sensul eficientizării consumului de apă în producţia de bere, al creșterii eficienței energetice, inclusiv prin utilizarea de energie din surse regenerabile, sau în reducerea amprentei de CO2.
„Preferința românilor pentru mixurile de bere și berile aromatizate este în creștere, urmând de altfel și tendința europeană de consum. Deși cu o pondere mică din piață, acest segment a înregistrat anul trecut o creștere record în România, de 32,5% față de anul anterior. Aceasta confirmă preferințele tot mai variate ale românilor în materie de bere și dorința lor de a experimenta gusturi noi, speciale”, a adăugat Julia Leferman, Director general Asociația Berarii României.

Date cheie în 2019
Investiții: eforturile investiționale ale membrilor Berarii României au atins un nivel record în 2019, acestea ridicându-se la 96,3 milioane euro, în creștere cu 22 de milioane euro față de 2018. Investițiile cumulate ale membrilor Asociației în ultimii 16 ani au atins 1,62 miliarde euro.
Contribuții la bugetul de stat: nivelul contribuțiilor anuale ale membrilor Asociației la bugetul statului este unul semnificativ, doar în 2019 acesta atingând 251 milioane euro. Nivelul contribuției cumulate din partea membrilor Berarii României în ultimii 16 ani a depășit 3,88 miliarde euro.
Preferințele consumatorilor în funcție de tipurile de ambalaje: structura în funcție de ambalaj a pieței a continuat tendințele ultimilor ani, vedetele ramânând sticla și doza, cu creșteri de 1-2 procente anual. Ponderea sticlei a crescut în total cu 5,2 pp în ultimii cinci ani. Berea ambalată la doză a crescut în 2019 cu 1,6 pp, în timp ce ambalajul PET a înregistrat anul trecut o altă scădere semnificativă, de încă 3,1 pp. Berea draft este constantă, iar berea îmbuteliată la PET își continuă declinul, într-un ritm de aproximativ 3 procente anual. Scăderea totală înregistrată de ambalajul PET în ultimii cinci ani a atins aproape 9 pp. Ponderea pe fiecare tip de ambalaj – sticlă: 30%, doză: 22,2%, butoi: 3,4%, PET: 44,5%.
Importuri: pe parcursul anului 2019, importurile au cunoscut o ușoară scădere, de 0,04 milioane Hl, atingând un total de 0,5 milioane Hl. Piața locală a berii continuă să își păstreze caracterul profund național, ponderea producției locale rămânând de 97% din consumul intern.
Exporturi: exporturile au scăzut și ele ușor, cu 0,05 milioane Hl față de anul anterior, atingând un total de 0,49 milioane HL.
Tipuri de bere consumate: berea lager a continuat să domine preferințele românilor și anul trecut, cu o pondere de 93%. Mixurile de bere și berile aromatizate și-au adjudecat 3% din piață, iar categoria specialități, în care intră, printre multe altele, berea neagră, nepasteurizată, albă, ale, roșie etc, 2.2% din piață. Berea fără alcool a deținut o pondere de 1.7%. În ceea ce privește dinamica segmentelor în 2019, mixurile de bere și berile aromatizate au crescut cel mai mult, cu 32,5%, în timp ce berea fără alcool a înregistrat o ușoară scădere de -8,2%. Celelalte segmente au rămas stabile.
Număr producători: numărulul producătorilor de bere a crescut la 68 în 2019, față de 56 în 2018.
***
Sursa datelor din comunicatul de presă: BDO Business Advisory și studiul Brewers of Europe despre impactul economic al sectorului berii din România, ediția 2020
Despre Asociația Berarii României
De peste 15 ani, Asociația Berarii României reprezintă vocea comună a industriei locale de bere. Obiectivele sale sunt să sprijine dezvoltarea unui sector durabil, să promoveze un mediu competițional transparent, să asigure un tratament egal și corect în fața instituțiilor de reglementare și să educe consumatorii de bere cu privire la beneficiile și consumul responsabil de bere. Începând din 2008, Asociația Berarii României a devenit parte a marii familii a producătorilor de bere europeni, reprezentați prin organizația Berarii Europei, fondată în 1958, la Bruxelles.
Membrii săi actuali sunt importanți producători de bere din România: BERGENBIER SA, HEINEKEN România SA, UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD, URSUS BREWERIES și MARTENS, alături de microberăria CLINICA DE BERE. Împreună, cei șase producători furnizează 85% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din Asociație fac parte și reprezentanți ai producătorilor de materii prime: SOUFFLET MALT ROMANIA și  ASOCIAȚIA PRODUCĂTORILOR DE HAMEI DIN ROMÂNIA.
Industria berii pune un accent deosebit pe managementul sustenabilității, în sensul eficientizării consumului de apă și de energie în producţia de bere sau în reducerea amprentei de CO2. De asemenea, este sectorul economiei cu cea mai mare pondere de ambalaje reutilizabile puse în circulație voluntar.
Urmărește-ne:

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -evenimentul Forumul National De Vocație Antreprenoare 9 octombrie 2024

Latest News

Mindset de Campion 2024: Cum să dezvolți o mentalitate de succes cu ajutorul campionilor români

Pe 24 octombrie 2024, la Palatul Universul din București, are loc evenimentul Mindset de Campion, unde sportivi de elită...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor