Românii care și-au refinanțat creditele în urmă cu 3 ani riscă, începând cu 1 octombrie, să treacă automat de la dobândă fixă la dobândă variabilă. Pentru mulți dintre ei, costul creditului se poate chiar dubla.
„Acum trei ani, mulți români și-au refinanțat creditele. Pentru cei aflați acum la finalul perioadei de dobândă fixă, există riscul real ca, de la 1 octombrie, să treacă automat la o dobândă variabilă. Practic, costul total al dobânzii poate să se dubleze: de la 5%, la peste 8% – calculat ca IRCC (6,06%) plus marja băncii, care poate varia între 1,5 și chiar 3%.” (Claudiu Trandafir, expert financiar și fondator OferteBancare.ro).
Specialiștii recomandă consumatorilor să își verifice contractele și să discute cu banca despre opțiuni de refinanțare. „Cei care se află într-o asemenea situație ar trebui să solicite o refinanțare internă, pentru a-și securiza dobânda pentru încă minimum 3 ani de zile”, adaugă Claudiu Trandafir.
Cresc și dobânzile fixe
Nici dobânzile fixe nu scapă complet de ajustări: băncile anunță deja creșteri moderate.
„De la nivelul actual de 4,7%, ne așteptăm la scumpiri între 0,3% și 0,5%. Totuși, chiar și așa, dobânzile rămân la jumătate față de inflație – semn că există lichiditate în piață” (Claudiu Trandafir, expert financiar și fondator OferteBancare.ro).
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
30 septembrie 2025: Next Generation Business Finanțări; Digitalizare; Fiscalitate.
3 octombrie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
De ce contează IRCC?
IRCC reflectă costul mediu al împrumuturilor dintre bănci din trimestrul anterior. În contextul actual, marcat de inflație și incertitudine fiscală, indicele are o tendință de creștere.
Un exemplu concret arată impactul direct în buzunar: un român cu un credit de 300.000 lei pe 30 de ani, cu o marjă de 3,5%, plătește astăzi o rată lunară de aproximativ 2.021 lei, la o dobândă de 9,05%. De la 1 octombrie, rata va urca la 2.113 lei, odată cu creșterea IRCC la 6,06%. Diferența este de aproape 100 lei pe lună, fără ca debitorul să facă vreo modificare în contract.
Claudiu Trandafir este economist și expert financiar, cu o experiență de peste 25 de ani în domeniul financiar bancar, în special în piața de credite.
Anula acesta a fondat OferteBancare.ro, o platformă dezvoltată, alături de Kiwi Finance, lider în brokerajul de credite din România. Platforma oferă educație financiară, compararea transparentă a ofertelor de credit și instrumente digitale atât pentru clienți, cât și pentru brokeri, facilitând decizii informate și corecte. Prin servicii integrate – de la consultanță financiară la imobiliare, proiectare și construcții – OferteBancare.ro își propune să aducă transparență, încredere și valoare adăugată în relația dintre clienți, brokeri și bănci.