vineri, 27 iunie, 2025

Peste un milion de hectare, cadastrate în 2023

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a proprietăților în 2.307 unități administrativ-teritoriale (UAT), pe o suprafață de peste 6,2 milioane de hectare.

Lucrările, realizate atât la nivelul întregii localități (în 498 de UAT-uri), cât și pe sectoare cadastrale, sunt gratuite pentru cetățeni și se desfășoară în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF).

Finanțarea, din veniturile proprii

Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene nerambursabile, dar și din bugetele  primăriilor.

În anul 2023, ANCPI, instituție publică în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat cadastrarea integrală a 57 de comune.

Astfel, numărul total al UAT-urilor în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a ajuns la 225. De asemenea, ANCPI a înscris în evidențele de cadastru și carte funciară imobilele din 24.933 de sectoare cadastrale. Suprafața totală a imobilelor înregistrate, gratuit pentru cetățeni, este de 5.283.039 de hectare.

Dintre cele 225 de localități în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților, șase au beneficiat de cofinanțare (din veniturile proprii ale ANCPI și bugetul autorităților locale), iar 102 comune au fost cadastrate din fonduri europene, prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.

Totodată, din cele 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 7,44 de milioane de hectare (78%).

PNCCF are ca scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul primăriilor.

Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

eLog intră pe piața din România cu un nou spațiu de depozitare și birouri în CTPark Bucharest North

CTP consolidează hub-ul logistic din București cu un nou client internațional în sectorul ambalajelor pentru retail CTP, cel...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor