Articol de Cristina Cummings Toma, Partener Loop Operations
Context și relevanță
La începutul anului 2024, România a atins pragul de 100 miliarde de euro în ce privește sumele primite de la bugetul UE (fonduri nerambursabile). În ianuarie 2024 statul a încasat fonduri UE de 1,37 miliarde de euro.
De la momentul aderării, în 2007, și până în ianuarie 2025, România a primit 100,65 miliarde euro. În aceeași perioada, statul nostru a contribuit la bugetul UE cu 32,87 miliarde euro, ceea ce face ca beneficiul net să fie de 67,78 miliarde euro.
Într-o piață tot mai competitivă, atât instituțiile publice, cât și companiile private trebuie să fie pregătite să acceseze aceste fonduri și să le utilizeze eficient. Însă, procesul birocratic și criteriile stricte de eligibilitate pot deveni obstacole semnificative. Aici intervin experții în consultanță pentru finanțare europeană, precum Loop Operations, care ajută beneficiarii să navigheze acest proces complex și să-și maximizeze șansele de succes.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
17 iunie 2025: Future Energy Europe Summit, Ediția a V-a
17 iunie 2025: Gala Club Antreprenor
27 iunie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Alba – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Evaluarea actuală a proiectelor finanțate
Datele existente arată o diversificare semnificativă a beneficiarilor fondurilor europene, ceea ce reflectă o deschidere a mecanismelor de finanțare către sectoare variate:
- Instituțiile publice – au accesat aproximativ 10% din totalul fondurilor disponibile, concentrându-se pe modernizarea serviciilor și infrastructurii.
- Companiile private – constituie cel mai mare segment, cu 47% din fonduri, orientându-se către digitalizare, inovare și creșterea capacității de producție.
- Instituțiile de învățământ – cu un procent de 14%, derulează proiecte axate pe educație, cercetare și formare profesională.
- ONG-urile – beneficiind de 19% din finanțări, implementează initiative sociale și de dezvoltare comunitară.
Stadiul de contractare al proiectelor indică un interes ridicat și o capacitate crescută de absorbție a fondurilor. Cu toate acestea, există și întârzieri în implementare, generate de birocrație, cerințele administrative complexe și fluctuațiile economice. Un consultant cu experiență, precum Loop Operations, poate facilita procesul de aplicare și implementare a proiectelor, asigurând o gestionare eficientă a resurselor financiare.
Direcții strategice pentru noile apeluri de finanțare
Viitoarele apeluri pentru fonduri europene vor pune un accent deosebit pe:
- Transformarea digitală (Sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale avansate, Implementarea soluțiilor de inteligență artificială, big data și automatizare, Modernizarea administrației publice prin digitalizare și creșterea interoperabilității sistemelor IT)
- Sustenabilitate și tranziție ecologică (Investiții în energie regenerabilă și eficiență energetică, Proiecte pentru reducerea emisiilor de carbon și economie circular, Dezvoltarea infrastructurii verzi și a soluțiilor de mobilitate durabilă)
- Educație și dezvoltare a competențelor (Finanțarea programelor de recalificare și perfecționare profesională, Creșterea investițiilor în cercetare și inovare în universități, Parteneriate între mediul academic și sectorul privat pentru stimularea inovației)
- Dezvoltare regională și infrastructură (Extinderea și modernizarea rețelelor de transport, Crearea de hub-uri regionale de inovare și producție, Regenerarea urbană și dezvoltarea zonelor defavorizate)
Provocări și recomandări pentru accesarea fondurilor
Pentru maximizarea absorbției fondurilor europene, beneficiarii trebuie să adopte o abordare strategică și să ia în considerare următoarele aspecte:
- Planificare riguroasă – Elaborarea unor proiecte bine fundamentate, aliniate cu obiectivele europene și naționale.
- Colaborare intersectorială – Crearea de parteneriate între administrație, mediul privat și sectorul academic.
- Capacitate administrativă îmbunătățită – Simplificarea proceselor birocratice și utilizarea de soluții digitale pentru eficientizarea gestionării proiectelor.
- Monitorizare și evaluare continuă – Implementarea unor mecanisme de control și raportare eficiente pentru a evita riscurile de neconformitate.
Un parteneriat cu o echipă de consultanți experimentați, precum cei de la Loop Operations, poate facilita procesul de depunere și implementare a proiectelor, oferind expertiză în planificare strategică, atragerea finanțărilor și optimizarea resurselor disponibile.
Fondurile nerambursabile, între beneficii și obligații
Fondurile nerambursabile reprezintă o oportunitate importantă pentru dezvoltarea afacerilor, cu toate acestea merită să trecem în revistă atât beneficiile, cât și obligațiile ce derivă din accesarea acestor fonduri.
Beneficii
- Ajutor financiar nerambursabil între 40 – 90% din valoarea investiției
- Acces la finanțare în tranșe în funcție de etapizarea investiției
- Durată de implementare a proiectului rezonabila, între 12 și 24 luni
- Degrevarea bugetului de investiții al societății și creșterea capacității societății de a se concetra pe activități de inovație, sau cercetare – dezvoltare
- Creșterea efectivă a productivității și competitivității societății
- Creșterea profitabilității afacerii prin achiziționarea de echipamente mai eficiente și implementarea unor procese de producție inovatoare.
Obligații
- Societatea trebuie să fi înregistrat profit operational în anul anterior depunerii cererii de finanțare și să aibă minim 1 angajat
- Societatea trebuie să își asume niște obiective concrete în funcție de apelul prin intermediul căruia solicită finanțare (creșterea profitabilității, creșterea productivității muncii, atingerea anumitor indicatori de digitalizare, implementarea unor proceduri și standarde, adoptarea unor inovații de proces sau produs, realizarea unor demersuri de internaționalizare a afacerii)
- Societatea trebuie să asigure atingerea obiectivelor asumate în perioada de durabilitate, sub rezerva returnării ajutorului primit în cazul neatingerii acelor obiective.
Impedimente
- Creșterea poverii birocratice asupra angajaților
- Durata mare de la lansarea în consultare a unui apel de finanțare și până la contractarea efectivă a finanțării (minim 12 luni), ceea ce întârzie realizarea investiției propuse prin proiect și inerent și obținerea beneficiilor scontate
- În cazul unor proiecte cheltuiala cu adoptarea unor tehnologii anume solicitate de către finanțator, sau anumite praguri impuse de ghid nu justifică beneficiul scontat.
În perioada următoare ne concentrăm atenția pe următoarele apeluri de finanțare:
DIGITALIZAREA MICRO INTREPRINDERILOR ȘI IMM-urilor
Finanțări între 25.000 și 200.000 euro pentru companiile din:
- Sud Est (județele Constanța, Galați, Braila, Buzău, Tulcea, Vrancea) – perioada de elaborare proiecte martie – mai 2025
- Vest (județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara) – perioada de elaborare proiecte martie – aprilie 2025
- Nord Est (Județele Iași, Suceava, Bacău, Neamț, Botoșani, Vaslui) – perioada de elaborare proiecte martie – iunie 2025
- București – Ilfov perioada de elaborare proiecte martie – aprilie 2025
Finanțări de până la 3.000.000 euro pentru investiții în IMM-urile din regiunile:
- Sud Est (județele Constanța, Galați, Braila, Buzău, Tulcea, Vrancea) – perioada de elaborare proiecte martie – mai 2025
- Vest (județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara) – perioada de elaborare proiecte aprilie – iunie 2025
- Nord Est (Județele Iași, Suceava, Bacău, Neamț, Botoșani, Vaslui) – perioada de elaborare proiecte martie – aprilie 2025
- Nord Vest (județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş) – diverse apeluri cu perioade de depunere între aprilie și octombrie 2025
Fondurile europene reprezintă un motor esențial pentru dezvoltarea sustenabilă a României, oferind oportunități semnificative pentru inovare, digitalizare și reducerea decalajelor economice. În acest context, beneficiarii trebuie să fie proactivi, să își optimizeze procesele de aplicare și să colaboreze eficient pentru a maximiza impactul proiectelor implementate. Colaborarea cu un consultant de succes, precum Loop Operations, care a facilitat atragerea a peste 135 de milioane de euro în finanțări nerambursabile și care are o rată de success de peste 90%, poate crește semnificativ șansele de succes ale beneficiarilor. Viitoarele apeluri de finanțare deschid noi perspective pentru dezvoltare, iar pregătirea strategică va face diferența între succes și ratarea unor oportunități valoroase.