Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a atras în 2021 fonduri europene în valoare de 1,5 miliarde euro prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Cristian Roman, secretar de stat: „Este o realizare importantă în condițiile în care ținta inițială a fost...
Comisia Europeană propune ca, începând din 2030, toate clădirile noi și cele care intră în proces de renovare aprofundată să aibă zero emisii de carbon, iar pentru sectorul public, regula să se aplice începând cu 2027, potrivit noii propuneri...
Comisia Europeană pune la dispoziția celor interesați o aplicație care le permite să afle costurile trimiterii unui colet în și din orice stat din Uniunea Europeană. Astfel, utilizatorii pot afla din aplicația disponibilă aici cât îi costă să trimită un...
Un consorțiu de șapte companii alese de Clean Hydrogen Partnership pentru a dezvolta o platformă pentru următoarea generație de celule de combustie, care să asigure un viitor mai verde, pentru centrele de date de pe întreg globul
Vertiv (NYSE: VRT),...
Consiliul Concurenţei atrage atenţia asociaţiilor profesionale că fiecare companie trebuie să îşi stabilească independent politica comercială, iar anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei.
“Organizaţiile profesionale au un rol benefic atât pentru...
Împrumutul este necesar pentru a asigura conformarea la cerințele europene privind capitalizarea băncilor (MREL) și a fost inclus în Planul de Afaceri aprobat de Comisia Europeană în 2019, plan care a stat la baza...
Prin Fundația Siguranță Auto Copii, România a câștigat marile premii: “Excelența în Siguranța în Transporturi” și premiul “Jacques Barrot”, din partea Comisiei Europene prin European Road Safety Charter, plasând astfel țara noastră pe harta statelor în care preocuparea pentru...
Comisia a hotărât astăzi, 12 noiembrie, să trimită din nou România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea pe deplin a hotărârii Curții din 18 octombrie 2018.
Comisia a hotărât astăzi, 12 noiembrie, să trimită din nou...
Renovarea energetică aprofundată a clădirilor poate conduce la reducerea consumului de energie cu cel puțin 60%, conform datelor Comisiei Europene. Mai ales în contextul crizei energetice cu care ne confruntăm, aceasta reprezintă cea mai eficientă metodă pentru diminuarea facturilor...
După o redresare puternică în prima jumătate a anului 2021, se estimează că, până la sfârșitul acestui an, PIB-ul României va depăși nivelurile anterioare pandemiei: se preconizează că economia României va crește cu 7% în 2021 și cu 5,1%...