vineri, 27 iunie, 2025

Clubul Presei de Turism – FIJET România propune Top 10 destinații din țara noastră pentru 2025

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro
  • Cele 10 destinații selectate de către membrii FIJET Romania sunt Sfântu Gheorghe (Tulcea), Timișoara, Băile Herculane, Arieșeni, Oltenia de sub Munte, Târgu Jiu, Rânca, Brașov, Iași și Cazanele DunăriiCazanele Dunării este destinația numărul 1 a anului 2025, urmată de Iași și de Brașov

România este o țară care merită pe deplin să fie promovată turistic, astfel că membrii Clubului Presei de Turism – FIJET România continuă proiectul intitulat „Destinațiile FIJET România”, ajuns la cea de-a treia ediție.

Pentru al treilea an consecutiv, FIJET România a selectat zece destinații deosebite din țară, cu scopul de a le face cunoscute atât în România, cât și la nivel internațional, prin rețeaua FIJET World. Această inițiativă evidențiază dezvoltarea turismului în zonele respective și recunoaște eforturile celor care contribuie la promovarea acestora.

Acest proiect își propune să aducă în prim-plan locuri din România care se remarcă prin autenticitate și valoare turistică, punând în lumină destinații în care lucrurile sunt făcute cu pasiune și profesionalism.

Dintr-o listă extinsă de propuneri, jurnaliștii FIJET România au vizitat, documentat și votat 10 destinații care reflectă tendințele turistice ale anului 2025.

Pentru un turist străin aflat pentru prima dată în România, țara poate fi o surpriză plăcută. În ultimii ani, implicarea localnicilor în dezvoltarea turismului a devenit tot mai vizibilă, iar rezultatele sunt remarcabile. Din acest motiv, FIJET România a decis să adune într-un clasament 10 destinații deosebite, promovându-le atât pe plan național, cât și internațional.

Festivitatea de premiere

Festivitatea de premiere a celor mai votate “Destinaţii FIJET România” va avea loc joi, 20 februarie, la ora 11:00, pe Scena de Evenimente Conexe din Pavilionul B2 al Centrului Expozițional ROMEXPO.

Jurnaliștii FIJET România au vizitat aceste destinații, le-au documentat și votat, iar acum le prezintă publicului pe site-ul oficial: https://clubpresaturism.ro  și pe pagina de Facebook: FIJET România – Clubul Presei de Turism. 

Top 10 destinații România 2025

  1. Cazanele Dunării https://clubpresaturism.ro/destinatiile-fijet-romania-2025-locul-1-cazanele-dunarii/ 
  2. Iași https://clubpresaturism.ro/destinatiile-fijet-romania-2025-locul-2-iasi/
  3. Brașov https://clubpresaturism.ro/destinatiile-fijet-romania-2025-locul-3-brasov/
  4. Rânca https://clubpresaturism.ro/destinatiile-fijet-romania-2025-locul-4-ranca/
  5. Târgu Jiu https://clubpresaturism.ro/destinatiile-fijet-romania-2025-locul-5-targu-jiu/
  6. Oltenia de sub Munte https://clubpresaturism.ro/destinatiile-fijet-romania-2025-locul-6-oltenia-de-sub-munte/
  7. Arieșeni https://clubpresaturism.ro/destinatiile-fijet-romania-2025-locul-7-arieseni-judetul-alba/
  8. Băile Herculane https://clubpresaturism.ro/2768-2/ 
  9. Timișoara https://clubpresaturism.ro/destinatiile-fijet-romania-2025-locul-9-timisoara/
  10. Sfântu Gheorghe (Tulcea) https://clubpresaturism.ro/destinatiile-fijet-romania-2025-locul-10-sfantu-gheorghe-judetul-tulcea/

Ștefan Baciu, președintele Clubului Presei de Turism FIJET România și membru în Comitetul Executiv al Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism: „Propunem 10 destinații din România, cele care au adunat cele mai multe voturi din partea membrilor Clubului. Mulți dintre noi am ajuns în aceste locuri pe care le-am prezentat deoarece produc emoții și de unde plecăm cu amintirea unei vacanțe frumoase. Cel mai important lucru este că le aducem în atenția publicului prin simpla lor includere în acest top, indiferent de ordinea din clasamentul pe care l-am anunțat. Sunt tot atâtea destinații pe care le recomandăm pentru acest an, oferind totodată garanția dată de jurnaliști care știu ce înseamnă turismul din România. Pe de altă parte, consider că premierea acestor destinații la Târgul de Turism al României este nu numai momentul final al unui proiect jurnalistic, ci și o modalitate de promovare a unor atracții din țara noastră.”

Fiecare dintre aceste destinații merită locul 1, însă clasamentul reflectă o selecție echilibrată, în funcție de specificul fiecărei regiuni.

Patru categorii turistice sunt reprezentate la superlativ în acest an:

  • Marile orașe: Iași, Brașov, Târgu Jiu, Timișoara
  • Turism rural, cultural și ecologic: Cazanele Dunării, Oltenia de sub Munte, Arieșeni, Sfântu Gheorghe (Tulcea)
  • Stațiuni balneoclimaterice: Băile Herculane
  • Stațiuni montane: Rânca

În 2023, topul 3 al destinațiilor FIJET România a fost condus de Fundata, urmată de Bucovina și de Delta Dunării, iar în 2024, liderul topului a fost Rimetea, urmată de Vatra Dornei și de Borsec.

Clubul Presei de Turism – Federația Internațională a Scriitorilor și Jurnaliștilor de Turism (FIJET) România este asociație profesională, persoană juridică de drept privat română, fără scop patrimonial. Clubul Presei de Turism – FIJET România este format din jurnaliști profesioniști din presa scrisă, online, radio și televiziune care înțeleg nevoile și cerințele membrilor asociației și colegilor. În cele 4 zile ale Târgului de Turism al României (20-23 februarie) vă așteptăm și la standul Clubului Presei de Turism FIJET România, 54D, din Pavilionul B2

Trofeul „Mărul de Aur”, care a ajuns, în 2023, la Timișoara, a fost al șaptelea trofeu pe care îl primeşte România după cele conferite mănăstirilor cu picturi murale din Bucovina, Deltei Dunării, Mărginimii Sibiului, companiei aviatice Blue Air, municipiului Târgu Jiu pentru operele în aer liber ale lui Constantin Brâncuşi și municipiului Oradea.

Despre Clubul Presei de Turism – FIJET România

Clubul Presei de Turism – FIJET România, înființat în 2008, este asociația națională afiliată Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET World), reunind jurnaliști specializați în presa scrisă, online, radio și televiziune.

📍 FIJET România – Clubul Presei de Turism

🌐 https://clubpresaturism.ro 

📧 contact@clubpresaturism.ro 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

SIMAVI, companie românească de top în soluții IT și transformare digitală, susține conferința „Pilonii de dezvoltare ai județului Alba” ca partener dedicat inovării în...

Software Imagination & Vision (SIMAVI), companie românească de tehnologie cu expertiză în soluții digitale pentru administrație, educație și mediul...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor