vineri, 27 iunie, 2025

Studiu RE/MAX Europa: Sectorul imobiliar european devine o piață a cumpărătorilor pe fondul noilor tendințe referitoare la dobânzi și investiții

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.
  • Prețurile imobilelor din UE au scăzut, în medie, cu 0,7% în perioada T4 ’22 – T1 ’23

RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, prezintă rezultatele unui studiu realizat de RE/MAX la nivel european – European Housing Insights Report Q2 – ce dezvăluie evoluția pieței imobiliare rezidențiale în regiune. Constatările raportului arată o tendință clară către o piață a cumpărătorilor, cu oportunități semnificative pentru cei care doresc să achiziționeze o locuință. 

„În Europa, sectorul imobiliar continuă să manifeste vitalitate și diversitate, aducând cu sine atât provocări, cât și oportunități. Încheierea perioadei cu dobânzi reduse, alături de tendințele particulare ale fiecărei țări și evoluția în curs de desfășurare a comportamentului cumpărătorilor, modelează un tablou în perpetuă transformare. Ca o organizație cu prezență internațională și înțelegere extinsă, RE/MAX Europa ocupă o poziție strategică pentru a asista toate părțile interesate în această piață dinamică. Angajamentul nostru în favoarea informațiilor bazate pe date și a expertizei continue rămâne ferm, cu scopul de a sprijini atât cumpărătorii, cât și vânzătorii, garantând succesul și eficiența tranzacțiilor imobiliare,” a afirmat Michael Polzler, director general al RE/MAX Europe.

Sectorul imobiliar european se confruntă cu provocări semnificative din cauza inflației și a creșterii ratelor dobânzilor pentru achizițiile de proprietăți, provocând dificultăți în ceea ce privește accesibilitatea pentru mulți consumatori. Rata crescută a dobânzilor generează un lanț de efecte, care determină ajustări diverse ale prețurilor în întreaga Europă. În general, numărul anunțurilor imobiliare a crescut, în timp ce numărul tranzacțiilor a scăzut. Această evoluție semnalează revenirea la o piață favorabilă cumpărătorilor, oferindu-le acestora mai multe opțiuni și avantaje mai semnificative în procesul de negociere. În paralel, prețurile locuințelor din Uniunea Europeană au înregistrat o scădere medie de 0,7% în perioada T4 ’22 – T1 ’23.

Toți acești factori au contribuit la o creștere naturală a cererii pentru proprietățile destinate închirierii, pe măsură ce puterea de cumpărare a scăzut. În Europa, prețurile chiriilor au înregistrat o creștere de 0,9% între T4 ’22 și T1 ’23. Având în vedere potențialul acestui segment, investitorii experimentați au identificat oportunități profitabile, valorificându-și experiența și cunoștințele de piață. Chiar și investitorii cu resurse mai limitate, cei care achiziționează pentru a închiria, au posibilitatea să profite de acest trend în favoarea lor. 

Potrivit studiului, schimbările din piață se reflectă și în comportamentul cumpărătorilor. Cei care aspiră să achiziționeze o locuință pentru prima dată aleg acum să aștepte până la o vârstă mai înaintată, deoarece doresc să acumuleze un capital propriu mai consistent. În contrast, proprietarii care au contractat împrumuturi ipotecare pe termen lung și au reușit să economisească pentru mutare pot beneficia acum de prețurile mai accesibile ale locuințelor.

În același timp, se evidențiază tot mai mult diferențele specifice ale prețurilor proprietăților în fiecare țară, ceea ce face dificilă formularea generalizărilor ample. Investitorii străini care cumpără proprietăți în anumite regiuni (în special în zonele turistice) determină creșterea ulterioară a prețurilor de achiziție, oferind astfel oportunități stabile pentru vânzători, dar generând și obstacole în calea accesibilității pentru consumatorii locali, care sunt nevoiți să opteze pentru închiriere în loc să achiziționeze.

European Housing Insights Q2 se bazează pe date interne furnizate de RE/MAX Europe, precum și pe datele pieței de la Casafari, o bază de date dedicată profesioniștilor din domeniul imobiliar, care centralizează și sintetizează toate informațiile disponibile online.

Raportul The European Housing Insights Q2 poate fi accesat integral aici. 

Despre RE/MAX

În România, RE/MAX este cea mai mare rețea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de  agenți imobiliari, având, în prezent, peste 60 de francize și peste 700 de membri. RE/MAX este recunoscut ca fiind cel mai puternic brand național în imobiliare. 

La nivel mondial, RE/MAX este lider în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înființată în 1973 în Denver, are astăzi peste 140.000 de agenți afiliați, în 8.300 de birouri, aflate în peste 110 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 40 de țări, cu peste 2400 birouri și 30.000 de agenți, continuând să se extindă.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

eLog intră pe piața din România cu un nou spațiu de depozitare și birouri în CTPark Bucharest North

CTP consolidează hub-ul logistic din București cu un nou client internațional în sectorul ambalajelor pentru retail CTP, cel...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor