vineri, 27 iunie, 2025

Edenred Digital Center, hub-ul de tehnologie al grupului Edenred din România, a ajuns la peste 300 de angajați 

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Cu peste 300 de angajați, hub-ul de tehnologie Edenred Digital Center este singurul de acest tip din Europa și un pilon cheie al diviziei de tehnologie a grupului Edenred. În condițiile în care Edenred și-a reinventat modelul de business prin trecerea la soluții 100% digitale, Edenred Digital Center a devenit o sursă de inovație tehnologică, contribuind semnificativ la poziționarea grupului ca lider în inovare digitală pe piețele unde activează. 

Edenred Digital Center livrează soluții tehnologice pentru toate liniile de business ale grupului Edenred, de la beneficii pentru angajați la mobilitate și soluții de plată pentru segmentul corporate, deservind 60 de milioane de utilizatori din cele 45 de țări în care compania este prezentă. Printre produsele dezvoltate de Edenred Digital Center se numără aplicația mobilă Edenred implementată în acest moment la nivel global precum și soluții de plată utilizate în 27 de țări și parteneriate online cu peste 200 de companii din 23 de țări. 

Dave Ubachs, Executive Vice President Global Technology, Edenred:

„Compania a trecut în ultimii ani prin transformări importante, adaptându-se la un model de business bazat pe soluții 100% digitale. Portofoliul nostru include peste 250 de soluții pentru a satisface nevoile în continuă evoluție ale celor 60 de milioane de utilizatori și 2 milioane de comercianți parteneri din 45 de țări. La nivel de Grup, am investit peste 480 de milioane de euro în tehnologie anul trecut, peste 2 miliarde de euro în total din 2016, și vom continua să investim în viitor. Edenred Digital Center este cel mai mare hub tehnologic al Edenred la nivel mondial și centru de competență pentru o serie de programe strategice precum cel de securitate cibernetică, cloud, stability, data și engineering care oferă guvernanță și leadership în cadrul grupului Edenred. Edenred Digital Center are misiunea de a duce digitalizarea soluțiilor Edenred la următorul nivel, prin automatizarea și eficientizarea plățillor B2B, simplificarea relațiilor și interacțiunilor cu utilizatorii și facilitarea plăților către comercianți.”

Edenred Digital Center continuă să pregătească tinere talente pe zona de tehnologie  

De la lansarea în urmă cu cinci ani, Edenred Digital Center a crescut de la 20 la 300 de angajați, iar obiectivul este de a extinde echipa în continuare. 

Răzvan Popescu, HR Director & Site Leader Edenred Digital Center:

“EDC este un centru de expertiză tehnică în continuă creștere, o organizație creată specific pentru a atrage talente din lumea tehnologiei și a susține proiectele strategice de dezvoltare ale grupului Edenred. Datorită investițiilor semnificative realizate de Edenred, angajații din Edenred Digital Center au acces la cele mai noi tehnologii și tool-uri avansate de pregătire care le permit dezvoltarea lor profesională. Angajații apreciază foarte mult proiectele globale pe care lucrează alături de colegi din întreaga lume, având astfel acces la o carieră la nivel internațional și posibilitatea de a influența strategiile globale din zona de tehnologie ale grupului. Faptul că își pot alege singuri echipele în care lucrează și programul de lucru, calitatea echipelor și modului de colaborare în echipă se bucură, de asemenea, de apreciere în rândul angajaților. Aceștia valorizează, totodată, aplicarea celor mai bune practici în utilizarea tehnologiilor de ultimă oră și posibilitatea de a învăța noi modele de lucru datorită achizițiilor grupului la nivel global”. 

Edenred Digital Center a dezvoltat o serie de parteneriate cu universitățile de profil care urmăresc dezvoltarea ofertei educaționale în raport cu nevoile de pe piața muncii și programe de internship, training-uri și programe de mentorat pentru absolvenți, care le dau acestora posibilitatea de a-și dezvolta o carieră în domeniu, alături de Edenred Digital Center. Un astfel de program este și EdenTech Graduate Program, prin care Edenred Digital Center continuă să pregătească tinere talente în industria tehnologică de mai bine de doi ani. 

Răzvan Popescu, HR Director & Site Leader Edenred Digital Center :“EdenTech Graduate Program este un program pe care l-am lansat în 2022 și care se adresează tinerilor absolvenți din domeniul IT sau domenii adiacente. Participanții selectați în program beneficiază de patru luni de învățare intensivă, cu susținerea unor mentori cu experiență, și de o serie de avantaje și oportunități care îi vor ajuta să-și dezvolte abilitățile și cunoștințele în ramura tehnologiei. Astfel, ei au posibilitatea de a se expune în plan internațional și de a interacționa cu liderii de top ai Edenred, au acces la unele dintre cele mai importante evenimente tech, fapt care le oferă o perspectivă amplă asupra tendințelor și inovațiilor din industrie”. 

Alături de hub-ul tehnologic Edenred Digital Center, Edenred este lider pe piața de beneficii și stimulente pentru angajați în România, precum și lider în soluții de mobilitate. 

Despre Edenred 

Edenred este lider de piață ca platformă digitală pentru servicii și plăți și este partenerul de zi cu zi la locul de muncă, conectând 60 de milioane de utilizatori și 2 milioane de comercianți parteneri prin intermediul a 950.000 de clienți corporativi în 45 de țări.

Edenred oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (cardurile de masă), stimulente (carduri cadou, platforme dedicate angajaților), mobilitate (soluții multy-energy, mentenanță, taxe de drum, parcări și vouchere de transport) și plăți corporative (carduri de plată virtuale).

În concordanţă cu misiunea grupului, „Enrich connections. For good.”, aceste soluții sporesc bunăstarea și puterea de cumpărare a utilizatorilor. Îmbunătățesc atractivitatea și eficiența companiilor și animă piața muncii și economia locală. De asemenea, favorizează accesul la o alimentație mai sănătoasă, produse mai sustenabile și soluții de soft mobility.

Cei 12.000 de angajați ai Edenred se angajează să facă din lumea muncii un ecosistem conectat, mai sigur, mai eficient și mai responsabil în fiecare zi. 

În 2023, datorită activelor sale tehnologice globale, Grupul a gestionat un volum de afaceri de aproximativ 41 de miliarde de euro, efectuat, în principal, prin aplicații mobile, platforme online și carduri.

Edenred este cotată la bursa de valori Euronext Paris și inclusă în următorii indicatori: CAC 40, CAC 40 ESG, CAC Large 60, Euronext 100, Euronext Tech Leaders, FTSE4Good and MSCI Europe. 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Studiu RoCoach și Novel Research: Românii privesc cu optimism viitorul AI, dar se tem pentru jobul lor

Unu din trei români anticipează pierderi semnificative pe piața muncii Peste trei sferturi dintre români (76%) văd în Inteligența...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor