joi, 15 ianuarie, 2026

educație

Ministrul Educației, Daniel David, cere sindicatelor să recitească legea: norma didactică este de 8 ore pe zi

Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a transmis public un mesaj ferm către personalul didactic și liderii sindicali din învățământ, reamintind că, potrivit Legii 198/2023, norma didactică a cadrelor de predare este reglementată la 8...

O școală-pionier de limbi străine integrează în cursuri învățarea social-emoțională și inteligența articifială

20 de ani de educație lingvistică în România și 10.000 de cursanți Într-un peisaj educațional tot mai competitiv, școala de limbi străine EdVenture din București împlinește 20 de ani de activitate. Fondată în 2005, aceasta a crescut odată cu generațiile...

200 de copii sprijiniți de Edenred România și parteneri în Ideal Day 2025, prin acțiuni de educație și alimentație sustenabilă

Peste 200 de copii din București vor avea un spațiu nou pentru învățare, dezvoltare și joacă, în urma acțiunilor de voluntariat desfășurate de 120 de angajați Edenred România, alături de colegii de la UTA Edenred și Edenred Digital Center,...

PARENTX Ediția Aniversară 20 – seria de evenimente care a revoluționat educația părinților și copiilor în România ajunge pe 12 iunie la Sala Palatului

Conferința care îi are speakeri pe Părintele Necula, Răzvan Vasile, Acad. Prof. Dr. Vlad Ciurea, Prof. Dr. Constantin Dulcan, Dr. Adina Alberts a fost SOLD OUT la București, Iași, Cluj, Brașov, Sibiu, Craiova, Bacău, Timișoara, Oradea, Arad, Munchen, Ploiești...

EXEC-EDU: Cum a evoluat piața de training din România în ultimii 20 de ani

EXEC-EDU, liderul pieței de executive education, anunță bilanțul a două decenii de prezență continuă pe piața locală: peste 30.000 de absolvenți la nivelul întregii țări, 70 de programe în portofoliul de cursuri, 3 premii pentru cea mai bună școală...

Transylvania College, prima școală din România care integrează Mirro în procesul educațional

Într-un context în care educația din România are nevoie de transformări serioase pentru a răspunde nevoilor noilor generații și pentru a se alinia la standarde internaționale, Transylvania College poziționează România pe harta globală a școlilor acreditate British School Overseas...

Nu știi ce jucării să îi mai cumperi copilului tău? Încearcă un kit educațional STEM de la 4M!

Un kit educațional STEM de la 4M poate reprezenta un început interesant spre o carieră frumoasă în știință pentru copilul tău. Și ca părinte preocupat de viitorul copilului, poți descoperi de timpuriu spre ce domenii are înclinații și poate...

Narada marchează 5 ani de impact: Peste 850.000 de copii sprijiniți și 500 de școli reabilitate în România

Potrivit bilanțului din ultimii cinci ani și raportului anual de impact pentru 2024, Peste 850.000 de copii aflați în situație de vulnerabilitate educațională au acces la școală și peste 500 de școli au fost reabilitate și dotate, după intervențiile organizației...

Cea de-a treia ediție a University Leadership Program a reunit la Timișoara 42 de participanți din 7 universități

În cadrul University Leadership Program 2025 s-au derulat la Timișoara sesiuni interactive, pe teme de leadership și antreprenoriat, susținute de experți de la Harvard University pentru profesori și lideri din conducerea universităților. Prin susținerea acordată acestei a treia ediții a...

Saro, primul AI motivațional din educație, lansat în învățământul public prin Facultatea de Marketing de la ASE București

Soluția va fi extinsă și în ciclul preuniversitar  Studenții din România au, de acum, acces la primul asistent AI motivațional și proactiv din educație. Implementarea Saro în învățământul public debutează la Facultatea de Marketing de la Academia de Studii...
- Advertisement -Transavia SA Fragedo Fragedo Forbes for Kids

Ultimele Știri

PENNY inaugurează două noi magazine în Lazuri și Uricani și ajunge la 460 de unități

PENNY continuă extinderea rețelei la nivel național și inaugurează două noi magazine în Lazuri, județul Satu Mare, și în...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -reclamaTa advertisement oferta advertising Club Antreprenor revista evenimente