Peste 450 de companii din 21 de țări fac parte din Prezidențial Club ABC – un proiect exclusivist, care depășește conceptul de networking clasic și propune un nou model de colaborare între liderii de afaceri globali. Prezidențial Club ABC este o inițiativă românească, cu rădăcini puternice în leadershipul vizionar și diplomația economică, care și-a amplificat impactul și prin colaborarea strânsă cu Fundația pentru o Românie Modernă (FPRM). În curând, Prezidențial Club ABC și FPRM vor celebra 27 de ani de dedicare, progres și sprijin pentru un mediu economic sustenabil și conectat.
Parteneriatul cu Capital Club Dubai a creat noi oportunități de afaceri
Prezidențial Club ABC și-a consolidat poziția de la an la an, conectând lideri globali și oferind noi oportunități pentru mediul de afaceri românesc, inclusiv prin colaborarea cu Capital Club Dubai, recunoscut drept unul dintre cele mai importante cluburi de afaceri din lume.
„După 27 de ani de activitate consecventă, pot afirma că, prin Fundația pentru o Românie Modernă și prin Prezidențial Club ABC, am construit o rețea solidă de profesioniști din domenii diverse, care cred în importanța unei viziuni strategice și în forța concretă a acțiunii. Am organizat sute de evenimente, conferințe, misiuni economice și dezbateri care au reunit lideri din mediul de afaceri, administrație publică, societate civilă, mediul academic și cel diplomatic. Ne-am propus să conectăm România la dinamica economică internațională și să încurajăm transferul de bune practici. Astăzi, afirm cu încredere că această legătură s-a consolidat – prin inițiative valoroase, colaborări durabile și, cel mai important, prin oamenii care au făcut totul posibil”, a declarat Gabriel Răsvan Toader, președintele Prezidențial Club ABC și al Fundației pentru o Românie Modernă.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei)
30 septembrie 2025: Next Generation Business Finanțări; Digitalizare; Fiscalitate.
3 octombrie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
El a mai precizat că echipa de conducere include profesioniști precum Costin Dendea, Adrian Constantin Surleanu, Simona Soare Ghișea, Romeo Botoșineanu, Dan C. Florin, Ștefan Mareș și Cristian Anastasescu, asigurând buna funcționare a celor două organizații.
Evenimente de referință și colaborări internaționale strategice
Prezidențial Club ABC redefinește standardele evenimentelor de afaceri din România, promovând excelența. Un exemplu este „ABC Club & European Business Leaders Gala”, un eveniment care celebrează, an de an, liderii din business, artă, antreprenoriat și diplomație. Printre premianții ediției 2024, s-au regăsit consilierul comercial al Ambasadei Bulgariei la București, Ivaylo Marinov, și Adjunctul Șefului de Misiune al Ambasadei Albaniei în România, consilierul Jonian Molla. Evenimentele exclusiviste creează parteneriate valoroase, concretizate în investiții, exporturi și internaționalizare. De pildă, în această lună, Capital Club Dubai, în cooperare cu Prezidențial Club ABC, desfășoară în perla Emiratelor o serie de evenimente care aduc în prim-plan subiecte esențiale, precum lichiditatea IMM-urilor din GCC, ascensiunea rolului unui Chief AI Officer, diversitatea de gen în leadership și influența industriilor creative din Emiratele Arabe Unite. Participanții vor beneficia de masterclass-uri și networking, iar seria de evenimente se va încheia cu o zi dedicată colaborărilor strategice în domeniul imobiliar.
Performanță premiată peste hotare
Activitatea Prezidențial Club ABC, sub conducerea lui Gabriel Răsvan Toader, a atras respect și apreciere pe plan internațional. Anul acesta, compania și președintele său au fost premiați în cadrul unei gale internaționale organizate de Prime Group, la Dubai. Gabriel Răsvan Toader a fost apreciat pentru viziunea sa strategică, capacitatea de a construi relații durabile și pentru implicarea în ascensiunea și succesul Prime Group. „Aceste premii reflectă convingerea că performanța reală se construiește prin parteneriate autentice și prin valori împărtășite. Succesul nu se definește doar prin rezultate cuantificabile, ci și prin impactul pe care îl generăm în comunitate și prin încrederea pe care reușim să o cultivăm, zi de zi, în relațiile cu cei din jur”, a adăugat Gabriel Răsvan Toader.
Fundația pentru o Românie Modernă – 27 de ani de implicare civică
Prezidențial Club ABC a creat un cadru ideal pentru dialogul dintre liderii de afaceri din lume. În același timp, FPRM și-a orientat demersurile către promovarea democrației, a transparenței și a unei dezvoltări durabile. Cu o activitate de peste 25 de ani în monitorizarea proceselor electorale, FPRM s-a remarcat printr-o contribuție importantă la consolidarea democrației din România. Doar în primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut a reușit să mobilizeze peste 5.000 de observatori, asigurând o supraveghere transparentă a scrutinului. Printr-o serie de inițiative economice, evenimente de impact și programe educaționale, FPRM a consolidat relația dintre stat, mediul privat și societatea civilă. Astăzi, Prezidențial Club ABC și FPRM sunt repere de echilibru instituțional, oferind continuitate, încredere și rezultate concrete pentru poziționarea favorabilă a României pe plan internațional.
[…] cu impact asupra societății. Evenimentul organizat de Fundația pentru o Românie Modernă și de Clubul de business Prezidențial Club ABC va fi o ocazie de sărbătorire a celor care, prin implicarea lor, au contribuit la consolidarea […]
[…] Evenimentul organizat de Fundația pentru o Românie Modernă și de clubul de business Prezidențial Club ABC va fi o ocazie de sărbătorire a celor care, prin implicarea lor, au contribuit la consolidarea […]