Institutul Bancar Român

„Finanțarea societăților comerciale” – evenimentul care aduce pe aceeași scenă banii, ideile și parteneriatele de viitor

Când provocările economice cresc, liderii adevărați caută soluții – iar soluțiile se găsesc acolo unde ideile bune întâlnesc finanțarea potrivită. Pe 25 septembrie 2025, la București, Consiliul Patronatelor ESG din România, alături de Institutul Bancar Român, NAI România &...

2.700 de elevi au concurat la finala națională a concursului de educație financiară European Money Quiz

Peste 2.700 de elevi cu vârsta între 13-15 ani din peste 180 de școli, licee și colegii de la nivel național au participat la ediția a IV-a a finalei naționale a concursului European Money Quiz organizată de Asociația Română...

Curs acreditat de educație financiară destinat profesorilor care predau disciplina obligatorie „Educație socială” elevilor de clasa a VIII-a

Ministerul Educației și Cercetării, Banca Națională a României, Asociația Română a Băncilor, Institutul Bancar Român, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Institutul de Studii Financiare anunță acreditarea singurului curs integral „Educație economico-financiară pentru profesori". Grupul-țintă al acestui curs este personalul...

Concurs național de educație financiară pentru elevii din România

Asociația Română a Băncilor (ARB) invită elevii cu vârsta cuprinsă între 13-15 ani să-și testeze cunoștințele de educație financiară la ediția a III-a a finalei naționale a concursului European Money Quiz care se desfășoară online la data de 25...
- Advertisement -Fragedo transavia sa Aniversare 35 ani

Ultimele Știri

Peste 30% dintre români participă la licitații online și mai mult de jumătate sunt interesați să cumpere astfel active în distress

31% dintre dintre românii din mediul urban, bancarizați și cu venituri peste medie participă la licitații online și fizice...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -reclamaTa advertisement oferta advertising Club Antreprenor revista evenimente