Raiffeisen Centrobank susține lichiditatea acțiunilor Băncii Transilvania începând cu 7 septembrie.
Este primul Market Maker al Emitentului (MME) pentru acțiunile Băncii Transilvania, tranzacționate la bursă sub simbolul TLV.
Banca Transilvania (BVB:TLV), cea mai mare bancă din România și una...
Propunerea administratorului unic se află pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, convocată pentru 12 octombrie 2021.
Allview vizează ca această majorare de capital să reprezinte prima etapă dintr-un program recurent de recompensare a încrederii...
Acțiunile OMV Petrom (SNP) și TeraPlast (TRP) vor fi incluse, din 20 septembrie, în indicii FTSE pentru Piețe Emergente, alăturându-se acțiunilor Banca Transilvania (TLV) și Nuclearelectrica (SNN).
România își consolidează, astfel, ponderea în indicii FTSE Russell, având cinci companii prezente...
Consiliul de Administrație Chimcomplex a admis la majorarea de capital ofertanții care au putut vărsa ca prime de emisiune de acțiuni cel puțin 1 milion de euro. În ultimele 6 săptămâni Consiliul de Administrație a purtat negocieri cu 64...
În ianuarie 2020 o acțiune Transelectrica valora 19 lei, iar în ianuarie 2021 a trecut de 27 de lei, fiind pe un trend ascendent. Este o dovadă a faptului că realizările investiționale au crescut încrederea investitorilor.
Transelectrica a fost prima...
Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) prezintă principalele concluzii ale specialiștilor din piața de capital, care au participat la dezbaterea lunară ”Pulsul Pieței Financiare”. Invitații au comentat tendințele pe termen lung de creștere a burselor,...
BVB_Raport lunar august 2020
Bursa de Valori București (BVB), instituție fundamentală a pieței de capital din România, a facilitat cu succes finanțări de peste jumătate de miliard de euro doar în primele 8 luni ale acestui an.
8 emitenți s-au finanțat...
ROCA Investments și-a propus să-și dubleze capitalul social în acest an, pentru a se implica în noi afaceri românești: „Ne pregătim pentru ceea ce urmează, va fi o perioadă tot mai grea pentru companiile mijlocii.”
ROCA Investments, parte din Impetum...
Holde Agri Invest SA, o companie românească care operează terenuri agricole, va lansa în iunie 2020 un nou plasament privat pentru acțiunile sale. Aceasta va fi a doua operațiune pe piața de capital desfășurată de Holde, care în decembrie...