- Manifest împotriva frumuseții artificiale: Doreliana Bîltean lansează primul concurs experiențial de frumusețe autentică din România, pentru femei de peste 35 de ani
Jos filtrele la poze! Psihologul și psihoterapeutul Doreliana Bîltean lansează ICON.over35, primul concurs experiențial din România dedicat frumuseții autentice.
Proiectul este gândit ca un manifest împotriva frumuseții artificiale și a presiunii filtrelor digitale, care șterg trăsăturile reale și induc ideea că imperfecțiunile sunt defecte. ICON.over35 propune redefinirea frumuseții și susținerea autenticității. 
„Frumusețea a devenit o perfecțiune fabricată de algoritmi, iar presiunea perfecțiunii artificiale duce la auto-obiectificare și la scăderea stimei de sine. Ne modelează percepția și ne face să credem că nu suntem suficienți, ne netezește ridurile și, odată cu ele, ne șterge personalitatea. Ne arată fețele simetrice, ne fabrică zâmbete perfecte și, încet, ne fură identitatea. Am creat ICON.over35 din dorința de a oferi femeilor un spațiu unde nu trebuie să demonstreze sau sa performeze, ci doar să fie. Autenticitatea înseamnă să ai curajul să-ți dai voie să fii! Fără să-ți fie frică să îți spui povestea, fără să corespunzi unor standarde, fără să pari altcineva. A venit momentul să facem din autenticitate noul trend!”
(Doreliana Bîltean, psiholog și psihoterapeut, fondatoarea ICON.over35)
Concurs experențial prin probe „terapeutice”
ICON.over35 este o experiență unică, construită ca un traseu de autorecunoaștere și redescoperire a sinelui. Prin probe inspiraționale, create cu grijă de un psihoterapeut, participantele sunt invitate să exploreze cine sunt, cum se văd, ce simt și cum aleg să se arate lumii. Mai mult decât un concurs, ICON.over35 este o celebrare a autenticității și a libertății de a fi exact cine ești.
Concursul se desfășoară la nivel național și este deschis tuturor femeilor din România care au împlinit 35 de ani, indiferent de greutate, înălțime sau statut profesional.
Înscrierile sunt deschise până la 31 decembrie 2025, exclusiv pe www.iconover35.ro, iar taxa de participare este 250 lei. Concursul se va desfășura în trei etape de selecție, la finalul cărora vor rămâne 10 finaliste. Primăvara anului 2026 va aduce Gala ICON.over35, un eveniment în care femei din toate colțurile țării vor urca pe aceeași scenă, celebrând curajul și autenticitatea. Una singură va primi titlul ICON.over35, simbol al puterii de a se arăta lumii așa cum este.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Câștigătoarele vor beneficia de vizibilitate media, editoriale foto, premii și vor fi incluse în proiecte de imagine și inspirație dedicate femeilor de peste 35 de ani.
Doreliana Bîltean este psihoterapeut centrat pe emoții și om aflat într-un proces de reconstrucție conștientă. Ea aduce în acest proiect nu doar experiența profesională, ci și experiența personală de a-și trăi viața cu autenticitate și curaj. De-a lungul carierei, a însoțit oameni în momente de pierdere și reușită, în schimbări profesionale și în procese de descoperire personală. Le-a fost sprijin în frici și în transformări, iar astăzi creează spații sigure unde gândurile și emoțiile pot fi explorate, provocările îmbrățișate, iar autenticitatea redescoperită.
ICON.over35 este primul concurs din România dedicat frumuseții autentice. Creat de psihologul și psihoterapeutul Doreliana Bîltean, proiectul se opune frumuseții artificiale generate de filtre digitale și AI, care uniformizează chipurile și șterg unicitatea. Spre deosebire de concursurile convenționale, ICON.over35 nu pune accent pe kilograme, înălțime sau o vârstă-limită, ci pe curajul de a fi tu însăți. 










