În regiunea EMEA, 94% dintre organizații fac eforturi pentru dezvoltarea unei viziuni cu privire la transformarea digitală
Directorii și liderii IT trebuie să ia măsuri pentru a accelera timpul de punere în valoare (Time to Value - TTV) și pentru...
Analiștii au discutat perspectivele pieței IT globale în cadrul Gartner IT Symposium/Xpo 2022 desfășurat în perioada 17-20 octombrie la Orlando, în Florida
Conform ultimei prognoze a analiștilor Gartner, cheltuielile efectuate la nivel mondial pentru IT sunt estimate să însumeze 4,6...
Volumul ridicat de reglementări și schimbarea frecventă a legislației din sectorul reglementărilor financiare pun o presiune tot mai mare asupra instituţiilor financiare din România. În acest context, compania românească de software Reporting Center lansează "RegTech Roundtable", o inițiativă care...
IT-ul este, de câțiva ani buni, domeniul cu cele mai competitive salarii din România, în condițiile în care media, la nivel național este de 6.000 de lei pe lună, în creștere cu 10% față de începutul acestui an. Pragurile...
Compania se află într-un proces accelerat de creștere la nivel național
mindit.io, companie românească specializată în dezvoltarea de software, își propune extinderea echipei naționale cu cca. 110 noi colegi, inclusiv juniori, în următorul an. Pe lângă planurile de extindere internațională,...
CIO Council România și Revista CARIERE au organizat pe 6 noiembrie, cea de a 10 ediție a conferinței anuale a directorilor de IT și comunicații, care a reunit atât specialiști din industrie, cât și reprezentanți ai administrației centrale, instituțiilor...
Forța de muncă bine calificată, infrastructura bună și amplasarea în apropierea Universității din Craiova - cel mai mare centru universitar din sud-vestul României, precum și a EP Mall, care oferă diverse opțiuni de divertisment, au consolidat poziția ElectroPutere Parc...
Piața închirierii de birouri din România a înregistrat o scădere de aproape 18% a cererii totale în S1 2022 față de S1 2021, chiar dacă în București s-a înregistrat o ușoară creștere. Timișoara a avut de departe cea mai...
adesso înființează o filială locală în București, România
Capacitate crescută de livrare a serviciilor IT pe teritoriul UE
adesso Global Delivery Network continuă să crească și să se consolideze
Furnizorul de servicii IT adesso continuă...
Codecool România anunță că din 15 august lansează un nou curs: Software Tester
Software Testerii sunt astăzi printre cei mai căutați profesioniști tech de pe piața muncii IT, cu salarii medii între 1200 și 1600 euro pe lună
Cursul Software Tester Codecool...
Interviu cu prof.univ.dr. Silvia Elena Iacob, Facultatea de Economie și Comunicare în Afaceri (ASE)
Educație pentru performanță - perspectiva Facultății...