- Cea de-a patra ediție a Zilei Investitorului Arctic Stream va avea loc pe 9 octombrie 2025, la Urban Hub, București, cu participare fizică și online, începând cu ora 16:50.
- Participanții vor avea ocazia să-l cunoască pe noul Director General al companiei, Florin Mărginean, pe membrii Consiliului de Administrație, dar și echipa de management, alături de reprezentanți ai companiilor partenere Data Core Systems, Optimizor și Cyber Arena.
Arctic Stream, integrator de infrastructură și securitate IT și emitent listat la Bursa de Valori București (BVB) sub simbolul AST, își invită acționarii și alți investitori interesați să participe la a patra ediție a Zilei Investitorului Arctic Stream. Evenimentul reprezintă o ocazie unică de dialog direct cu membrii Consiliului de Administrație și cu echipa de management a companiei.
Agenda evenimentului din acest an aduce în prim-plan o evoluție semnificativă pentru companie: prezentarea noului Director General, Florin Mărginean, un profesionist cu peste 25 de ani de experiență în IT și telecomunicații, acumulată în companii internaționale precum Hewlett Packard Enterprise, Microsoft, VMware și Fortinet. Numirea sa marchează tranziția Arctic Stream către o structură de conducere consolidată, compatibilă cu statutul de companie listată și pregătită pentru o nouă etapă de dezvoltare.
„Mă bucur să vă invit cea de-a patra ediție a Zilei Investitorului Arctic Stream, evenimentul anual în care acționarii noștri și alte persoane interesate pot interacționa în mod direct cu membrii Consiliului de Administrație și cu echipa de management a companiei. Precum în anii precedenți, vom prezenta realizările și provocările din ultimele luni, direcțiile de dezvoltare, inclusiv consolidarea parteneriatelor strategice cu Data Core Systems, Cyber Arena și Optimizor, dar și activitatea noastră, la nivel de tehnologii și soluții, cum ar fi infrastructurile AI on-premise.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei)
30 septembrie 2025: Next Generation Business Finanțări; Digitalizare; Fiscalitate.
3 octombrie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Împreună cu Florin Mărginean, în calitate de Director General, cu echipa de management și cu noul nostru Consiliu de Administrație, continuăm să accelerăm proiectele strategice și să creăm valoare sustenabilă pentru investitorii noștri”, a declarat Dragoș Diaconu, fondator și Președinte al Consiliului de Administrație al Arctic Stream.
Structura Consiliului de Administrație (CA) reflectă angajamentul Arctic Stream de a asigura un model de guvernanță corporativă robust și transparent. Alături de Dragoș Diaconu, Președinte al CA, se regăsesc: Vlad Mihu, Vicepreședinte al CA și Chief Operating Officer al companiei și Diana Stafie, membru independent al CA.
Pe lângă prezentarea viziunii și guvernanței corporative, agenda evenimentului include și sesiuni dedicate rezultatelor financiare și operaționale recente, parteneriatelor strategice cu Data Core Systems, Optimizor și Cyber Arena, precum și o privire către direcțiile viitoare de dezvoltare ale companiei. Evenimentul se va încheia cu o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri și cu un moment de networking, în cadrul căruia participanții vor putea continua discuțiile într-o atmosferă relaxată.
Evenimentul se va desfășura la Urban Hub, situat în Piața Romană nr. 2, din București, care oferă un cadru potrivit pentru un dialog deschis și interactiv. Pentru cei care nu pot fi prezenți fizic, evenimentul va fi disponibil și online, prin logare pe platforma dedicată, după înregistrarea prealabilă.
Participarea se poate confirma la adresa investors@arcticstream.ro, până pe 2 octombrie 2025. Cei care nu pot fi prezenți fizic pot urmări evenimentul online, prin înregistrare pe platforma dedicată, urmând să primească ulterior detaliile de conectare. Toate detaliile despre înregistrare și agenda evenimentului sunt disponibile pe pagina Investitori de pe site-ul companiei, precum și pe pagina de LinkedIn a companiei
Despre Arctic Stream
Arctic Stream (listată la Bursa de Valori București, sub simbolul AST) este o companie cu capital integral românesc, fondată în 2017, cu un portofoliu de servicii care include: evaluarea infrastructurii IT; consultanța; proiectarea, reproiectarea, integrarea și dezvoltarea infrastructurii de date și de securitate IT; managementul de proiect, configurarea, implementarea și migrarea de soluții complexe; alături de mentenanța și suportul operațional post-implementare.
Compania a obținut certificarea Cisco Certified Premier Partner din anul 2017, alături de alte numeroase certificări de la producători de top mondial, având parteneriate cu firme precum Cisco Systems, Dell, Fortinet, Netapp, Nutanix, Palo Alto, Recorded Future, Veeam, Vmware, Commvault și Hitachi.
Arctic Stream deține: 23% din capitalul Data Core Systems, lider pe piața serviciilor de cybersecurity din România; pachetul majoritar (50,2%) în Optimizor, companie care oferă servicii IT gestionate pentru companii de top mondial; precum și 45% în Cyber Arena, furnizor de programe avansate de training în cybersecurity.